spot_img

Expoziție eveniment la Muzeul de Artă din Constanța. Roman Tolici. Aproximări, distorsiuni și limite, într-un vocabular vizual tulburător

Muzeul de Artă din Constanța găzduiește, în perioada 22 februarie – 18 aprilie 2023, expoziția “Pursuit of Happiness”, reunind lucrări ale unuia dintre cei mai apreciați artiști ai noului val hiperrealist, pictorul de origine basarabeană Roman Tolici. Pentru această nouă serie, Roman devine un observator al realității capitaliste, pe care o documentează fotografic și o prelucrează pictural în compoziții care diluează ironic granițele dintre realitate și ficțiune. Vernisajul va avea loc miercuri, 22 februarie, de la ora 16.00, în prezența artistului. 

Călător exigent prin timpurile noastre, Roman Tolici se aventurează în explorarea unui anti-univers inactual: fericirea, un subiect mai degrabă respins în discursul cultural contemporan, foarte rar actualizat filosofic și aproape dispărut de pe radarul aspirațiilor cotidiene. Expoziția “Pursuit of Happiness” devine un spațiu de reflecție asupra condiției omului contemporan, transformat prin filtrul imperativului neoliberal la fericire. În ecoul unor întrebări care rămân fără răspuns, lucrările examinează paradoxuri actuale, notând succint idei și impresii din perspectiva unui curent excepționalist, pe care-l strunește echilibrat, fără exaltări, fără momente de blazare și fără locuri comune. Prin efecte fotorealiste, pictura sa amplifică realul, îl testează și îl înscenează într-o irealitate regizată. 

„Căutarea fericirii individuale este privită azi ca un demers egoist. Fericirea, o noțiune atât de abstractă, relativă și particulară, este văzută acum ca o iluzie a unui secol îndepărtat, când Constituția americană o transforma în drept civil. Astăzi căutarea fericirii a ieșit din modă. Căutările noastre au mai degrabă scopuri altruiste cum ar fi salvarea planetei, lupta pentru egalitate, incluziune, toleranță. Căutarea fericirii a devenit un act intim, rușinos, dacă nu chiar imoral. Dar chiar și așa, ea nu a încetat să existe. În acest context, lucrările din aceasta serie țin de un registru personal, al căutării în general. O căutare de sensuri care justifică existența. O căutare a frumosului în grotesc, o căutare a binelui în rău, o căutare a adevărului în minciună. Și viceversa”. 

Roman Tolici

Rădăcini răsărite cândva din realismul socialist susțin variante subiective în care Roman Tolici răstălmăcește prima și probabil cea mai cunoscută dintre promisiunile fericirii capitaliste: visul american. Prosperitatea consumeristă, un ethos care-și are originea în Declarația americană de Independență, a devenit un imperativ absolut al ultimelor decade și o măsură a performanței în progres, în timp ce absența ei se transformă într-o posibilă stigmă a noii gramatici a bunăstării. 

Roman Tolici este o figură emblematică a realismului capitalist românesc, fiind un detectiv al ambiguităților care definesc omul contemporan în relație cu așteptările, presiunile sau promisiunile neoliberale. 

Valentina Iancu

Istoric de artă

 “Proiectul continuă un drum al căutărilor de factură existențialistă pe care Tolici a pornit încă de la debut: dacă privim primele lui serii de lucrări, atunci descoperim un autoportret multiplu, zdruncinat și biologic, și metafizic: aproximări, distorsiuni, limite, neputințe, violențe, urlete, perplexități, convertiri. Dorință, iubire, sex, singurătate ori moarte… Roman Tolici nu s-a sfiit să atace tocmai subiectele dure, aparent epuizate, mobilizând în acest sens un vocabular vizual tulburător”, evalua istoricul de artă Oana Tănase devenirea unui artist emblematic pentru o generație contestatară.

“Roman Tolici face parte din generația douămiistă, o generație care a marcat revirimentul picturii pe scena românească de artă contemporană, prin asimilarea unor limbaje nu demult interzise în România, inspirate de arta occidentului capitalist. Această generație a produs o invariabilă și mult așteptată detașare de poeticile reducționiste și, totodată, de politicile oarecum confortabile artei din perioada comunistă, implicându-se în procesul de conectare a scenei artistice locale la practici și strategii de supraviețuire adaptate nevoilor actuale. Douămiiștii au pus bazele pieței de artă din România, încă firavă și privită cu multă suspiciune, motiv pentru care criticul de artă Magda Cârneci numește inspirat o tendință generațională de întoarcere a realului în pictură, “realism capitalist”, denominare potrivită și în relație cu tematicile abordate”, spune Valentina Iancu, istoric de artă, autoarea unui text care însoțește expoziția. 

Roman Tolici s-a născut în 1974, în satul Ghetlova, Raionul Orhei, aflat în centrul Republicii Moldova (fosta URSS), la o distanță de aproximativ 75 km de Chișinău. Studiile lui artistice au început la Şcoala de Arte “Igor Vieru” din Chişinău, însă interesul lui Tolici pentru imagine și cultura vizuală a fost hrănit încă din primii ani, în familie. În 1990 s-a stabilit în Bucureşti, grație unei burse de studii la Liceul de Artă “Nicolae Tonitza”, acordată de statul român. În anul 1998, Tolici a susținut, printr-o expoziție publică (organizată la Palatul Parlamentului, Sala “Constantin Brâncuși”), teza de licență cu titlul Identități (profesor coordonator: Nistor Coita), în cadrul Departamentului Grafică al Universităţii Naţionale de Arte din București. Odată cu sfârşitul anilor 1990, Tolici a experimentat deopotrivă în domeniul literaturii, al ilustrației și animaţiei, benzii desenate și fotografiei, pentru ca, începând cu anii 2000 să se impună, prin expoziții personale și de grup, ca pictor. Asociat cu un realism fotografic infuzat de poezie și un simț suprarealist al existenței cotidiene, Tolici este unul dintre artiștii reprezentativi ai generației douămiiste. Picturile sale par a fi detalii ale unei povești monumentale legate de întrebările și anxietățile generale ale omului. Această forță narativă transformă subiectele recurente în capitole fără sfârșit, iar reflecțiile vieții de zi cu zi în proiecții despre timp, memorie și urme surprinse de percepția tandră a artistului.

Echipa: 

Coordonator Mobius Gallery: Roxana Dragu | Istoric de artă: Valentina Iancu | 

Coordonator: Stefania Dobrescu | Comunicare: Evantia Barca | 

Credit foto: Mobius Gallery și Matei L. Buta

PURSUIT OF HAPPINESS

Proiect organizat de Muzeul de Artă din Constanța, în parteneriat cu Asociația Kontakt și Galeria Mobius din București


Parteneri media: 


Propargarta, Vice.com, Spotmedia, IQ ADS, SMARK, Revista Zeppelin, Revista Arta, Radio Romania Cultural, Modernism.ro, Zile și Nopți, Daily Magazine, Ziarul Metropolis, Feeder, DigitizArte, Revista Atelierul, Munteanu, Igloo, Empower Artist Magazine, HAPP, Cuget Liber, Constanța Culturală, Focus Press, Metropola Constanta, CT100, Radio Constanta

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508