Proiectul Atelierele „Artă în lucru” a propus o serie de șase ateliere educative, în perioada 15 – 31 Ianuarie 2023, susținute de artiști activi și apreciați din comunitatea street art, precum Serebe, John Dot S și Sandi. Participarea a fost gratuită, iar cei prezenți au primit toate materialele necesare. În plus, participanții au avut ocazia să lucreze și să schimbe idei cu artiștii preferați și să realizeze o mică lucrare pe care să o păstreze în arhiva proprie. În cadrul celor șase ateliere, deopotrivă recreaționale și educative, au participat persoane cu vârste și abilități diferite. A fost o oportunitate excelentă de a descoperi artiști extraordinari și lucrările lor într-un mod inedit și participativ. AgențiadecArte.ro a fost partener media al evenimentului.
Mai multe fotografii aici.
Proiectul cultural Atelierele „Artă în lucru” susține, cu ajutorul unor artiștilor remarcabili, educația artistică non-formală pentru toate categoriile de public, indiferent de pregătirea acestora. Implicând artiștii în crearea atelierelor, proiectul a oferit participanților oportunitatea de a dobândi de la artiști, informații practice despre tehnici de lucru, dar și despre activitatea și motivația acestora.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Ministerului Culturii.
Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Lente
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Zeppelin, The Institute, IQads, Revista Atelierul, Teen Press, Revista Golan, La pas prin Brașov, Modernism.ro, Litera9, Agenția de Carte, Propagarta
Despre Save or Cancel
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale și editoriale.