Cu titlul „La Colonia (quasi come un blues)”, a apărut la editura italiană Rediviva din Milano microromanul lui Stelian Țurlea „Colonia (aproape ca un blues)”. Traducerea este semnată de Ingrid Beatrice Coman Prodan care, în urmă cu câțiva ani, a mai tradus, la aceeași editură, un alt roman al acestui autor, „În absența tatălui”. Cartea a apărut în românește în două ediții – prima, în 2015, la Editura Vremea, cu o prefață de Alex Ștefănescu, a doua la Editura Integral, în 2022. Coperta ediției italiene prezintă o reproducere a unui tablou semnat de Cristina Țurlea – „Grădina secretă”, expus la expoziția din 2011 „ÎnSemne în Culoare”, aflat acum într-o colecție privată.
Undeva în munții din apropierea Clujului, un sat a fost dezafectat pentru a se construi un lac de acumulare și o hidrocentrală. La fiecare doi ani, când lacul se golește pentru lucrări de decolmatare, vreme de două luni foștii locuitori și urmașii lor se instalează, cu acordul autorităților, în vechea vatră a satului, într-un fel de colonie în care își duc traiul de parcă nimic nu s-ar fi petrecut între timp, încercând să-și înțeleagă istoria. Povestea, istorisită de un adolescent, este o mică fabulă despre uitare și memorie.
„Există o explicaţie a existenţei acestei colonii, dar n-o divulg pentru că vreau să las plăcerea descoperirii ei cititorilor – scria criticul literar Alex Ștefănescu, în prefața primei ediții. Ceea ce pot să spun fără ezitare este că romanul captivează şi farmecă. Dacă ar fi ecranizat, ar avea un succes imens, nu numai în România, ci şi în străinătate.”
„Autorul reuşeşte să ţină permanent un echilibru impecabil între verosimil şi greu de crezut, între real şi fantastic, între concret şi simbolic. Tot ceea ce ne povesteşte chiar s-ar putea întâmpla. În acelaşi timp, tot ceea ce se întâmplă acolo e halucinant!” (Tudor Călin Zarojanu)
Traducătoarea Ingrid Beatrice Coman Prodan semnează și o prefață/cuvânt înainte în care, printre altele, spune: „<<Colonia>> te înșală, făcându-te să te gândești că intri într-o poveste pentru copii, dar îndată ce ajungi la capitolul al doilea te găsești în miezul unei istorii antrenante și stranii, complexă și sofisticată, văzută prin ochii unui copil, dar destinată să schimbe ordinea stabilită de o minte adultă.(…) Un realism magic manevrat la perfecțiune.”
Stelian Țurlea – „La Colonia (quasi come un blues)” . Traducere în limba italiană de Ingrid Beatrice Coman Prodan. Editura Rediviva. 167 pag.