Devenit tradițional, proiectul ”Eternul Eminescu” deschide seria anuală a spectacolelor cultural artistice aflate în organizarea Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Anul acesta, în parteneriat cu Asociația Culturală „Pro Valores” va avea loc un recital pe poezie și muzică inspirat de creația eminesciană, în interpetarea a doi artiști de primă mărime a vieții culturale românești: actrița Lamia Beligan și chitaristul Tudor Niculescu-Mizil. Acestora li se alătură artistul plastic nemțean Gheorghe Pintilie, cel care propune publicului o selecție a celor mai reușite dintre picturile sale.Evenimentul, care beneficiază de finanțarea Consiliului Județean Neamț, se va desfășura duminică, 15 Ianuarie 2023, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 17:00. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Actrița Lamia Beligan – artistă de primă valoare a Teatrului National “Ion Luca Caragiale” din București, care în ultimii ani a obținut mari succese în spectacolele: “Vivien Leigh: Ultima Conferință de presă”, “Două pe față, două pe dos”, “Sinucigașul” sau “Bolta cerească” – cea mai recentă premieră a primei scene teatrale a țării.
Lamia Beligan a fost distinsă cu: Premiul Fundaţiei “Silvia Popovici” pentru cea mai bună actriţă a anului 1998; Leul de Argint pentru filmul “Hotel de lux” în regia lui Dan Piţa, rolul Marta, 1992; Premiul de interpretare pentru rolul GwenDolline din comedia muzicală după piesa „Bună seara, domnule Wild”, la Festivalul Internaţional de la Liverpool, 1990; Medalia Meritul Cultural conferită de preşedintele României, iar în anul 2020 – Premiul Bussines Arena Magazine pentru Excelență în Artele Spectacolului.
Îndrăgostită de poezie, Lamia Beligan a fost protagonista unor recitaluri de neuitat desfășurate pe scena Festivalului “Mogoșoaia ClasicFest”, în cadrul turneului “România MultiCulturală” – prilejuit de sărbătorirea Zilei Culturii Naționale (2020) sau în spectacolul “Floarea de lumină” din cadrul ediției a XIV a Festivalului Internațional de Poezie “Grigore Vieru” de la Iași (2022).
Chitaristul Tudor Niculescu-Mizil este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București și a cursurilor de master ale Academiei de Muzică din Maastricht (Olanda). Este solist și profesor. A fost invitat în cadrul unor proiecte artistice de lungă durată derulate de prestigioase instituții culturale românești. Este directorul artistic al concursului international de chitară clasică “Talente în afirmare”, ajuns în anul 2022 la cea de-a X-a ediție. În perioada 2017-2020 a publicat trei cărți de specialitate la Editura Muzicală, iar în anul 2015, cd-ul său – „Romantic guitar” s-a bucurat de apreciare unanimă. Printre succesele anului 2022 se numără și recitalul său din cadrul Festivalului „Gheorghe Petrașcu – 150”, un eveniment desfășurat la Tecuci – orașul natal al primului mare pictor devenit devenit membru al Academiei Române.
Pictorul Gheorghe Pintilie născut în 1957 la Podoleni, după o viață dedicată zootehniei, dar în care nu a părăsit nicio clipă marea sa pasiune – pictura, în anul 2022 a absolvit studiile de Master ale Universității Naționale de Artă ,,George Enescu” din Iași, Facultatea de Artă si Design.
Lucrarile sale au ajuns pe simezele unor galerii de prestigiu din lume precum: Galeria Pinter din Budapesta, Galeria White Space Chelsea din NewYork, Muzeul de artă modernă și contemporană “G. Sciortino-Monreale”, unde a primit si Trofeul ,,Tavolozza d”argento ”, precum și mențiunea de onoare la concursul ,,La couleur d’un Poeme ”, editia a V-a ( 2020) si premiul I, editia a VI (2021).
De asemenea a expus și pe simezele unor galerii de artă din tara : ,,Elite Prof Art Gallery ”-Bucuresti , Galeria Fundatiei Culturale ,,Alexandru Podoleanu” din Podoleni-Neamt , Galeria ,,HA!SUS -Creative Cloud, Romanian Creative Week – UNAGE Iași și UAP România,Galeria ApArte a Facultatii de Arte și Design-UNAGE Iasi, Galeria din ,,Sala pasilor pierduti ” de la Palatul Universitatii ,, AlexandruIoan Cuza ”din Iasi, ,,Centrul Cultural ,,Mihai Eminescu” din Bucuresti , Galeria de Arta Transdisciplinară ,,Alchimia ” –Iasi .
Intrarea se face pe bază de invitație, care poate fi ridicată de la Secretariatul Centrului, strada Ștefan cel Mare, nr. 3A, telefon: 0233.214.026.
Organizatori: Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Consiliul Județean Neamț și Asociația Pro Valores
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Agerpres, JurnalMM.ro, Româniapozitiva.ro, Agentia de carte.