Anul 2022 a însemnat, pentru echipa Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” revenirea la normalitate, după restricțiile impuse de perioada pandemiei. Pe parcursul anului 2022, Corul Madrigal a desfășurat 3 turnee naționale sold-out în 10 orașe, precum și 3 internaționale (Berlin, Zagreb și Belgrad), a susținut 8 recitaluri corale în cadrul unor evenimente oficiale, 6 Concerte extraordinare și nu mai puțin de 19 reprezentații ale Spectacolelor din repertoriul propriu, desfășurate la nivel național și internațional. AgențiadecArte.ro a fost partener media al evenimentelor. În 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” împlinește 60 de ani de activitate neîntreruptă și anunță derularea programul aniversar „Madrigal 60”.
Totodată,anul acesta a fost organizat, în premieră, Turneul Național de Percuție Cantus Mundi – Young Beats, coordonator Zoli Toth, care a cuprins 4 concerte la Bacău și București susținute în exclusivitate de copiii din ansamblurile de percuție Cantus Mundi.
„Splendoarea, frumuseţea unei tradiţii culturale importante – cum este Madrigalul – este această capacitate perpetuă de a se reînnoi, de a se reinventa şi de a purta în acelaşi timp tradiţia. O porţi, dar o şi creezi în momentul în care o faci.” – Ion Marin, Directorul de onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
În cadrul Programului Național Cantus Mundi rezultatele anului 2022 sunt optimiste pentru dezvoltarea sistemului de educație culturală și integrare socială prin cânt coral: 158 de noi coruri de copii, 13.400 de copii participanți la evenimentele Madrigal, 2.340 de profesori/dirijori pregătiți în cadrul workshopurilor organizate și nu mai puțin de 165 voluntari implicați în organizarea evenimentelor Madrigal – Cantus Mundi. Astfel, Programul Național Cantus Mundi reunește sub aceeași umbrelă 1.806 coruri, însemnând 63.210 copii.
Noile proiecte „OPEN HOUSE MADRIGAL – CANTUS MUNDI” și „MADRIGAL – CASA COLINDELOR” – implementate la sediul din Dealul Mitropoliei nr. 11, din București – s-au remarcat prin scenografiile și montările lor speciale.
Cele cinci premiere puse în scenă de echipa Madrigal – Cantus Mundi sunt spectacolele „Săptămâna Patimilor”, „Shakespeare – Sunet și Cuvânt”, „Muzica Renașterii Europene”, „Ave Maria” și „Salve Regina”.
Premiera Spectacolului extraordinar „Săptămâna Patimilor” a avut loc pe 13 aprilie, la Arad în cadrul turneului național de Paște și i-a avut ca invitați pe actorii Corneliu și Pavel Ulici. Pe 26 mai, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu a susținut premiera spectacolului „Shakespeare – Sunet și Cuvânt”, în cadrul Ediției a XIII-a a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, avându-l ca invitat special pe actorul Emil Boroghină, fondatorul festivalului. Premiera spectacolului „Muzica Renașterii Europene” a avut loc pe 9 iunie, la Sala „Vatroslav Lisinski”, Zagreb. Spectacolul, dirijat de Cezar Verlan s-a desfășurat la invitația Ambasadei României în Croația, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii și a Institutului Cultural Român. Pe 16 august, Corul Madrigal a susținut în premieră la malul Mării Negre, pe faleza Cazinoului Constanța, spectacolul „Ave Maria”, avându-l ca invitat pe actorul Marius Manole, iar pe 8 octombrie, Catedrala Sf. Iosif din București a găzduit premiera Concertului extraordinar „Salve Regina”, susținut de Corul Madrigal, dirijat de Alexander Drčar, coordonatorul Catedrei de dirijat a Universității „Mozarteum” din Salzburg, Austria.
De asemenea, în cadrul programului său de diplomație culturală, Corul Madrigal a prezentat noile filmări ale Imnurilor naționale ale statelor din Uniunea Europeană, oferite drept cadou cu prilejul zilelor naționale. Acestea s-au bucurat de peste 500.000 de vizualizări online. Programul a fost posibil cu sprijinul Senatului României, loc în care Corul Madrigal a inaugurat un nou spațiu concertistic, în cadrul Galei „Madrigal 59”.
Cel mai mare eveniment diplomatic desfășurat la București în 2022 – Conferința Plenipotențiară a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, cea mai veche organizație din cadrul ONU – s-a bucurat de participarea Corului Madrigal și a copiilor din corurile Cantus Mundi la evenimentele de deschidere și de închidere, iar imnul oficial al ITU-PP22 poartă semnătura și interpretarea instituției noastre.
În ceea ce privește încasările instituției, acestea au cunoscut o creștere spectaculoasă, de la 382.000 lei în 2021 la 1.645.000 lei în 2022. Astfel, se înregistrează o creștere de 430 % a veniturilor propri. Pentru anul 2023 se estimează o creștere a veniturilor cu 50% față de anul 2022, astfel încât încasările se vor ridica la un total de 2.500.000 de lei.
În 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” împlinește 60 de ani de activitate neîntreruptă și anunță derularea programul aniversar „Madrigal 60”, ce va include o serie amplă de proiecte dedicate celebrării unei moșteniri uriașe: șase decenii de excelență în muzică, diplomație culturală și încredere în schimbarea României prin muzică și cultură. Programul integral al anului aniversar Madrigal 60 va fi făcut public pe data de 15 ianuarie 2023, cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
**************
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți
Biroul de presă
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
Programul Național Cantus Mundi