Vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 18:00, la standul AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus (standul 115, Pavilionul B2, Romexpo), a avut loc dezbaterea ”Promovarea culturii scrise, între șabloane și deziderate”, moderată de Carmen Constantin, Coordonator Departament Management Proiecte AFCN. Au fost invitați evaluatori și câștigători ai proiectelor editoriale și culturale dedicate promovării culturii scrise în cadrul celor mai recente sesiuni de finanțare ale AFCN: Anca Dina, redactor-șef al revistei ”Caietele restaurării”, scriitoarea și antrenoarea de creativitate Livia Roșca, scriitorul și managerul cultural Dan Mircea Cipariu și scriitorul Vasile Ernu. Dezbaterea a propus următoarele teme: Cum putem identifica cel mai adecvat strategiile de promovare a culturii scrise? Care sunt punctele critice? Cum se pot îmbunătăți mecanismele de susținere a proiectelor de promovare a culturii scrise? La dezbatere au participat Irina Cios, directorul AFCN, Ioan Matei, directorul Direcției Cultură Scrisă și Creație Contemporană din Ministerul Culturii, și traducătoarea Ana Andreescu.
Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro au fost partenerii media ai evenimentului.
Dezbaterea a fost deschisă de Carmen Constantin, Coordonator Departament Management Proiecte AFCN și moderatoarea evenimentului: ”Mă bucur să ne întâlnim în această formație, mereu îmi face plăcere să stau de vorbă cu oameni care fac lucruri frumoase, care implementează proiecte minunate, cu impact important asupra copiilor și nu numai. Suntem în prezența doamnei Livia Roșca, manager al Asociației 7Arte, a Ancăi Dină, redactor-șef al revistei Caietele Restaurării, și a domnilor Vasile Ernu, publicist, scriitor, și Dan Mircea Cipariu, poet și manager de proiecte la Asociația Euro CulturArt. Ne-am adunat să vorbim despre promovarea culturii scrise, dacă e suficient cât se face, dacă e necesar să fie promovată cultura scrisă doar copiilor sau poate și adulților, să prezentăm câteva proiecte frumoase și ascultăm păreri și lucruri importante pe care invitații noștri le au de spus.
Doamna Roșca, ați avut anul acesta două proiecte chiar la promovarea culturii scrise și v-aș ruga să ne povestiți puțin despre ele, despre ce a fost bine și mai puțin bine și ce gânduri aveți pentru viitor?”
Livia Roșca: ”Mulțumesc! Am avut, într-adevăr, două proiecte. Unul s-a numit: poezie, video-poeme, podcasturi și a constat în realizarea de peste 40 de bannere digitale, podcasturi unde au fost invitați poete și poeți contemporani și video-poeme realizate de un videograf care s-a specializat într-o zonă din aceasta foarte lirică, cu imagini extrem de frumoase. Să vă spun de ce am ales să lucrăm cu un videograf care atenuează cumva din forța poeziei contemporane. Am ales să procedăm așa pentru că am realizat că publicul sensibil la mesajul poeziei este cumva defazat: rezonează cu literatura doar dacă are un anumit nivel de educație, ori noi am vrut să trecem de cercul celor care deja citesc poezie contemporană și să găsim niște unelte cu care să-i atragem și pe alții spre textul poetic. Este mult mai ușor în alte arte, privești un tablou câteva secunde și poți spune că pleci cu el acasă, dar nu înțelegi nimic dintr-o carte privindu-i numai coperta. Am zis că acest videographer, Andrei Purcărea, este persoana potrivită, el vine din zona de publicitate din mediul fashion și aduce experiența asta în poezie. Au ieșit, din punctul nostru de vedere, lucruri extraordinare, care au îmblânzit mesajele poetice fără să le strice, ci adăugând o interpretare ca formă de artă. Suntem foarte mândri de această parte de video-poeme din proiect.
Legat de podcasturi, pe care le vom continua la presiunea celor care doresc să participe anul viitor, am observat că din păcate podcasturile cu scriitori nu sunt încadrate ca formă de promovare a literaturii. Pot să vă spun că aproape nimic nu poate fi o formă de promovare a literaturii dacă nu ai deschidere, dacă nu există o formă prealabilă de creștere a gradului de conștientizare. Și da, cred că avem o problemă de educație și trebuie să mergem în primul rând la cei foarte mici. Să începem cu carte pe care ei să o accepte vizual, cu multă imagine și foarte puțin text. În momentul în care pleci cu copii expuși de mici cu cartea, cu biblioteci care au multă carte nouă, fondul de carte trebuie înnoit constant.
Proiectele noastre am senzația uneori că sunt doar o picătură într-un ocean, iar nevoia este atât de mare și de fapt nu ne adresăm zonei cu adevărat defavorizate, ci ne adresăm celor școlarizați. Proiectele sunt foarte frumoase, dar au succes într-o zonă în care există deja interesul pentru carte. Noi am lucrat mult cu bibliotecile rurale în anii trecuți, dar în momentul în care au văzut bannerele cu poeți contemporani a apărut oarecum o reticență și m-am gândit că pe viitor trebuie să reluăm clasici pe care să-i modernizăm prin proiectele noastre.”
Carmen Constanin: ”Doamna Dină, ați lucrat și dumneavoastră cu copii în zona unde ați avut proiecte, cum a fost experiența dumneavoastră?”
Anca Dină: ”Noi lucrăm cu cărți, dar și cu tot ce ține de patrimoniu cultural. Ne străduim să le povestim și copiilor și oamenilor mari tot ce ține de patrimoniu încercând să-i împrietenim cu această zonă. Personajul Pippin a pornit din cartea Zborul ZCP 39, în traducere zona protejată 39 din București, cartierul Armenesc, un personaj creat de Laura Hangiu și desenat de Eduard Bălaș. După aceea ne-am dorit mai mult, ne-am gândit cum să-i împrietenim pe copii cu patrimoniul dincolo de granițele unei cărți și i-am lăsat să privească în zare. Am mers în zone defavorizate în pandemie, reușind să ne întâlnim doar cu grupuri mai mici din cauza restricțiilor, dar am ajuns la mulți copii atunci și l-am transformat pe Pippin în personaj de carte, de podcast, de site (pippincelcurios.ro) și am făcut și altceva, un proiect cultural gândit ca o predare de ștafetă între echipa noastră de 15 specialiști și câțiva copii implicați direct în partea de pregătire a materialelor, dinspre noi către familii, către echipe de 2-4 copii, însoțiți de un adult în călătoria lor de a descoperi patrimoniul.
Experiența noastră a fost foarte frumoasă și energizantă, e o mare bucurie pe care am primit-o dinspre copiii, un schimb continuu de bucurie, energie și informații. Poate ca și poezia contemporană, și patrimoniul e greu de înțeles. Ne-a plăcut foarte mult să învățăm să privim în jur și să descoperim diferite elemente pe care să ajungem să le iubim și să le protejăm. Dacă adulților e mai greu să le vorbești despre patrimoniu, copiii sunt mai receptivi, iar adulții ajung să învețe odată cu copiii și să redescopere alături de ei.”
Carmen Constanin: ”Vin cu o întrebare și către domnul Ernu. Cum simți nevoia acestei promovări a culturii scrise în rândul adulților?”
Vasile Ernu: ”Da, e o chestiune foarte interesantă, acum vorbesc și în calitate de scriitor, dar și de părinte, am un copil de 11 ani, și ceea ce văd e că atunci când mergi la un stand specializat pe literatură pentru adolescenți te simți complexat, pentru că vezi atâtea lucruri pe care tu nu le-ai avut în generația ta, pe de altă parte te simți analfabet pentru că nu știi nimic din segmentul acela.
Acum lucrurile s-au complicat, ceea ce mi se pare extraordinar, pentru că marja e foarte mare. Problema legată de promovare e că toate mediile s-au schimbat în jur. Când eu am debutat au apărut în jur de 70 de texte despre debutul meu în presa scrisă, un tip de promovare care acum nu se mai practică și nu mai funcționează, în schimb au apărut tot felul de rețele, de trendsetteri și observăm că literatura și mediile au început să devină apropiate.
Îi avem pe cei din generația mai veche, obișnuiți cu medii clasice și pe cei mai tineri, obișnuiți cu medii foarte noi și e foarte greu să combini aceste medii. Există tendința de a exclude mediile tradiționale și pe de altă parte există tendința celor mai în vârstă de a exclude mediile noi. Preconcepția noastră că cei tineri nu citesc și nu scriu este falsă, ei o fac, dar altfel.
Observ că sunt o mulțime de licee și școli din țară unde nu ajunge nimeni pentru a vorbi despre scriitori contemporani. Această conexiune vie e foarte importantă. Cei mai deschiși sunt poeții. Poeții se mișcă în orașe, baruri, locuri mai puțin instituționale.
Urmăresc mult proiectele AFCN și mi se pare că e singura instituție unde poți aplica pentru astfel de proiecte de promovare a culturii scrise, iar valoarea proiectelor din ultimii 10 ani a crescut considerabil, multe proiecte de bună calitate, reușite. E un trend pozitiv.
Cărțile îmbătrânesc! Pentru copilul meu o carte din anii 60 nu e o chestie de citit, pentru că acum cărțile arată extraordinar. Cărțile îmbătrânesc și în privința limbii. Și sunt soluții, formule de revăzut și rezumat marile cărți pentru a fi citite mai ușor de copii. De asemenea, felul în care funcționează bibliotecile trebuie schimbat, ele nu sunt doar un hambar de cărți, acolo trebuie să se întâmple lucruri.”
Carmen Constantin: ”Se naște o întrebare de aici, domnule Cipariu, considerați că ar fi necesar să avem proiecte de rescriere a unor opere clasice?”
Dan Mircea Cipariu: ”Profit de faptul că e și Ioan Matei aici, directorul direcției Cultură Scrisă a Ministerului Culturii, și o să încep cu o mică digresiune de numai două minute. Am fost invitat la Paris, la Biblioteca Națională a Franței François Mitterrand și am fost uluit de faptul că zeci, sute de copii intrau și ieșeau din Biblioteca Națională a Franței și l-am întrebat pe directorul adjunct al Bibliotecii cum e posibilul lucrul ăsta? și el mi-a spus faptul că mulți din acei copiii primiseră niște vouchere de 8-12 euro pentru că citiseră și am zis cum, pot să vin să iau o carte și să spun că am citit?, și mi-a spus că se fac niște lecturi creative, niște dezbateri și că se găsesc formule prin care să se verifice și valorizeze lecturile. Mi-a mai spus că Ministerul Culturii din Franța folosește o treime din fonduri pentru încurajarea lecturii încă de la vârsta de 3 ani. De aici cred că ar trebui început și cred că atât AFCN, cât și Ministerul Culturii, în proiectele lor, să se gândească la faptul că nu poți construi cititorii de mâine decât dacă îi instruiești de la vârsta aceasta de 3 ani.
O a doua chestiune este că cele mai multe din cărțile marilor autori francezi au o ediție exclusiv pentru cei între 3 și 12 ani, e ediție rescrisă, de alți autori cunoscuți și cu grafică excepțională. Mi-ar plăcea să citesc Creangă, recitit de Cărtărescu, sau Gabriela Adameșteanu, sau Vasile Ernu, de exemplu.
Ce aș sugera, legat de finanțare, pentru că vorbesc și în calitate de evaluator, este ca proiectele de cultură scrisă să poată fi continuate fără a intra la repetitive, în competiție cu marile festivaluri.
În concluzie, sunt două observații: proiectele de cultură scrisă ar putea fi și proiecte repetitive, așa cum există o excepție și la rezidențe. Și în al doilea rând, aș sugera ca la noile media să se dezvolte proiecte editoriale pentru copii, pentru a fi sincron cu ce se întâmplă în toată lumea.”
Dezbaterea s-a încheiat cu o discuție liberă legată de felul în care pandemia a influențat și afectat cultura scrisă și modalitățile de promovare a acesteia precum și cu trasarea concluziilor dezbaterii.
Tudor Voicu
