Vineri, 9 decembrie 2021, Studio Tommaseo (via del Monte 2/1, 34121) din Trieste (Italia) găzduiește vernisajul „Ninna Nanna”, expoziția personală a Lucianei Tămaș, câștigătoarea premiului Young European Artist Trieste Contemporanea 2021. Expoziția, curatoriată de Daniele Capra, reunește o serie de lucrări recente – în esență de natură sculpturală – ale artistei române. Acestea investighează granița subtilă dintre obiectele domestice cu care interacționăm în mod uzual și dispozitivele de competiție / război făurite pentru a ne confrunta în timpul diferitelor conflicte. Titlul expoziției face aluzie, într-o manieră parodică, la aspectele ce țin de blândețea și confortul domestic și de spațiile intime, doar aparent necontaminate de ostilitate. Expoziția este însoțită de un catalog, care va fi prezentat la o dată ulterioară. Acesta va cuprinde imagini ale lucrărilor expuse, precum și texte semnate de curator. Expoziția este deschisă publicului până vineri, 17 februarie 2023
Lucrările Lucianei Tămaș din cadrul expoziției sunt realizate din materiale reciclate și asamblate în manieră bricoleur; ele scot în evidență, într-un mod ironic, latura ofensivă ce se ascunde în obiectele cu care interacționăm în viața domestică. Tuburi de silicon, cârlige pentru haine, cărucioare de bagaje, resturi din lemn sau undițe de pescuit sunt combinate între ele și, private fiind de funcția lor inițială, devin instrumente de război inoperante (și totodată jucăușe). Rezultă rachete, mitraliere și false drone, realizate din lemn și din resturi de materiale. Acestea sunt metafore ale unui progres surd, pliat pe nevoile războiului și incapabil să realizeze o tehnologie cu adevărat umanistă.
Dan Mircea CIPARIU
”Practica artistică a Lucianei Tămaș se caracterizează prin utilizarea asamblajului și a instalației cu materiale reziduale și de tip „do-it-yourself”, care sunt recombinate într-o cheie nefuncțională cu valoare simbolică. Artista pornește de la imaginarul tehnologic al zborului, războiului și explorării spațiale, pentru a crea sculpturi în care forma, adesea improvizată, nu corespunde niciunei necesități practice. Lucrările ei nu reprezintă și nici nu ilustrează concepte, ci fac aluzie la limitele gândirii obișnuite. Într-adevăr, ele servesc drept instrumente revelatoare care evidențiază în mod caustic potențialul subversiv, adesea ascuns, al obiectelor și instrumentelor de conflict din viața noastră. Prezenței – psihologice și reale – a acestor instrumente, Luciana Tămaș îi adresează o întrebare candidă, neașteptată și necruțătoare.”
Text introductiv de Daniele Capra
Tinerilor artiști din Estul și Centrul Europei (mai exact din Albania, Austria, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Germania, Ungaria, Italia, Kosovo, Letonia, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina) li se oferă, din doi în doi ani, oportunitatea de a concura pentru Young European Artist Trieste Contemporanea Award. Luciana Tămaș a aplicat alături de alți 115 artiști sub 30 de ani. Juriul format din Daniele Capra, Giuliana Carbi Jesurun, Branko Franceschi și Emanuela Marassi a decis să acorde Premiul Young European Artist Trieste Contemporanea 2021 artistei vizuale Luciana Tămaș.
Mai multe informații despre Young European Artist Trieste Contemporanea 2021 găsiți și la:
https://www.turismofvg.it/eventi/ninnananna-mostra-personale-di-luciana-tamas
Luciana Tamas (1992) is a Romanian-German visual artist, researcher, curator, and translator who is currently working on two PhDs—one in Literary and Cultural Studies at TU Braunschweig and one in Art History and Aesthetics at the Braunschweig University of Art (HBK). In 2012, she received a full, five-year scholarship from the DAAD to study Art; in 2017, she earned a “Diplom” degree (MA) in Fine Art from HBK and a bachelor’s degree in English Studies and Art History from TU. She has, since, also received a “Meisterschüler” in Fine Art and a second master’s degree, in Art History and Aesthetics, from HBK. She has participated in and (co-)organized over 130 cultural events—solo and group shows, artist talks, and conferences—, and has received a DAAD Prize for outstanding achievements, among several other awards. She is currently working as a Lecturer and Research Assistant at the Braunschweig University of Art.