Marți, 15 noiembrie 2022, Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, Mireille Rădoi a fost premiată la Gala Sustenabilității în România, în calitate de președinte al Fundației Universitare Carol I, pentru coordonarea amplei activități desfășurate în folosul mediului academic și al comunității de tineri, de la reînființarea fundației – în anul 2011 și până în prezent. Evenimentul, moderat de Alessandra Stoicescu, se încadrează în programul „Dezvoltăm România sustenabil”, inițiat de către Intact Media Group și are ca obiectiv recunoașterea eforturilor companiilor, instituțiilor și asociațiilor care, prin proiectele și soluțiile implementate, trasează conturul unui viitor mai bun. Pe lângă marile companii, printre participanți s-a aflat ministrul mediului, Barna Tánczos, iar premierul României, Nicolae Ciucă, a adresat un mesaj consistent de încurajare a acestor demersuri și a subliniat importanța noului Cod Român al Sustenabilității, elaborat și ratificat pentru agenda 2030, care impune respectarea standardelor internaționale nefinanciare.
Pentru a încuraja astfel de inițiative și a extinde rețeaua de parteneri în dezvoltarea sustenabilă, ediția de anul acesta a presupus un format diferit, o dublă nominalizare: companiile care au primit distincția au predat „ștafeta binelui”, numind o altă entitate reprezentativă care i-a inspirat în demersurile lor. În mod simbolic, ilustrativ pentru conceptul de întrunire a promotorilor gândirii ecologice, sănătoase și echilibrate, concentrată pe nevoile generațiilor următoare, premiile acordate au fost realizate exclusiv prin metode de reciclare și utilizarea de materiale organice.
Mireille Rădoi a fost nominalizată pentru inovația în educație de către BAT – companie care, în ultimii 5 ani, a devenit un partener de încredere al Fundației Universitare Carol I în organizarea festivalului Strada de C’Arte – devenit un brand al culturii urbane din București și din țară. Președintele fundațieia prezentat activitatea prodigioasă în susținerea misiunii tradiționale a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, din perspectiva principiilor pe baza cărora se desfășoară întreaga activitate a celor două instituții: echidistanța față de politic, egalitatea în drepturi și îndatoriri prin respectarea libertăților individuale, sprijinirea generației viitoare a oamenilor de valoare – principii adaptate la o societate modernă care pune accent pe susținerea dezvoltării durabile și a respectului față de mediu.
Fundația Universitară Carol I s-a remarcat prin demararea mai multor activități menite să încurajeze comportamentul responsabil și activ al comunității de tineri, printre care: festivalul Strada de C’Arte, acordarea burselor de excelență pentru studenții cu performanțe deosebite, coordonarea de studii destinate mediului academic și derularea proiectelor Eroinele României Mari, Mens Sana In Corpore Sano.
Mireille Rădoi a declarat că „toată această activitate se constituie, de fapt, într-un singur manifest: încurajarea dezvoltării unei conștiințe sociale responsabile, dat fiind că în mediul educațional, totul se bazează pe lectură, educație, participare, interes față de cultură și față de sporirea calității mediului în care trăim”.