Scriitorul Ovidiu Baron a trimis pe adresa redacţiei AgenţiedeCarte.ro un amplu material informativ despre apariţia ediţiei 2009-2010 a periodicului “Cibinium – ediţia 2009-2010”, orientat tematic mai ales pe cercetarea etnografică. Redăm mai jos textul primit de la Ovidiu Baron, şef serviciu marketing, turism, pedagogie muzeală, în cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu.
„Lansat în 1966, periodicul Cibinium apare într-o nouă ediţie care îşi propune şi reuşeşte să ofere o imagine fidelă a activităţii specialiştilor Complexului Naţional Muzeal ASTRA din ultimii doi ani, precum şi a unor apropiaţi colaboratori ai acestora. Păstrând profilul tematic al muzeului, periodicul abordează, în principal, subiecte legate de cercetarea etnografică, studiile din această categorie fiind structurate în trei categorii: Cultura materială, Cultura spirituală şi Colecţii muzeale. Muzeografii Marius Streza şi Adrian Alexe abordează problematica celor mai recente transferuri şi reconstrucţii de monumente în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber), valorificând cercetări de teren desfăşurate în ultimii ani, cu scopul unei reprezentări cât mai fidele a valorilor civilizaţiei tradiţionale din diverse zone ale ţării. Aflat într-o continuă dezvoltare, de la primul monument transferat, în anul 1963, muzeul sibian este cel mai mare muzeu în aer liber din sud-estul Europei şi unul dintre cele mai importante din lume, prezentând civilizaţia tradiţională românească sub toate aspectele sale. Şantierele de reconstrucţie oferă şi posibilitatea redescoperirii unor tehnici de lucru ancestrale sau a unor meşteşuguri astăzi dispărute. Cercetărorul Valer Deleanu se opreşte asupra câtorva aspecte dintr-o mai amplă cercetare asupra mijloacelor de transport tradiţionale, studiind transporturile în funcţie de criterii esenţiale precum sursele de energie naturale, de mediul de locuire rural agricol sau de poverile specifice unor necesităţi determinate de organizarea ocupaţional-gospodărească. Mergând de la detalii captivante de civilizaţie rurală până la scheme tehnice foarte specializate, studiul în cauză precede unui amplu volum cu aceeaşi temă, în curs de apariţie la editura „ASTRA Museum”. Studiul Tehnologia de producţie şi caracteristicile vaselor din Vinţu de Jos, judeţul Alba, semnat de cercetătorii Karla Roşca şi Horst Klusch, aprofundează un aspect dintr-o cercetare impresionantă pe tema ceramicii transilvănene, abordată recent de cei doi autori într-o expoziţie organizată la Casa Artelor şi mai ales într-un catalog ce reprezintă, în mod cert, referinţa în domeniu. Numeroase alte studii şi articole abordează teme variate, precum obiceiurile culinare, bisericile de lemn, portul tradiţional, pictura pe sticlă, aspecte legate de colecţiile muzeelor „Franz Binder” şi „Emil Sigerus” şi multe altele.
Un alt subiect abordat în acest număr din Cibinium este cel al conservării şi restaurării patrimoniului naţional. În deschiderea acestui grupaj, domnul Valeriu Ion Olaru prezintă câteva aspecte ale dezvoltării, conservării şi restaurării patrimoniului Muzeului ASTRA, oprindu-se îndeosebi asupra proiectului „Conservarea şi restaurarea patrimoniului Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului”, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, ale cărui rezultate sunt deja vizibile, conferind o nouă dimensiune lucrărilor de specialitate, prin intermediul Centrului ASTRA pentru patrimoniu, şi îmbogăţind semnificativ muzeul sibian prin numeroasele gospodării tradiţionale reconstruite sau restaurate. În cadrul aceluiaşi grupaj sunt abordate subiecte legate de lucrări de restaurare a unor obiecte muzeale, de organizarea unor depozite şi altele.
Liliana Oprescu oferă o perspectivă de ansamblu asupra Centrului de Informare şi Documentare în Etnologie „Cornel Irimie”, structură subordonată Complexului Naţional Muzeal ASTRA, care a aniversat, în anul care tocmai s-a încheiat, 20 de ani de activitate. Autoarea evidenţiază principalele obiective ale Centrului, evidenţa, înformarea şi documentarea, structura organizatorică şi principalele rezultate ale acestuia.
În ultima parte a publicaţiei găsim un grupaj de recenzii şi trimiteri bibliografice, care creionează o imagine de ansamblu asupra activităţii editoriale recente a Complexului Naţional Muzeal ASTRA, ajutându-ne, în acelaşi timp, să aflăm mai multe detalii despre câteva din cele mai semnificative titluri apărute în ultimii doi ani.”
Ovidiu BARON