Seară de toamnă în București. Ajung puțin după ora 20:00 la Combinatul Fondului Plastic, unde mă întâmpină un miros puternic de cauciuc ars. Mă gândesc că poate are legătură cu vernisajul noii expoziții colective de la IOMO, „eyelid noon” directed by Horațiu Lipot, căci este cunoscut faptul că acesta intervine în proiectele sale curatoriale cu elemente de decor sau sinestezice cel puțin surprinzătoare menite a completa conceptele artistice (lumânări, apă sfințită, prenadez, etc.). Selecția artiștilor – Dan Beudean, Lucian Bran, Florina Drăguș, Luca Florian, Mihai Grecu, IRLO, Andreea Medar, Hortensia Mi Kafchin, Andrei Nițu, Tudor Pătrașcu, Roxana Savin și Andrei Sclifos – ca și punerea în scenă de altfel, promițătoare a priori, chiar merită o vizită la galerie, atât pentru festinul vizual, cât și pentru felul în care curatorul transformă un white cube clasic, cu ajutorul unor materiale banale dar de efect (un perete din cutii de carton, o folie reflectorizantă, un chenar de vopsea neagră) într-un refugiu, un loc al evadării. Este genul de expoziție care furnizează un context, pentru a-l cita pe Paul O’Neill, „în care arta este transformată, prin logica evadării, trecând de la o stare la alta datorită faptului că devine pentru o clipă publică și vizibilă în procesul de expunere.” Dintre lucrările artiștilor din expoziția „eyelid noon” care poate fi vizitată în perioada 10 noiembrie – 2 decembrie 2022 la IOMO, mi-au rămas mult timp pe retină video-ul „The Reflection of Power” și NFT-ul „War dreaming of itself” realizate de Mihai Grecu, dar și cele două piese din instalația Andreei Medar cu titlul „Solarium. Open garden”, respectiv „Herbarium/Solarium. Open Garden” – instalație despre care am aflat ulterior că a fost inclusă în colecția permanentă a MNAC, în urma celei mai recente sesiuni de achiziții de opere de artă (2022).
Interesant de urmărit cum acest white cube se poate schimba de la o expoziție la alta, dar mai interesant mi s-a părut modul în care au fost dispuse lucrările în spațiul galeriei; abia când am corelat numele lucrărilor pe schema din sală mi-am dat seama cât de bine comunică acestea, după un aranjament elaborat, calculat, simetric, geometric.
Nu în ultimul rând, textul – o valoroasă sursă de inspirație, cel puțin pentru mine, care scriu o teză de doctorat cu titlul „Poetica textului curatorial”. Redau aici un fragment:
„[…] anumite perioade istorice pot fi suprapuse analog unui anumit tip de spațiu, specific unei tipologii domestice. În acest context, spre exemplu, am putea numi spațiul de reprezentativitate al regimului comunist ca fiind dormitorul. Un spațiu în care lucrurile sunt spuse mereu în șoaptă, de teama de a nu se auzi în afară. În care luminile sunt stinse, de teama de a nu fi observat din afară. În succesiunea atât temporală, cât și structurală din planul casei, perioada democratizării și a pieței libere, este reprezentată de ceea ce s-a numit întâi camera de zi, apoi puțin mai prețios salon, ca acum să devină generalizat «living room» – camera de trăit. Este de regulă spațiul în care îi primim pe ceilalți, sau care în situații excepționale este cel mai potrivit pentru a fi transformat în mediu de lucru. Este mostra obiectivă din foarte subiectivul loc pe care îl numim (a)casă. Mai mult decât în coordonatele unei geometrii euclidiene, putem privi spațiul, fie ca o proprietate intrinsecă a particulelor și universului, fie ca un mecanism de ordonare provenit din exercițiul observației.” (Horațiu Lipot)
Cauciucul ars nu avea nicio legătură cu tema expoziției.
Ana Daniela Sultana
