Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, soprana Diana Alexe, secondată de pianista Raluca Ouatu, va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă. Soprana Diana Alexe este un artist cu un promițător început de carieră. S-a născut în Adjud, județul Vrancea. A studiat la București cu Eleonora Enăchescu și Iulia Isaev. Timp de patru ani a avut onoarea de a face parte din Fundația Regală ”Principesa Margareta a României”. Artiști români de seamă, precum tenorul Teodor Ilincăi și soprana Georgeta Stoleriu, i-au oferit burse de studiu și premii speciale.
A debutat pe scena Operei Comice pentru Copii din București în 2017, interpretând roluri ca Bastienne în opera „Bestien și Bastienne” de Mozart și Livietta în „Livietta și Traccolo” de Pergolesi. A colaborat și în proiecte independente de operă, precum „Dido și Aeneas” de Purcell (rolul Belinda), făcând parte din Asociația „Opera Clandestina”. A obținut meritorii premii la concursuri din Austria, Polonia sau Slovacia, printre care și Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui lied de Dvořák la Concursul Internațional „Antonin Dvorak” din Republica Cehă. De când s-a stabilit la Viena în 2018, Diana Alexe este membră a Chorakademie Wiener Staatsoper și își finalizează masterul la Musik und Kunst Privatuniversität.
Cele mai recente activități sunt debutul ei ca Gilda din opera “Rigoletto” de G. Verdi la Opera Națională din Cluj, cât și pe scena Operei din Dessau, Germania și rolul Zerlinei din opera „Don Giovanni” de Mozart în cadrul Angelika-Prokopp-Sommerakademie la Musikverein Graz, proiect finalizat cu lansarea unui CD si difuzarea televizata a filmului „Don Giovanni” pe ORF Austria. În vara anului 2022, a debutat în rolul Violettei în opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi pe scena Festivalului Immling din Germania.
Stagiunea de marți seara este un proiect ce a luat naștere în anul 2008 și este realizat în parteneriat cu Radio România Muzical. A fost creat, în principal, cu intenția de a susține și a prezenta publicului tineri muzicieni români care s-au remarcat în competiții internaționale sau care se află la studii în străinătate.
Mai multe informații despre acest concert pot fi găsite: https://www.fge.org.ro/calendar
Biletele se pot cumpăra:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar. Telefon: 021.315.68.75)
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.