„Istoria măsurării timpului se îngemănează cu istoria noastră” afirmă expertul în orologerie David Rooney în ”Despre timp. O istorie a civilizației în douăsprezece ceasuri”, carte publicată de Editura Trei.Fost custode al departamentului dedicat măsurării timpului la Royal Observatory din Greenwich și istoric al tehnologiei, David Rooney propune în cartea sa de debut o perspectivă absolut neobișnuită asupra civilizației umane. Cum evoluția tehnologiilor nu este nici pe departe atât de neutră pe cât ne-am dori (sau închipui), autorul britanic propune cititorilor să privească mai atent ceasurile care ne înconjoară și să descopere ce dezvăluie acestea despre umanitate.
David Rooney cercetează „fără şovăire viaţa, moartea, războiul şi pacea” și pune în discuție „moralitatea, binele și răul, precum și identitatea (cine suntem noi) prin prisma ceasurilor”. Cartea semnată de David Rooney nu prezintă noțiuni abstracte, ci istorii cât se poate de reale și bine documentate. Iar afirmațiile sale sunt la fel de provocatoare ca și perspectiva propusă: „Cu ajutorul ceasurilor, elitele se menţin la putere, fac bani, guvernează şi controlează vieţile cetăţenilor. Iar uneori, tot cu ajutorul ceasurilor, oamenii ripostează”. De la ceasurile cu apă sau cele cu nisip, cadrane solare sau telescoape la ceasurile atomice miniaturale sau cele cu plutoniu, fiecare dintre acestea aduc omenirea la ora adevărului. Iată 3 moduri în care poate fi manipulată măsurarea timpului din perspectiva expertului britanic.
Ceasul, ca armă politică
Una dintre cele mai tulburătoare afirmații pe care le face specialistul în orologerie în Despre timp este că ceasul nu reprezintă numai un aparat de măsurare a timpului, ci este adesea un instrument de putere și control. „Turnurile publice cu ceas au fost dintotdeauna folosite pentru a simboliza puterea politică”, spune Rooney. Spre exemplu, rolul primului cadran solar adus de Valerius în Forumul roman în anul 263 a.H. simboliza forța militară a Republicii după înfrângerea Cataniei. Acest prim ceas a dat apoi ora exactă în toată lumea stăpânită de romani. Turnul Vânturilor din Atena, ridicat la 140 a.H avea aceeași funcție: de a celebra forța militară a cetății, dar și de a aduce aminte cetățenilor că disciplina este necesară pentru a o prezerva. Veacuri la rând, turnurile care anunțau ora exactă au simbolizat puterea și ordinea și au organizat strict viețile oamenilor. „Timpul public există de mii de ani” observă David Rooney, iar rolul ceasurilor este acela de a induce ideea de ordine publică.
La începutul secolului 20, când existau mari tensiuni politice provocate de colonialismul britanic în India, ceasurile au fost folosite ca arme ideologice. Ora standardizată impusă oraşului Bombay a fost asociată cu guvernarea colonială britanică, au existat proteste masive, iar ceasurile publice au fost bătute cu pietre. Este situația diferită în vremurile moderne? „Ca să fiu sincer, nu reuşesc să întrevăd un viitor idilic pentru omenire”, spune David Rooney. „Nu cred că vom înceta să mai folosim ceasuri în scopul guvernării popoarelor, al prezervării puterii şi al controlării comportamentului uman”.
Ceasul moralității
Spre sfârşitul secolului al 14-lea, ceasul moralității începea să bată din ce în ce mai sonor. Amintindu-și de antici, gânditorii acestei perioade vorbeau frecvent despre Cumpătare, regină a tuturor virtuților, reflectată în picturi și fresce ca o tânără care ține în mână o clepsidră, iar mai târziu, este înconjurată de mecanisme de ceas. Avertismentul Cumpătării este că „nisipul timpului este pe cale să se sfârşească” și vremea trebuie răscumpărată. Pe măsură ce ceasurile au devenit atotprezente în viețile oamenilor, indiferent de condiția socială, „o nouă idee a încolţit în minţile noastre: uitându-ne mereu la ceas, am început să nutrim convingerea că timpul poate fi risipit”. Nu avea să treacă mult până când politicianul şi omul de ştiinţă american Benjamin Franklin spunea, în 1748, în ghidul cu „Sfaturi pentru tânărul comerciant” că „timpul înseamnă bani”. Această idee a fost inițial predicată de primii protestanţi în perioada când ceasurile personale deveneau obiecte uzuale pentru clasa de mijloc și se referea la conceptul de „timp al lui Dumnezeu”. Benjamin Franklin a rostit celebra sintagmă într-o pledoarie contra trândăviei, pe când astăzi expresia este total lipsită de orice conotație religioasă sau moralizatoare.
Bate ora Apocalipsei?
În 1947, Martyl Langsdorf desena „Ceasul Apocalipsei” pentru coperta publicaţiei Bulletin of the Atomic Scientists („Buletinul oamenilor de ştiinţă din domeniul atomic”) avertizând asupra pericolului unui război nuclear. Desenul stilizat reprezenta un ceas al cărui minutar indica faptul că mai sunt doar șapte minute până la „al 12-lea ceas”. Pe 23 ianuarie 2020, redactorii publicației au mutat minutarul ceasului cu 100 de secunde înainte de miezul nopţii, ceea ce reprezintă cea mai avansată poziţie de până acum. Bate ora Apocalipsei? „Ne îndreptăm spre un viitor incert”, e de părere istoricul tehnologiei. „Ceasurile facilitează războaiele, iar războaiele, la rândul lor, influenţează felul în care ne folosim de ceasuri”, mai spune David Rooney. Iar cea mai îngrijorătoare poveste despre ceasuri din timpurile noastre este a celor care „orbitează Pământul la bordul sateliţilor navigaţionali operaţi de armatele Statelor Unite, Chinei şi Rusiei, precum şi de reţeaua europeană, Galileo”. În aparență doar niște ceasuri zburătoare, aceste device-uri îngrijorează pentru că fac posibilă utilizarea altor tehnologii și rețele care pătrund în toate aspectele vieții de zi cu zi a oamenilor de pe toată planeta. „Tehnologii care ştiu în permanenţă unde ne aflăm, cu o eroare de numai câţiva milimetri, şi care pot comunica în timp real cu oricare alt sistem pe care îl producem, tehnologii care sunt construite şi operate de corporaţii globale secretomane şi de superputeri politice, tehnologii care au acces la o bază de date vastă, conţinând informaţii referitoare la toţi oamenii care trăiesc pe această planetă — sunt pur şi simplu înfricoşătoare”, afirmă istoricul britanic David Rooney în Despre timp, carte publicată de Editura Trei.
