Duminică, 11 septembrie 2022, Asociația Românilor din Republica Croația a organizat la sediul său din Zagreb o manifestare dedicată „Zilei Limbii Române”, la care au participat Veljko Kajtazi, membru al Parlamentului Republicii Croația, reprezentant al minorității române în forul legislativ croat, Stjepan Roglić, consulul onorific al Românei la Split, Parohul Bisericii Românești din Zagreb cu hramurile Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Ioan Botezătorul, Părintele Nicolae Ceruță, membri ai comunității românești din Zagreb, reprezentanți ai Catedrei de Limba și Literatura Română a Departamentului de Romanistică a Facultății Filosofie, studenți care studiază limba română la Universitatea din Zagreb.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ambasada României în Republica Croația, Uniunea Croaților din România, Facultatea de Filosofie Zagreb, Agerpres şi Biblioteca Prichindeilor din Croația, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, avându-l invitat special pe reputatul autor român, Alec Blenche, care a susținut un spectacol împreună cu Emma Blenche.
Au luat cuvântul Ambasadorul României în Republica Croația, Constantin-Mihail Grigorie, președintele Asociației Românilor din Republica Croația, Alina Dobrescu, parlamentarul Veljko Kajtazi, Ivana Olujić, conferențiar dr. la Catedra de limba și literatura română a Departamentului de Romanistică al Universității din Zagreb, conferențiar universitar dr. Petar Radosavljević felicitând membrii comunității romanești din Republica Croația cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române.
În intervențiile lor, vorbitorii au evidențiat semnificația și rolul Zilei Limbii Române în afirmarea caracterului unitar al limbii, culturii și civilizației noastre, ca element principal de păstrare a identității naționale, precum și ca factor de coeziune în cadrul comunității.
A fost reliefată atenția acordată studiului limbii române la Universitatea din Zagreb și contribuția importantă pe care o aduce Lectoratul de limba română din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din Zagreb.
A fost subliniată, de asemenea, importanța prezervării și studierii dialectelor istorice ale limbii române, precum aromâna, megleno-româna și istroromâna, cel din urmă fiind vorbit și pe teritoriul Croației și înscris în Registrul Bunurilor Culturale Imateriale Protejate al Republicii Croația, România și Croația cooperând strâns pentru protejarea sa.
Alec Blenche a făcut o scurtă prezentare a poveștilor cărților sale din seria Călătoriile lui Erus, care au devenit un adevărat fenomen fiind printre cele mai citite cărți pentru copii din România. Cărțile lui Alec Blenche au un caracter educativ îmbinat în mod natural cu un umor specific, personaje şi imagini de basm care invită cititorii în lumea poveștilor.
Participanții la eveniment au avut prilejul să răsfoiască ultimul număr al revistei culturale bilingve „VERSO” şi să afle tainele vieții unui traducător de româno-croată, precum şi titluri românești deja accesibile publicului din Croația.
Scurt istoric: Asociația Românilor din Republica Croația este un ONG care protejează interesele sociale ale românilor din Republica Croația și ajută la promovarea, dezvoltarea și îmbunătățirea cooperării croato-române. Comunitatea românească din Croația este formată, în marea majoritate, din cetățeni români care s-au stabilit în Croația după anul 1990, românii fiind una din cele 22 de minorități naționale recunoscute în această țară.