La Editura Herg Benet a apărut volumul de proză scurtă “O carte mai puţin în capul meu” de Patrick Călinescu.
„Infinitatea de obiecte bombardează orice gest uman. În momentul în care ne credem stăpâni pe lucrurile din jurul nostru, suntem doar prinși într-un mare joc al obiectelor, în care semnificatul se joacă cu noi, aparenţii creatori ai semnificantului.
Un posibil (la fel de posibil ca altele) mers al discursului este scuiparea din imprimantă și mestecarea cuvintelor prin ruperea lor în molecule de glife cu o compoziție proprie dar recognoscibilă papilelor gustative ale creierului învățat rațional.
Ce câştigă cititorul? Poziţia primordială, de întemeietor de lumi, prin care trebuie să îşi (auto)distrugă umanitatea pentru a se elibera de ceea ce nu este propriu sieşi şi pentru a naşte noi sensuri doar pentru ceea ce contează. Este un katharsis ultramodern, văzut ca o căutare a autenticităţii într-un curs continuu de reinventare.
Ce aduce în plus? Ironia nihilistă a cuvintelor rupte, jupuite de epiderma comună, căutarea dureroasă de sub cuvinte, râcâirea cuvintelor cu întreaga fiinţă.” , a scris Alex Marten.
“Viaţa mea este un roman în mai puţine rânduri şi decât lunga sa prefaţă. Şi, în mod necesar, mai amplu şi decât o respiraţie. Nu-l poţi citi, aşadar, dintr-un suflu, oricât de umflat ar fi. Dar îl poţi termina la sfârşitul său natural, să sper, nu şi cu al meu identic. Să fie aşa, n-aş mai avea timp nici să-mi trag ultima suflare, din lipsă de spaţiu.
Mă grăbesc, teribil, deci:
M-am născut ca oricare om, la zero absolut ani, luni, săptămâni, zile, ore, minute şi secunde. Nu intru şi în alte detalii de scară temporală.
Am crescut, ca fiecare dintre noi, pornind de la propriul meu zero absolut, căruia, clipă de clipă, i-am adăugat valoare cifrică prin adunarea cu el.
La şcoală am mers mai mult decât aş fi crezut. La un moment dat, spre sfârşitul ei, mi se acrise teribil. N-am vrut să fiu niciodată un învăţat, dar şcoala nu m-a învăţat niciodată contrariul.
Am iubit imens, puţin şi variat. Femeile mi-au fost momente în care viaţa mi s-a oprit pentru un scurt răgaz.
Am şi părăsit, am şi fost părăsit, dar niciodată în acelaşi timp. Dragostea este singurul sentiment uman profund iraţional, dar cu o disciplină de fier.
Mi s-a întâmplat să şi urăsc, dar irelevant. Ura este mult prea diafană pentru a avea de-a face cu implicaţiile ei.
Nu ştiu încă, pe măsură ce viaţa mi se desfăşoară în linie forţată, dacă voi muri într-un fel sau altul. Important e să mor numai într-un fel, pe rând.
Viaţa mea încă trăieşte. Romanul ei continuă încă.
Eu am murit în scris.”(Patrick Călinescu)
Patrick Călinescu s-a născut pe 19 noiembrie 1976, în Iași. A urmat studii de filologie și a publicat în revistele Tomis, Vatra, Convorbiri literare și în e-revistele EgoPHobia, AgoraONLINE, Respiro, Liternet, Tiuk!. Prima sa carte, “Textul dintre texte” a apărut în 2003, la editura Aula din Braşov. A doua carte, “Stele verzi” este un experiment virtual intitulat «roman online», şi a apărut pe parcursul anului 2009, în foileton, în cadrul e-revistei EgoPHobia.
