Dacă pentru cei mai mulți tineri viața abia începe la 18 ani, pentru Eddie Jaku, supraviețuitor al lagărelor de concentrare de la Buchenwald și Auschwitz, exact atunci părea că se sfârșește. Timp de 7 ani, tânărul absolvent al unei școli de inginerie mecanică a avut doar un singur gând – cum să rămână în viață oră după oră, zi după zi și să facă față imaginației bolnave a torționarilor naziști și a doctorului Josef Mengele, „Îngerul Morții, unul dintre cei mai crunți ucigași care au trăit vreodată, unul dintre cei mai malefici indivizi din istoria omenirii…”.
Timp de 7 ani, cel care „a privit răul în față”, Eddie Jaku, a îndurat foamete extremă (la o înălțime de 1.82 ajunsese să cântărească 28 kg), frig, bătăi, torturi, umilințe diabolice, a ajuns de trei ori în fața camerei de gazare și și-a văzut cei mai mulți membri ai familiei uciși. Însă el a supraviețuit, iar la 100 de ani și-a făcut debutul cu volumul de memorii Cel mai fericit om de pe pământ. Publicată de Editura Trei, cartea este – paradoxal – altceva decât ne-am imagina, pentru că autorul nu vorbește numai despre tragedii și durere, ci pledează pentru viață trăită frumos și fericită. Nu în ultimul rând, din memoriile lui Eddie Jaku se desprind lecții prețioase în condiții extreme de viață, principii care l-au ajutat nu doar să supraviețuiască, ci și să-și păstreze nealterată umanitatea.
- Dacă îți pierzi principiile, te pierzi pe tine însuți!
„Când o să fiu mare, vreau să fiu câine!”. Asta i-a spus un copil de la Auschwitz lui Eddie Jaku, observând cât de frumos se purtau naziștii cu animalele lor. Pentru a nu abdica de la propria umanitate respectarea principiilor, a unui cod de conduită este absolut necesară. Aceasta este prima lecție pe care a deprins-o Eddie Jaku după declanșarea terorii naziste. În Cel mai fericit om de pe pământ autorul descrie modul cum „oameni slabi și-au pierdut toate principiile și apoi omenia” din dorința de a supraviețui cu orice preț. Eddie Jaku mărturisește în volumul său de memorii că păstrarea integrității morale i s-a părut în acele vremuri la fel de importantă ca și prezervarea integrității fizice. Nu o singură dată și-a pus viața în pericol ca să-și apere principiile. „Nu pierdeam niciodată din vedere ce înseamnă să fii civilizat. Știam că nu are rost să supraviețuiesc dacă asta presupunea să devin o brută. Nu am făcut niciodată rău altui prizonier, nu am furat niciodată pâinea altuia și am făcut tot ce îmi stătea în putință pentru a-i ajuta pe semenii mei. Vezi tu, hrana nu este totul. Nu există medicament pentru principiile tale. Dacă principiile ți s-au dus, te-ai dus și tu”, spune Eddie Jaku.
- Un prieten bun face cât o lume întreagă.
Mai mult decât oricând, în condiții extreme de viață prietenia este una dintre cele mai importante valori. În coșmarul devenit realitate de la Auschwitz, Eddie Jaku a avut șansa de a se întâlni cu un prieten. În locul unde nu mai avea un nume, ci un număr – 172338 – iar torționarii încercau în primul rând să-i îngenuncheze spiritul, prietenia a fost cea care i-a amintit în nenumărate rânduri de viața de dinainte de detenție. „Acesta este cel mai important lucru pe care l-am învățat: cel mai măreț lucru pe care îl poți avea vreodată este să fii iubit de altcineva”, spune Eddie Jaku. „Fără prietenie, o ființă umană e pierdută. (…) Însă eu am supraviețuit fiindcă îi eram dator prietenului meu, Kurt, să supraviețuiesc, să mai trăiesc o zi ca să-l pot vedea din nou. Să ai fie și un singur prieten bun înseamnă că lumea capătă un nou înțeles. Un prieten bun poate fi lumea ta întreagă”. Cei doi prieteni își purtau de grijă unul celuilalt, împărțeau mâncarea de care mai făceau rost, se îngrijeau când erau bolnavi și purtau lungi dialoguri, ceea ce-i făcea să se simtă din nou oameni. Când Eddie Jaku a fost foarte bolnav din cauza frigului, Kurt și-a tăiat fularul în două, ca să-i ofere prietenului său o bucată. Și nu o singură dată l-a împiedicat să se atingă de gardul electric pentru a-și curma viața.
- Educația salvează vieți.
Unul dintre atuurile pe care Eddie Jaku le-a avut în lagărele de concentrare naziste a fost faptul că știa bine o meserie. Industria germană de război avea nevoie de muncitori, iar profesia de inginer mecanic i-a oferit lui Jaku șanse suplimentare de supraviețuire. Clasificat drept „evreu indispensabil pentru economie”, autorul cărții Cel mai fericit om de pe pământ mărturisește că a ajuns de trei ori în fața camerei de gazare, dar când naziștii au văzut ce profesie are, l-au întors în lagăr și l-au trimis în fabrici. „Poate că mașinăria societății nu funcționează întotdeauna așa cum ar trebui. În Germania, sa defectat cu totul, dar părți din ea funcționau în continuare, iar atât timp cât competențele mele profesionale erau esențiale, eram în siguranță”, povestește Jaku.
- Corpul omenesc este cea mai bună mașinărie inventată vreodată!
„Sunt inginer de precizie și mi-am petrecut ani întregi fabricând cele mai complicate și elaborate mașinării, dar nu aș putea face una precum corpul omenesc. Este cea mai bună mașinărie creată vreodată”, notează Eddie Jaku. Supraviețuitorul de la Auschwitz spune în volumul său de memorii că în cei 7 ani petrecuți în lagăre a avut un aliat necondiționat: propriul organism. Înfometat, bătut, înghețat, privat de somn, epuizat de muncă, zi de zi corpul său a fost împins până la limite și dincolo de ele, însă a rezistat. La un moment dat, Jaku a fost împușcat în picior, operat de un medic evreu cu un cuțitaș de scrisori, iar rana și-a dezinfectat-o cu propria salivă. Când a fost eliberat de trupele aliate, Jaku era subnutrit, ajuns la doar 28 de kg, la 1.82 înălțime și era bolnav de holeră și febră tifoidă. Cu toate acestea a supraviețuit, iar la 100 de ani a publicat cartea Cel mai fericit om de pe pământ, devenită imediat bestseller. Autorul a murit la 101 ani.
- Acolo unde este viață, este speranță
Mai mult decât hrana sau somnul, în condiții extreme, ceea ce poate ține un om în viață este speranța. În ianuarie 1945, războiul merge rău pentru germani. Speriați că se va afla ce au făcut la Auschwitz, naziștii au ordonat evacuarea lagărului, aruncarea în aer a crematoriilor și mutarea deținuților, un drum parcurs pe jos, în centre de pe teritoriul Germaniei. Astăzi, acesta este cunoscut sub denumirea „Marșul Morții”, pentru că zeci de mii de prizonieri au murit pe parcursul lui. „Au fost cele mai grele zile din viața mea. Temperatura scăzuse sub minus 20°C. Nu aveam hrană sau apă. Am mers trei zile pe jos”, povestește Eddie Jaku. Bunătatea oamenilor pe care-i întâlneau și care le mai azvârleau câte o pâine, deși puteau plăti cu viața acest gest i-a dat totuși o speranță. „Corpul omenesc este cea mai măreață mașinărie creată vreodată, însă nu poate funcționa fără spiritul uman. Putem trăi câteva săptămâni fără hrană, câteva zile fără apă, dar fără speranță, fără credință în alte ființe omenești? Ne sfârșim și ne defectăm. Și iată, așa am supraviețuit. Cu prietenie, cooperare. Cu speranță”, mărturisește Eddie Jaku în bestsellerul Cel mai fericit om de pe pământ, carte publicată de Editura Trei.