”I am Virus” este prima expoziție personală la Galateca și în București a artistului Mic Răzvan Dan, ce aduce în fața publicului o serie de lucrări transformative, desen, pictură și obiect, ce s-au dezvoltat și au evoluat în mintea și universul creativ al artistului în perioada pandemică, un final și un nou început. Proiectul care a pornit din a fi un mecanism de supraviețuire și adaptare, s-a transformat într-o perioadă de 3 ani într-o serie coerentă, minuțioasă, aproape științifică, de lucrări ce evocă o întreagă lume fantastică, nou creată și sofisticată, dar cu rădăcinile adânc înfipte în ancestral, gestual și simplicitate. ”I am Virus” poate să fie vizitată în perioada 23 august – 8 septembrie 2022. Intrare liberă. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
“I don’t think my words can contain truth. I do not intend to speak more than my drawings. I have reached no stable abstractions that can take form of true logical desires. We might as well be facts & figures.”
”În fine, văd în acțiunile lui Răzvan Mic, un proces de ancorare a unei nave în derivă, o disperare de a salva ultimul bastion uman necucerit încă de propriile identități, spiritul. Abstractizarea realității, filtrarea, reconfigurarea și fuga de tot ceea ce pare a fi dar nu este, sunt temelia pe care se ridică o idee. În aparență haotice, abordările tematice dar nu și stilistice, traduc perfect realitatea anilor recenți. Iar când vine vorba despre modalitățile de exprimare, în astfel de cazuri consider că nu ne putem pronunța raportându-ne la principiile convenționale, pentru că nu vorbim despre un moment firesc în istorie.” Ion Anghel
Paradoxul între impulsul creativ pur și perseverența demersului, evoluția între auto-ironie și munca obsesivă de laborator, între desen pur și culoare instinctiv procesată, între structură matematică și libertate sălbatică de exprimare, între joacă și căutare, garantează o experiență imersivă și o dezvăluire a unui univers proaspăt și surprinzător.
“I am VIRUS este o epurare pandemică începută cu puțin înainte de 2019. Lucrările, unele, sunt terminate, altele se numesc neterminate. Majoritatea sunt statice, probabil din lipsa de echilibru. Sunt colorate. Nu sunt nici urâtâțele nici prea frumoase; sunt fără rame, fără finisaje și nici-una nu este ermetizată sau sigilată. Sunt destul de greu de cărat de unul singur și sunt expuse pentru că sunt rezultatul aceluiași proces colectiv. Se pot și mirosi si atinge, iar neterminații se văd mai bine când îi ții în mănă, apropiați de ochi.” spune cu sinceritate Răzvan Dan Mic.
BIO. MIC Răzvan Dan. Ca artist a studiat cu Mihai Potcoavă și Ion Anghel. A avut mai expoziții solo, precum Fiecare cu nimicu lui – IPSCO Plenița sau de grup Ieșirea din cușcă – CAV București, FLOW – Mezanin București, Victoria Povera – Samotrachis, Grecia, Naufragii – Galeria UNA București. Născut în 1983 în Craiova, a absolvit Facultatea de calculatoare si automatică, Craiova și are un
Master in marketing si comunicare la Facultatea de economie si adm. afacerilor, Craiova. De 15 ani trăiește și lucrează în publicitate în București.
I am VIRUS poate să fie vizitată în perioada 23 august – 8 septembrie 2022. Intrare liberă.
Parteneri media: Radio România Cultural, Metropola TV, modernism.ro, Biz, Agenția C’Arte, Propagarta
Parteneri: AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești