Criticii și publicul par să aibă dreptate, împreună, pentru prima dată. 2021 a fost un an excelent pentru proză. Punct. Doar că, nici ajuns la jumătate, 2022 îl și întrece. Nu-s puțini cei care au crezut că e un foc de paie, o furtună într-un pahar cu apă. Noile titluri apărute la mai toate editurile mari nu le dau dreptate. Fenomenul e vizibil, palpabil, iar publicul consimte. Am să povestesc în alt articol despre uimirea editurii „Trei”, care s-a trezit cu tot tirajul la cartea debutantului Remus Boldea, „A râs și tata”, epuizat în mai puțin de o lună. Am impresia că romanul (tot de debut) al Ruxandrei Burcescu, „Instabil”, editura „Humanitas”, va avea același destin. Cel puțin până azi, iată, numărul titlurilor noi a depășit totalul celor apărute anul trecut.
Dar s-o luăm pe firul apei. Discutând, deunăzi, cu Adriana Bittel, una din prozatoarele strălucite ale generației mele, mi-a mărturisit aproape în extaz plăcerea pe care i-a provocat-o romanul Ruxandrei. „Are ochi, mână și vână de prozator. Văd și aud personajele. Ritmul e susținut, elementele disparate se leagă cum rar întâlnești la un debutant. Va fi o scriitoare strălucită. Transmite-i asta, te rog. Și insistă că m-a dat gata!”
Într-adevăr, ceea ce surprinde în carte e siguranța, limpezimea stilului, calitatea umană diversă și pregnantă a personajelor, firul epic, misterul, fantasticul cotidian. Tote astea amestecate într-o geografie românească ușor recognoscibilă, dar niciodată ostentativă. Nu am trecut prin Giurgiu decât în drum spre bulgari, dar orașul pe care îl înfățișează cu subtilitate îmi pare deja familiar. Habar n-aveam că există un sat Gruiu, dar am trăit acolo imaginar, fără niciun efort. E o mare calitate, să faci ca decorul să nu pară artificial. Locurile și lucrurile, amănuntele stau în text la locul lor de când lumea.
Ruxandra are doi eroi foarte diferiți și foarte asemănători, care nu se vor întâlni decât o dată și cu care construiește o tramă puternică, două destine nu exemplare, ci tainice, acoperite parcă de o negură a istoriei de zi cu zi. Partea ascunsă a biografiilor îi urmărește, îi transformă, le schimbă destinul și faptele, trezește în ei ecouri de neînțeles. Fără îndoială, Lorelei (nu, numele nu e pompos, cum am crezut la început) e personajul dominant. Ea caută, scormonește în istoria familiei, se luptă (la propriu) cu fantomele, cu spiritele, cu monștrii, cu moartea. Dar nimic din ce i se întâmplă nu pare tras de păr, forțat ori neconvingător. Călătorește cu încăpățânare către un adevăr păzit cu strășnicie de familie, de societate. Figura ei luminează, insuflă căldură și pasiune romanului.
Ei, și pentru ca totul să se termine cu bine (nu, nu avem happy end), Ruxandra Burcescu scrie ca și cum tu, cititorul, ai visa povestea. Clar, coerent, precis, intens. Nu vă ascund că mai mulți prieteni care au citit-o mi-au spus un lucru pe care îl silabisești pe mai toate prezentările. Nu poți lăsa cartea din mână, într-atât ești de curios să vezi unde te duce mica vrăjitoare. Doar că, aici, spre deosebire de multe alte prezentări, remarca de mai sus e perfect valabilă. Spor la citit!
Florin IARU