Duminică, 17 iulie 2022, începând cu ora 17:00, la Centrul de Artă Aluniș (Aluniș, nr.39, comuna Colți, județul Buzău) are loc vernisajul expoziției cu titlul „Conservă de timp” a artistului Constantin Sultana.
Proiectul face parte din programul de arte vizuale conceput de echipa alcătuită din fondatoarea centrului, Iulia Sîrbu, curatoarea Ana Daniela Sultana și coordonatoarea de proiecte Maria Radu.
Expoziția rămâne deschisă publicului până în data de 17 august 2022 și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00.
„Angrenat în sistemul încă ierarhizat și de multe ori divizat al artei contemporane, îngrădit, poate, câteodată, de agendele spațiilor expoziționale în care operează, de bugete, sau de un anume tip de relaționare specifică mediului în care activează, un curator («nu ştiu alţii cum sunt, dar eu […]») simte, la un moment dat, nevoia unui proiect în care să-și exprime viziunea fără constrângeri, fără nicio miză, în deplină autonomie, „de amorul artei” cum s-ar spune. Aceasta este premisa expoziției de față – «Conservă de timp» – o expoziție (foarte) personală, în sensul lui Szeemann («Grandfather: A Pioneer Like Us», 1974), întrucât artistul expus este chiar tatăl meu, Constantin Sultana. Pictură abstractă, rulografie (termen propus de artistul însuși, ca și titlul, de altfel), dar și crochiuri – o selecție expozițională care aduce dimpreună lucrări din serii diferite, în încercarea de a oferi o perspectivă asupra unei complexe activități artistice care are la bază experimentul și care se desfășoară de mai bine de patru decenii.
Demersul, pe lângă componenta sa estetică, ține și de un anume tip de meditație interioară provenit din introspecție sau din căutarea / regăsirea de sine, proces spiritual care invocă la un anumit nivel și relația cu părinții, mentorii sau modelele personale.” (Ana Daniela Sultana)
Aluniș Art Center este un spațiu de creație multidisciplinar deschis în 2020, din al cărui program artistic fac parte concerte de jazz, de muzică folk, proiecții de filme de artă, dar și documentare, expoziții de arte vizuale, seri de poezie și literatură, ateliere dedicate celor mici și nu numai pentru revigorarea meșteșugurilor locale (olărit, prelucrarea lânii, „dragul” pentru lemn și tradiții), tabere de creație dedicate tinerilor artiști, acțiuni de ecologizare și multe alte evenimente.
Pe site-ul www.alunis.ro poate fi accesată și galeria de artă și artizanat online, unde se regăsesc produse și obiecte decorative din materiale naturale, realizate de creatori autohtoni, alături de lucrări de artă semnate de artiștii aflați în portofoliu, artiști care în mare parte se revendică, sub o formă biografică sau ideatică, Ținutului Buzăului.