Weekendul 1 – 3 iulie 2022 a fost rezervat iubitorilor de jazz și drumeții montane la cea de-a doua ediție The Jazz Cave Festival. Peștera Ialomiței din Bucegi a primit pe durata evenimentului 3825 de vizitatori care au putut asculta repere ale muzicii compuse instantaneu. Departe de temperaturile caniculare, publicul a întâmpinat cu mult entuziasm programul bogat însoțit de energia înaltă a fiecărei trupe invitate. La ieșirea din Peșteră, numeroşi ascultători au subliniat meritele festivalului, desfășurat într-un astfel de spațiu aparte, cu promisiunea de a reveni la ediția următoare. AgențiadecArte.ro a fost partener media al evenimentului.
Programul evenimentului a fost atent conceput pentru a dărui ascultătorilor cât mai multe experiențe acustice ale diferitelor stiluri de jazz, în vogă atât în Europa, cât și peste Ocean. Regăsirea cu Munții Bucegi a creat timpul şi spațiul pentru contemplație, muzica din deschidere având, firesc, un astfel de rol. Într-un decor al eternității, a doua zi a cuprins standarde romantice, piese ale bucuriei de a fi din folclorul balcanic – considerat „jazzul arhaic al Europei”, până la jazz atlantic cu inspirație orientală şi muzică a capella, ca finalul zilei să fie dedicat degustării de vinuri bio şi muzicii create spontan cu inspirația sunetelor naturale înconjurătoare. A treia zi a evidențiat și mai mult metafora unei călătorii la interior: către sine, spre centrul pământului, către originile muzicii românești și începuturile jazz-ului internațional, pentru a se încheia cu un „restart” plin de prospețime și ritmuri dinamice ale muzicii jazz-funk.
Au concertat artiști din Albania, Franța, Italia, România, Olanda, SUA, Ungaria. Un moment deosebit a fost consacrat Legendei Meșterului Manole și a diferitelor variante care circulă în zona balcanică, legenda fiind sursă de inspirație pentru jazzul actual, parte din proiectul „Ana & Rozafa”. Mai multe amănunte despre eveniment, fotografii și înregistrări, sunt disponibile pe pagina ucimr.ro/thejazzcavefestival și pe pagina de Facebook The Jazz Cave Festival.
În pauzele dintre concerte spectatorii au putut descoperi că se află chiar în spațiul în care a luat naștere turismul montan românesc datorită expoziției de fotografie istorică prezentate în premieră: „Cabana Peștera din Padina Crucii, leagănul turismului românesc de munte”, realizată în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov, curator fiind istoricul Nicolae Pepene. Expoziția a reunit secvențe importante despre începuturile turismului în Munții Bucegi, cu o atenție specială pentru Cabana Peștera din Padina Crucii, imaginile fiind surprinse de fotografi celebri din secolul al XIX-lea.
„Mă bucur să spun că misiunea evenimentului a fost îndeplinită cu succes. Publicul a putut explora diferitele dimensiuni ale muzicii de jazz, acum mai accesibil ca oricând datorită deschiderii multi-culturale atât de ofertante din punct de vedere estetic, umanitar, creativ. Organizarea Festivalului presupune un efort logistic enorm pentru a răspunde nevoilor cerute de un eveniment cu asemenea anvergură, astfel că aplauzele susținute ne-au convins că a meritat fiecare efort. Spre surprinderea noastră, spectatorii nu s-au temut de prognoza ce anunța averse de ploaie, preferând adăpostul Peșterii cu jazz și atâtea minuni naturale. Și, pentru cei care s-au încumetat la această unică drumeție, soarele se pare că nu s-a lăsat așteptat, cu răsărituri apărute într-atât de multe forme. Mulțumim partenerilor care ne-au susținut încă de la prima ediție – pilot desfășurată sub restricțiile pandemiei în toamna anului 2020, cât și noilor parteneri care s-au atașat de conceptul deosebit al evenimentului. Suntem deja cu gândul la următoarea ediție care se va desfășura tot în primul weekend din iulie, pentru a confirma tradiția așteptată de un public din ce în ce mai numeros.” – Sebastian Gheorghiu, manager de proiecte UCIMR.
The Jazz Cave Festival este un eveniment organizat de Asociația „UCIMR” – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Exces Music. Un eveniment recomandat de Europa FM.
Parteneri principali: Programul „OTA” al UCIMR dedicat tinerilor muzicieni români, Complex Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Asociația Turistică Peștera – Padina, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Asociația Rrock Jakaj, Domeniul Bogdan, Apa Keya, Stalinskaya Music, Foldo. Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Cronica Română, Zile și Nopți, Agenția de Carte, Munteanu Recomandă, România Pozitivă.
Informații suplimentare despre UCIMR
www.ucimr.ro / www.Facebook.com/UCIMR
Asociația „Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România” este un ONG de utilitate publică aflându-se de 27 de ani în sprijinul interpreților români din domeniul muzicii și al coregrafiei. Prin continuitatea proiectelor sale, UCIMR s-a impus în viața culturală în plan național promovând atât tinere talente, cât și muzicieni de vârf, alături de elemente de patrimoniu românesc și universal.
Dintre cele mai cunoscute proiecte cu frecvență anuală: Festivalul ICon Arts Transilvania (ajuns la Ediția XX), Concertul de Anul Nou de la Sibiu (ajuns la ediția a 14-a în 2022), The Jazz Cave Festival (Ediția a II-a), Festivalul Promenadelor Brașovului, Stagiunea „Cartografii sonore”, conferințele – spectacol Round Table România, AFI Fan Jazz, Stagiunea ICon Arts@Biblioteca ASTRA, Concursul „Drumul spre celebritate”, documentarele de scurt-metraj Arts District is Here, Stagiunile „Sunetul muzicii” și „Citadela artelor” de la Castelul Peleș, „Pauza de o pătrime” de la Biblioteca Națională ș.a.
Pe lângă evenimentele multi-anuale, UCIMR dezvoltă în permanență proiecte culturale noi pentru a atrage segmente noi de public precum: „100 de ani în 100 de concerte”, „Past Forward”, „Transylvania Live”, „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”, „Music, a bridge between people” ș.a.
Aflat în permanentă legătură cu instituții culturale naționale și internaționale, UCIMR este un liant esențial pe scena culturală din România dintre artiști și public, prin fiecare demers urmărind să accentueze calitatea actului artistic, oferind în același timp o scenă inedită pentru artiști.
În condiții normale, evenimentele organizate și promovate de UCIMR depășeșc anual cifra de 100 de spectacole, cu minimum 10.000 de spectatori în spațiile de concerte și cumulează peste 1.000.000 de vizualizări în mediul online.