În perioada 25-26 iunie 2022, ediția a XIII-a a Festivalului „Namaste India” aduce din nou la Bucureşti aromele, culorile şi farmecul acestei țări cu o vastă cultură și o incredibilă diversitate de tradiţii, religii și limbi vorbite. Organizat de Centrul Cultural „Rabindranath Tagore”, sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, evenimentul va avea loc la Casa Universitarilor, Str. Dionisie Lupu nr. 46, București, între orele 09:00 şi 20:00. Timp de două zile, publicul este invitat să participe la concerte de Bhajan, Kirtan și Qawwali, să descopere stilurile de dans Bharatanatyam și Bollywood, să asculte poveşti de călătorie, să cunoască, în cadrul prezentărilor de carte, ritualistica indiană și opera unor mari gânditori, precum Jiddu Krishnamurti, Ramana Maharshi, Nisargadata Maharaj, să ia parte la sesiuni de yoga tradițională și meditație, dar şi să deguste câteva din specialitățile culinare ale Indiei. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
O activitate nelipsită din cadrul festivalului este parada sari-urilor, ce va ilustra frumuseţea și misterul celui mai vechi veşmânt al femeii indiene şi a modurilor de a-l purta în funcţie de zona geografică, de aspectele religioase şi socio-culturale ale vieţii, de anotimpuri, de materialele din care sunt confecţionate, de culorile şi semnificaţiile acestora.
Pe de altă parte, ediţia de anul acesta se va concentra şi pe legătura strânsă dintre cultura indiană şi cea română, legătură evidenţiată prin influenţa pe care a avut-o Amita Bhose – important eminescolog, scriitoare şi traducătoare din bengali şi română – asupra culturii române. Prin traducerea piesei „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în bengali, Amita Bhose a realizat o punte culturală între cele două ţări, iar publicul interesat va avea ocazia să participe la lansarea ediției bilingve a acestei opere în cadrul festivalului. Aceasta este, de fapt, prima traducere în India, direct din limba română, a unei opere literare românești.
Vizitatorii vor mai putea să se bucure de pictură cu henna ori de un atelier interactiv despre arta tradițională Rangoli. De asemenea, pot participa la prezentări având ca temă ayurveda, astrologia și filozofia vedică. În plus, pentru cei pasionaţi de limbi străine şi curioşi să înveţe câte ceva despre limbile Indiei, am pregătit un workshop despre câteva dintre limbile principale ale subcontinentului indian: sanscrită, hindi, bengali sau tamilă.
Ca în fiecare an, vizitatorii îşi vor putea cumpăra de la târgul de produse artizanale articole vestimentare, accesorii şi suveniruri, cărți, precum și ingrediente specifice bucătăriei indiene și asiatice.
Accesul la activitățile din cadrul festivalului este pe bază de bilet de intrare, având prețul de 10 lei pentru adulți, 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi. Copiii au intrarea gratuită.
Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.namasteindia.ro
Organizatori: Centrul Cultural Rabindranath Tagore, sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România.
Sponsori: ORGANIC INDIA România
Parteneri culturali: Editura Herald, Editura Cununi de Stele, Centrul de Artă Euterpe, Rabten Compassionate Wisdom, Centrul de Studii Vedice Iskon, Universul Om, Yash Fash Design, Casa de Cultură Friedrich Schiller, Asociația SmartArt.
Parteneri media: Agerpres, romaniapozitiva.ro, onlinegallery.ro, 4arte.ro, ceascadecultura.ro, agentiadecarte.ro, fest.ro, calendarevenimente.ro, Asia Fest.