Bestseller New York Times și Amazon la doar 24 de ore de la lansare, ”Ce s-a întâmplat cu tine?”, o conversație între psihiatrul Bruce Perry și Oprah Winfrey, reprezintă un dialog intim între autori pe tema traumei, rezilienței și vindecării, pe parcursul căruia vedeta televiziunii americane face în premieră câteva dezvăluiri dureroase din copilăria sa. Publicată de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, ”Ce s-a întâmplat cu tine?” invită cititorii să-și exploreze propria intimitate. „Ce s-a întâmplat cu tine îți modelează gândirea, ceea ce simți și modul în care acționezi” atrag atenția autorii, iar ceea ce-și propun prin cooptarea cititorilor în conversația plină de empatie este să-i ajute pe toți cei blocați de traume să găsească mai ușor o cale să meargă mai departe. Iată 7 lucruri pe care le poți învăța despre traumă, reziliență și vindecare din cartea ”Ce s-a întâmplat cu tine?” de Bruce Perry și Oprah Winfrey.
- Trauma emoțională produce și efecte fizice
Traumele au frecvent efecte care se observă și în plan fizic. Suferința emoțională poate afecta „genele, celulele albe, inima, stomacul, plămânii și creierul, modul în care gândim și simțim, în care ne comportăm și ne creștem copiii”, spune dr. Perry. „Copiii și adulții care au trăit traume au frecvent dureri abdominale cronice, dureri de cap, dureri în piept, leșin sau episoade convulsive — simptome foarte comune aflate în legătură cu o reacție hipersensibilă la stres”. Mai mult, cu cât ne simțim mai amenințați sau suntem mai stresați, cu atât scade accesul la „partea cea mai deșteaptă a creierului”, cortexul.
- Neglijarea este o altă formă gravă de abuz emoțional
În dialogul cu Oprah Winfrey din Ce s-a întâmplat cu tine?, dr. Perry aduce în discuție problema „orfanilor României”, a copiilor care au trăit pe vremea lui Ceaușescu în orfelinate supraaglomerate, lipsiți de îngrijire adecvată și de afecțiune. „O parte esențială a lui Ce s-a întâmplat cu tine? este Ce nu s-a întâmplat cu tine?”, crede specialistul în traumă. „Ce atenție, mângâiere iubitoare, sentiment de siguranță — cu alte cuvinte, iubire — nu ai primit? Mi-am dat seama că neglijarea este cel puțin la fel de toxică”, concluzionează dr. Perry. Neglijarea are efecte distructive mai ales în primii ani de viață, când dezvoltarea creierului este cea mai rapidă, pentru că, fără a primi stimulii necesari, copiii vor avea la maturitate deficiențe fizice, emoționale și/sau sociale.
- „Suntem făcuți să împărțim creșterea copiilor între mai mulți adulți ai clanului nostru”
Pentru a evita „sărăcia relațională” și a asigura copiilor o dezvoltare sănătoasă e preferabil ca de fiecare copil sub 6 ani să se ocupe patru adulți. Diversitatea dintr-o familie multigenerațională satisface toate necesitățile emoționale și cognitive ale creierului unui copil în dezvoltare. Dar acest model este tot mai rar întâlnit. Astăzi, multe mame își cresc singure copiii, iar societatea se așteaptă ca ele să suplinească tot ce înainte era împărțit cu alți membri ai familiei. „Societatea are așteptări atât de nedrepte! Nicio altă societate în istoria umanității nu i-a cerut unui adult să aibă grijă de nevoile fizice, sociale, emoționale și materiale ale copiilor săi de unul singur. Suntem făcuți să împărțim creșterea copiilor între mai mulți adulți ai clanului nostru — ai comunității noastre”, observă dr. Perry în dialog cu Oprah Winfrey în volumul Ce s-a întâmplat cu tine. O mamă care trebuie să facă lecții cu un copil, să legene bebelușul, să spele, calce, să scoată copiii în parc, să meargă la serviciu și multe altele, nu poate satisface necesitățile copiilor și adesea simte că nu face suficient, „când, de fapt, lumea modernă nu este suficient de bună”, crede dr. Perry.
- Atingerea fizică este vindecătoare!
În societatea modernă, rolul atingerii fizice sănătoase este minimizat sau nu este deloc înțeles, consideră expertul în neuroștiințe Bruce Perry. În multe state occidentale, atingerea fizică a copiilor, chiar și a bebelușilor este limitată la minimum necesar sau chiar interzisă pentru a fi prevenite abuzurile. Însă, atingerea fizică este esențială pentru dezvoltarea fizică și emoțională sănătoasă. „Este la fel de importantă pentru dezvoltarea fizică și emoțională precum caloriile și vitaminele. Dacă bebelușii nu sunt ținuți în brațe sau legănați — dacă nu simt atingerea iubitoare și caldă a părintelui — nu vor crește. De fapt, pot chiar muri”, e de părere Bruce Perry. Copiii din cultura modernă par să aibă la dispoziție tot ce au nevoie, de la confort, la tehnologie. Cu toate acestea, expertul în traumatologie consideră că, frecvent, în lumea de azi „copiii noștri mor de foame” socială și emoțională. „Folosim ca recompensă mai degrabă lucruri materiale, decât relații interumane. Iată, ia o jucărie. Fii cuminte și îți vom da un obiect. Să-i dai copilului o jucărie în loc de o îmbrățișare care să-l calmeze este o practică scandalos de greșită”, spune Bruce Perry.
- „Dacă nu te-a iubit nimeni, nu poți să iubești”
Istoria relațiilor, a conexiunilor cu familia și comunitatea are o importanță majoră în dezvoltarea copiilor. Mai mult, calitatea relațiilor este un element predictiv mai exact al sănătății psihice decât istoria abuzurilor. Conexiunile profunde, afectuoase și „timpul de calitate” petrecut cu cei din jur cresc reziliența, iar „interconectivitatea are puterea de a vindeca abuzul”, observă specialistul în neuroștiințe. Copiii fără acces la astfel de experiențe se transformă în adulți fără aptitudini sociale, neintegrați, care nu înțeleg empatia. „Nu poți să dai ceva ce n-ai primit. Dacă nimeni n-a vorbit cu tine, nu știi să vorbești; dacă nu te-a iubit nimeni, nu poți să iubești” e concluzia lui Bruce Perry.
- În cantități moderate, stresul dezvoltă reziliența
Stresul, chiar și cel provocat de un eșec nu reprezintă neapărat un lucru negativ. Mai mult, „nu poți să fii o persoană sănătoasă până când nu ai avut parte de ceva încercări care să-ți construiască reziliența și empatia” este opinia lui Oprah, validată de psihiatrul specializat în traumele copiilor. Dezvoltarea presupune expunerea la nou, încercări, eșecuri, alte încercări. La fel ca în cazul sportivilor de performanță, reziliența se construiește prin expunere la stres. Însă, acesta trebuie să fie moderat și relativ predictibil ca să poată fi considerat benefic.
- Cum ne vindecăm de traumă?
Cele mai multe persoane au convingerea că terapia înseamnă să se „repare” ce s-a stricat, să fie șterse din minte anumite episoade dureroase. Dr. Bruce Perry atrage însă atenția că vindecarea unei traume înseamnă cu totul altceva: „Terapia înseamnă mai degrabă să construiești asocieri noi, să creezi drumuri noi și mai sănătoase. Terapia este ca și cum, pe lângă drumul tău prăfuit, cu o bandă pe sens, ai construi o autostradă cu patru benzi pe sens. Cărarea cea veche rămâne, dar n-o prea mai folosești. Terapia înseamnă că construiești o alternativă mai bună, un nou mod implicit. Iar pentru asta e nevoie de repetiție și timp; sincer, funcționează mai bine dacă individul înțelege cum se modică creierul”, spune specialistul în traumatologie în Ce s-a întâmplat cu tine?.
