60% dintre adulții americani au experimentat cel puțin un abuz în copilărie este concluzia unui studiu al Centrelor Americane pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, iar cercetătorii din domeniu consideră că procentul – deși uriaș – este totuși subestimat. Într-o formă sau alta, îmbrăcând forma violenței fizice sau psihice, trauma este mai prezentă decât ne-am imagina în viețile oamenilor. În bestsellerul ”Ce s-a întâmplat cu tine?” publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, celebra Oprah Winfrey poartă o serie de conversații cu psihiatrul Bruce Perry, expert în neuroștiințe, pe tema traumei, rezilienței și vindecării. Cu profundă empatie față de cei aflați în suferință, dar arătând cu degetul spre spiritul unei lumi mai degrabă propice cultivării traumei decât vindecării, Oprah și dr. Perry realizează o incursiune în adâncurile psihicului pentru a aduce la lumină o nouă perspectivă. „Ce-i în neregulă cu tine?” se transformă în „Ce s-a întâmplat cu tine?”, ceea ce aduce o schimbare radicală a paradigmei. „Ce-i în neregulă cu tine?” sugerează că victima unei traume, indiferent de natura ei este într-o anumită măsură „vinovată” de starea în care se află și o plasează într-o poziție marginală, diminuându-i involuntar șansele de integrare și vindecare. „Ce s-a întâmplat cu tine?” pune accentul pe istoria unei traume și întinde mâna persoanei marginalizate în încercarea de a-i restaura integritatea emoțională. Aceasta este perspectiva pe care o propun Oprah Winfrey și dr. Perry în seria de conversații care alcătuiesc volumul ”Ce s-a întâmplat cu tine?” devenit și bestseller Amazon la 24 de ore de la lansare.
După cum nota Kirkus Reviews, Ce s-a întâmplat cu tine? este „un ghid onest pentru exorcizarea traumei mentale”. Inițiatorii dialogului învață cititorii să-și identifice traumele și le dezvăluie, într-un mod subtil, care sunt pașii pe care trebuie să-i facă pentru vindecare.
Oprah Winfrey a avut o copilărie marcată de abuzuri fizice!
În bestsellerul New York Times Ce s-a întâmplat cu tine?, Oprah Winfrey face o serie de dezvăluiri surprinzătoare despre viața sa. Puțină lume și-ar fi imaginat că producătoarea și gazda Oprah Winfrey Show, femeie de afaceri de succes și filantroapă a avut o copilărie marcată de abuzuri. „Fac asta pentru că te iubesc” era justificarea pe care Oprah o auzea de la bunica ei de cele mai multe ori după ce era bătută cu nuiaua până la sânge. Pedeapsa fizică atât de obișnuită în vremea copilăriei lui Oprah a transformat-o într-o persoană hipervigilentă la reacțiile celorlalți, care a căutat să facă tuturor pe plac și i-a luat o jumătate de viață ca să învețe să spună „nu”.
Alături de Oprah, dr. Perry definește trauma și descrie modul cum se activează sistemul de răspuns la stres al organismului. Trauma are cel mai adesea consecințe emoționale, fizice și sociale – este una dintre concluziile care se desprind din seria de dialoguri dintre Oprah și dr. Perry. Mutilarea sufletului unui copil poate provoca de la afecțiuni fără o cauză fizică evidentă pentru medici, până la dificultăți de integrare sau comportamente antisociale. „Copiii și adulții care au trăit traume au frecvent dureri abdominale cronice, dureri de cap, dureri în piept, leșin sau episoade convulsive — simptome foarte comune aflate în legătură cu o reacție hipersensibilă la stres”, subliniază dr. Perry. Acesta ilustrează observațiile medicale cu exemple întâlnite în impresionanta sa carieră.
Specialistul în neuroștiințe aduce argumente medicale pentru a descrie modul cum trauma ne afectează profund funcționarea creierului. „Când cineva este dereglat, pur și simplu nu își poate folosi cea mai deșteaptă parte a creierului”, este concluzia lui Bruce Perry. Însă, materia cenușie face dovada unei plasticități ieșite din comun, principala cale spre reziliență, dar și spre vindecare. Autorii subliniază că modul cum am fost iubiți în copilărie, relațiile sănătoase pe care le-am stabilit sunt un indicator al sănătății psihice din vremea maturității. Totodată, vedeta media și specialiștul în neuroștiințe dialoghează despre pașii necesari pentru a ajunge la adaptare și vindecare, dar și despre ce e necesar pentru dezvoltarea rezistenței psihice. „Reziliența este o capacitate care crește și descrește, nu e permanentă și nu este înnăscută”, spune dr. Perry. Iar cheia dezvoltării acesteia sunt relațiile de calitate. „Chiar și persoanele care se dovedesc, în aparență, cele mai reziliente, pot fi epuizate de lipsa relațiilor de calitate, de stresul, supărarea și trauma continue”, observă specialistul.
„Lipsa relațiilor este o boală”
Dar este lumea modernă un spațiu propice creării unor relații interumane vindecătoare? În capitolul „Foamea de relații în lumea modernă”, autorii descriu paradoxul pe care-l trăiește umanitatea în acest moment. Modalitățile de relaționare și conectare sunt mai diversificate ca niciodată prin intermediul internetului și al noilor tehnologii, dar cu toate acestea suntem mai deconectați decât oricând. „Lipsa relațiilor este o boală” e de părere dr. Perry, care crede că singurătatea din societatea de astăzi – manifestată încă dinainte de pandemia de coronavirus – este cauza principală a insomniilor, depresiilor, anxietății, dependenței de droguri etc. „Toți suntem atașați de telefoanele noastre. Nici măcar nu ne mai privim în ochi”, observă Oprah. „Corect”, este replica specialistului în traumă. „Acum scriem mai multe mesaje, dar conversăm mai puțin”. „Am inventat lumea modernă”, cu atribute care mai mult ne încurcă decât ne ajută să ne rezolvăm traumele emoționale, iar aceasta este o altă provocare așezată în fața omului de azi – cum să ne conectăm cu adevărat la ceilalți, când abilitățile pentru acest lucru devin tot mai scăzute? Nu întâmplător forma sub care este redactată cartea este aceea de dialog între un specialist în neuroștiințe și Oprah, o persoană care – dincolo de statutul de vedetă – s-a luptat jumătate de viață să-l depășească pe acela de victimă a traumelor din copilărie.
Cu empatie și o înțelegere profundă a principalelor probleme cu care se confruntă societatea de azi – din indiferent ce colț al lumii – dr. Perry și Oprah Winfrey ne spun „De ce e nevoie acum”, când „toți tânjim după conexiune și încercăm să o compensăm pe rețelele de socializare, deși, în ultimă instanță, interacțiunile de aici nu ne satisfac această nevoie”.