Una dintre colecțiile principale ale editurii Rediviva din cadrul ”Centrului Cultural Italo Român din Milano – Quaderni romeni [Caiete românești]” – s-a îmbogățit recent cu două noi apariții editoriale în traducere în limba italiană: ”Moara cu noroc [Il mulino fortunato]” de Ioan SLAVICI, 193 p., în traducerea Irinei Țurcanu și ”Viața la țară. Tănase Scatiu [La vita in campagna. Tănase Scatiu]”, 313 p., de Duiliu ZAMFIRESCU în traducerea lui Ingrid Beatrice Coman-Prodan. Atât volumul ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici cât și ”Viața la țară” de Duiliu Zamfirescu s-au bucurat încă din perioada interbelică de mai multe traduceri în spațiul italian, cei doi autori care au trăit aproape în aceeași epocă de frământări istorice, fiind în atenția oamenilor de cultură italieni, traducători, profesori.
Între traducerile realizate în spațiul italian a celor două cărți amintim: în cazul volumului Moara cu noroc de Ioan Slavici, ediția din 1930, cea din 1965, publicată de Edizioni Paoline; iar, în cazul romanului Viața la țară, prima traducere în italiană apare în anul 1932, urmând o altă ediție în 1966, tipărită de Edizioni Paoline.
IOAN SLAVICI (1848-1925) s-a născut în satul Șiria din Arad și a fost scriitor, jurnalist și pedagog. El este considerat alături de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă, unul dintre marii clasici ai României. În timpul studiilor la Viena, scriitorul îl va cunoaște pe poetul Mihai Eminescu, înfiripându-se între cei doi o trainică prietenie pe viață. Scriitorul a lăsat o bogată moștenire literară: romane, comedii, nuvele, povești pentru copii, care oglindesc dragostea sa pentru țară și pentru literatură. Romanul Mara a fost cel care i-a adus recunoașterea ca romancier, dar și nuvelele Popa Tanda, Pădureanca, Budulea Taichii sau Moara cu noroc care l-au consacrat ca scriitor.
Nuvela Moara cu noroc, a fost publicată în anul 1881, în volumul „Novele din popor”, opera fiind considerată ca o scriere de factură relistă, psihologică și socială, accentul fiind pus pe construcția personajelor și conflictul interior al acestora.
DUILIU ZAMFIRESCU (1858-1922) a fost scriitor, membru și vicepreședinte al Academiei Române, diplomat de carieră.
Duiliu Zamfirescu și-a făcut debutul în literatură în anul 1883 cu volumul “Fără titlu”, publicat în revista “Literatorul”, condusă de Alexandru Macedonski. În anul 1916 Duiliu Zamfirescu este ales președinte al Societății Scriitorilor din Romania, iar in 1918 devine vicepreședinte al Academiei Romane.
A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor: Viața la țară, Tănase Scatiu, În razboi, Îndreptari, Anna care reprezintă primul ciclu din literatura română, volumele fiind concepute și scrise în Italia, la Roma, pe când Zamfirescu era angajat al legației române din Italia
Fragmente din romanul Viața la țară, au fost publicate pentru prima oară în revista „Convorbiri literare”, în anul 1894, sub formă de foileton, iar în anul 1898 apare prima ediție a cărții. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților, categorie ilustrată de Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.
Este destul de puțin cunoscută o altă latură a personalității lui Duiliu Zamfirescu, cea de diplomat și de om de stat. În calitate de diplomat al țării noastre la Roma la finele secolului XIX și început de secol XX, scriitorul Duiliu Zamfirescu avea să cunoască și să iubească Italia, să se inspire sau să traducă din mari poeți și scriitori italieni.
Cu mici întreruperi, Duiliu Zamfirescu avea să locuiască aproape două decenii la Roma (cca. 1888-1905), unde și-a desfășurat activitatea diplomatică ca secretar în cadrul Legației Române și unde avea să se căsătorească în anul 1890 cu Henrietta Allievi, fiica unui senator italian. În amintirea activității sale diplomatice și culturale la Roma, autoritățile locale au inaugurat în 2016, o placă comemorativă în Via Condotti (cartierul Campo Marzio), pe fațada casei în care scriitorul a locuit între anii 1895-1905. Pe placa comemorativă Duiliu Zamfirescu, este amintit ca un ilustru scriitor, patriot și diplomat român: „neobosit susținător al prieteniei dintre popoarele român și italian legate de originea comună latină” (“instancabile fautore dell’amicizia tra i popoli Romeno e Italiano legati dalla comune origine Latina”).