Joi, 13 și vineri, 14 ianuarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de dirijorul Jin Wang, în primele două concerte simfonice cu public ale anului 2022. Programul concertelor susținute de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, va cuprinde dansuri de Piotr Ilici Ceaikovski, Johannes Brahms, Johann Strauss I, Johann Strauss II, Antonin Dvořák ş.a. „Acum doi ani, intrarea în carantina provocată de Covid-19 mi-a întrerupt repetiția cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, aflându-ne cu toții pe scenă în acel moment. Artiștii au avut mult de suferit de atunci, dar acum sunt foarte fericit că mă aflu din nou în fața publicului bucureștean pentru a prezenta acest program plin de bucurie și de speranță pentru 2022. În acest concert ne vom bucura prin muzică de strălucirea patrimoniului cultural european, ascultând bijuteriile sonore ale lui Johann Strauss, Dvorak, Brahms, Ceaikovski sau Sabin Păutza și sărbătorind reîntoarcerea la Ateneul Român. Vă doresc tuturor un An Nou fericit și frumos și vă urez bun venit la primul concert al Filarmonicii George Enescu din 2022!”, declară dirijorul Jin Wang.
CONCERT SIMFONIC CU PUBLIC
13 și 14 ianuarie 2021, Sala mare a Ateneului Român, ora 19.00
Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor
JIN WANG
Program
Johann Strauss
Uvertura Liliacul
Johann Strauss
Tritsch Tratsch Polka
Johannes Brahms
Dans ungar nr. 5
Antonin Dvořák
Dans slav, op. 72, nr. 2
Piotr Ilici Ceaikovski
Marea poloneză
Dans spaniol
Sabin Pautza
“Game II”
Franz von Suppé
Uvertura Cavaleria uşoară
Johann Strauss
Marş persan
Johann Strauss
Valsul Vocea primăverii
Johann Strauss
Polka Fără griji
Sabin Pautza
Russian Medley
Johann Strauss
Valsul Dunărea albastră
Johann Strauss – tatăl
Marşul Radetzky
Prețurile biletelor sunt:
Categoria I: 110 lei;
Categoria II: 100 lei.
Începând cu data de 1 ianuarie, ora 12, biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
–Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“.Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.
Accesul în sala Ateneului Român este permis „cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi este asigurată purtarea măştii de protecţie”. Verificarea acestor condiții se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român.
***
Dirijorul austriac de origine chineză Jin Wang, unul dintre cei mai apreciaţi din generaţia sa, a dirijat peste 600 de concerte şi spectacole de operă. A absolvit cursurile de măiestrie pentru dirijat la Conservatorul din Beijing şi apoi a urmat perfecţionarea la Academia de Muzică de la Viena cu profesorii Karl Österreicher şi Leopold Hager. La începutul carierei, a fost asistentul dirijorilor Vaclav Neumann şi Peter Eötvös şi a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este primul dirijor de origine chineză care a câştigat opt competiţii internaţionale, primul dirijor asiatic care a fost profesor la Stockholm Royal Academy of Music şi primul dirijor de origine chineză – director general muzical în Germania.
A fost dirijor invitat permanent la Opera Naţională din Finlanda şi a prezentat spectacole de operă la Opera Regală din Stockholm şi Opera de Stat din Praga.
La Opera din Malmö a dirijat premiere de Schnittke şi Verdi, iar în perioada 2006-2008 a deţinut funcţia de director muzical general la Mainfranken Theater Würzburg, timp în care a colaborat cu Societatea „Wagner” din Würzburg și solişti de la Bayreuth. La pupitrul Orchestrei Naţionale din Taiwan a realizat un turneu în Europa (Germania, Franţa, Luxemburg).
Jin Wang a fost, timp de peste două decenii, dirijor invitat permanent al Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii din Bucureşti, ansamblu pe care l-a dirijat la evenimentele din cadrul EXPO Shanghai. Maestrul a deținut această poziție și la Filarmonica „George Enescu” până în anul 2016. Jin Wang este cunoscut şi în calitate de compozitor, printre lucrările sale de succes se numără Nokia Variations – a Travel through Music Styles, Tibet Impressionen – Song from the Roof of the World, Romanian Dances și două simfonii.