spot_img

A XXI-a ediție a ”Întâlnirilor JTI”, la TVR

Televiziunea Română va difuza pe 27 decembrie 2021, ora 23:30, pe canalul TVR1, concertul susținut de Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra la Sala Palatului din București, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a ”Întâlnirilor JTI”. Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist american și Jazz at Lincoln Center Orchestra din New York s-au aflat pentru prima dată în România în iulie 2021, în primul lor turneu european organizat după pandemie.  Primul concert susținut a fost cel de la Sala Palatului, pe aceeași scenă unde au mai fost prezenți, cu decenii în urmă, ”monștrii sacri” ai genului, ca Louis Armstrong sau Dizzy Gillespie. În anii 90, JTI a prezentat seria ”Jazz Alive”, tot pe scena Sălii Palatului, unde au fost prezenți Chick Corea, Airto Moreira, Johnny Răducanu și alte mari nume ale genului.

„În programul concertului din 1 iulie vom avea și compoziții ale lui Duke Ellington. O parte din muzicienii noștri au fost membri ai orchestrei cu care cânta Duke Ellington în anii ’60. I-am chemat să cânte cu noi mai mult în glumă, nu credeam că vor accepta. Eu aveam 20 de ani, iar ei aveau deja o vârstă și o experiență. În timp, ne-am format propriul stil, bazat pe inovație, dar și pe tradiție”, anunța Wynton Marsalis la conferința de presă organizată în iulie.

Daniel Jinga, director Opera Națională București, despre concertul de jazz de la Sala Palatului: „(…)sunt sonorități pe care în România nu prea le întâlnești. Emisii intrumentale pe care noi nu le studiem prin tradiție, așa că m-am uitat cu ochiul și sufletul către ceva ce pot să ascult foarte rar la noi. Wynton Marsalis e un artist total, genialitatea sa se caracterizează prin sensibilitate, puterea teribilă de a transmite și prin virtuozitate. Acest muzician le are pe toate, în egală măsură”.

Jazz at Lincoln Center Orchestra este formată din 15 dintre cei mai buni instrumentiști ai momentului. „O trupă de jazz este o formă ideală de a trăi într-un anumit spațiu. Fiecare găsește spațiul necesar pentru sine și, în același timp, există suficient spațiu și pentru ceilalți. Este o formă ideală de a participa, de a împărtăși: să fii, totodată, și cel care dăruiește, și cel care primește”, declara Wynton Marsalis într-un interviu acordat pe durata turneului din România, scriitorului și regizorului Andy Lupu.

Concertul de la Sala Palatului a fost replicat și în Piața Mare din Sibiu. Pe o ploaie torențială, publicul a stat nemișcat timp de aproape o oră și jumătate, conștient că asistă la o premieră absolută, de neratat.

„O seară minunată! Când e miracol, nu mai contează că e ploaie, că e zăpadă, că e vânt. Oamenii se adună sub semnul miracolului. Ce bucurie, ce emoție să vezi atâta lume care s-a adunat sub semnul frumosului.”, declara după concert Constantin Chiriac, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, partener special al evenimentului organizat în Sibiu.

 

„Toată muzica lui Wynton Marsalis aduce o experiență totală a vieții. E ca o enciclopedie a lumii lui. Pentru că el se referă în fiecare frază muzicală, la o anumită persoană, loc, emoție, sentiment direct și adevărat, real”, a explicat Cristian Măcelaru,  director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și dirijor principal al Orchestrei Radio din Koln. În cadrul aceluiași turneu, Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, împreună cu  Orchestra Națională Simfonică a României, sub bagheta lui Cristian Măcelaru au interpretat în premieră în România, simfonia „The Jungle”, la Sala Radio din București. Simfonia a fost difuzată de TVR pe 4 iulie, pentru a marca Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii.

 

„Wynton Marsalis și Cristian Măcelaru au un palmares atât de bogat, încât înfioară. Credeam că în fața marilor artiști trebuie să ne smerim. Dar marii artiști ne înalță. Iar când valoarea lor e dublată de modestie, cu atât mai mult. Trebuie să spun că aceste concerte sunt posibile datorită entuziasmului, dragostei pentru muzică și prieteniei unor oameni care vor ca viața culturală să continue să pulseze în România”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

 

Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Alvin Ailey American Dance Theater, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Akram Khan Company, Martha Graham Dance Company, dar și muzicii, mai ales în perioada de început. Întâlnirile JTI s-au desfășurat anual, cu excepția anului 2020, când au fost amânate din cauza pandemiei.

 

 

Producător general: Fundaţia Art Production. Coproducători: Radio România și TVR. Organizatori: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Filarmonica de Stat din Sibiu. Parteneri principali: Consiliul Județean Sibiu, Primăria Sibiu. Parteneri speciali: Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, Teatrul Național Radu Stanca. Parteneri instituționali: Consulatul Germaniei la Sibiu, Ansamblul Folcloric Cindrelul-Junii Sibiului, Teatrul de Balet Sibiu, Biserica Evanghelică Sibiu. Parteneri comerciali: Athenee Palace Hilton, Hotel Împăratul Romanilor. Cu sprijinul: Rotary Club Pipera, Fundaţia prietenii muzicii “Serafim Antropov”. Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Observator Cultural, Pro Contemporania, Accente, BlitzTV, AmosNews, WebCultura, The Culture Club,  Mediatrust, Liternet, Eventim, QMagazine, Bookhub, 4arte.ro, Mișcarea de rezistență, Hermanstaedter Zeitung, Mesagerul de Sibiu, Capital Cultural, Profil Cultural.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508