„Amintirea Paradisului”, spectacol de poezie dedicat memoriei poetului Cezar Ivănescu, va avea loc la sala ”Ia te uită!” a Teatrului Național Craiova pe 17 decembrie 2021, de la ora 18,00. În acest an, Cezar Ivănescu ar fi împlinit 80 de ani, iar în țară au loc evenimente dedicate memoriei poetului. Într-un interviu din 2005, poetul mărturisea: „… în afară de textele sacre care înseamnă Tradiţia, decisiv m-au influenţat liricii şi tragicii greci, trubadurii, simbolismul francez şi toţi marii lirici italieni ai veacului douăzeci. Cu modelele morale pot spune că m-am întâlnit de timpuriu în viaţă, mama Xantipa, bunica Zoe, apoi frumoşii prieteni pe care i-am avut, Dumitru Hînceanu, Teohar Mihadaş, Petru Aruştei (…) iar modele ideale mi-au rămas Domnul Nostru Iisus Hristos, Buddha şi Eminescu (…) Nietzsche spunea că o personalitate se măsoară prin câtă singurătate poate suporta, noi, răsăritenii isihasmului suportăm mai uşor singurătatea, de aceea eu aş spune că o personalitate se măsoară prin câtă suferinţă poate îndura…” (Nicolae Coande în dialog cu Cezar Ivănescu, Craiova, Cuvântul libertății). Spectacolul de poezie ivănesciană este susținut de actorul Eugen Titu, respectiv de violoncelistul Mircea Suchici. Inițiator și prezentator al evenimentului, Nicolae Coande.
Recunoscut drept unul dintre cei mai importanți poeți români postbelici, Cezar Ivănescu a lăsat în urma sa o operă durabilă, câteva zeci de volume de poezie, publicistică, eseu, dramaturgie, „amintirea unui paradis” al ființei (nu doar scripturale). Personalitatea sa proeminentă a marcat literatura română începând cu anului debutului (1968) până la sfârșitul său neașteptat (2008).
Cezar Ivănescu (1941-2008)
S-a născut la Bârlad, unde a făcut studiile primare (evocarea profesorului său de română, evreul Harry Zupperman, este plină de savoarea amintirilor acelor vremuri). A absolvit Facultatea de Filologie din Iași. Debutul poetic a avut loc în revista Flacăra Iașului în iunie 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Pitești, fiind montată într-un spectacol coupé cu Vin soldații de George Astalos în regia lui Radu Boroianu. În anul 1968 îi apare volumul de debut Rod, eveniment editorial de excepție despre care criticul Nicolae Manolescu scria: „Când în proză se va debuta cu cărți de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluție, ci de o adevărată revoluție“. Volumul este încununat cu Marele Premiu al Festivalului național de poezie „Mihai Eminescu“, Iași, 1968, ediția întâi.
În 1971 începe spectacolele de muzică și poezie, cu propria-i orchestră, numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai târziu intitulată La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacția editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cântat cu o mare adâncime și forță de expresie… Cititorul poate fi șocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă câștigat și emoționat. O adevărată voce de mare poet“.
A fost apreciat la superlativ de Petru Creția, iar de la Păltiniș Constantin Noica i-a scris împărtășindu-i gândurile despre volumele de poezie La Baaad și Muzeon, ca și despre traducerea din Mircea Eliade (8 martie 1980).
În anul centenarului morții lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui său Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Românească. La 10 decembrie 1989, forțează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică și poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din București. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă și despre marginalizarea poporului român.
După 1990 opera sa cunoaște noi împliniri care pot sta sub semnul marii poezii, a Rod-ului care este simbolul peren al poeziei sale unice. Este laureat al Premiului Național Mihai Eminescu Opera Omnia (1999). De asemenea, este Comandor al Ordinului „Steaua României”.
„Am luat cu mine, în munții unde stau retras, doar ”Muzeon” (…) Am vibrat deosebit la glasurile unor poeme (mulțumesc pentru extraordinara strofă din ”Rozarium”, transcrisă), am rămas rece la atingerea altora, dar peste tot am simțit că este vorba de ceva ”sacru” în scrisul d-tale.”
Constantin Noica, scrisoare către Cezar Ivănescu, 8 martie 1980
„De aceea vom zice, astăzi şi mereu că ne aflăm în timpul bun şi sfânt şi vechi cât noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfâşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, Cezar Ivănescu, poeta magnus. Şi îl vom mai numi biruitor, pentru că, prin lungul şir din veacuri al poeţilor români, câţiva cu nume sfinte nouă, alţii, mulţi, pe veci fără nume, noi, ca neam, am biruit prin vreme şi obidă, prin însângerările şi tina istoriei. Am biruit, ca puţini alţii, înfrângând tot ceea ce ne tăgăduia.”
Petru Creţia, Pentru Cezar Ivănescu, 1994
„De la Arghezi n-am mai avut atari probe probe ale paradoxalei logodne dintre elementar și complex, dintre simplitate și subtilitate, ca o necăutată strigare a sufletului… Datorită maturii sale pluricorde, a complexei sale construcții clădite pe originalitate, a tâlcurilor sale depășind pitorescul, vibrând spre infinit, poezia lui Cezar Ivănescu se vrea un analogon al lumii.”
Gheorghe Grigurcu, prefață la antologia Efebul de la Marathon (Ed. Minerva, 2000, colecția Biblioteca pentru toți)
