Joi, 30 decembrie 2010, ora 20:30, la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti are loc spectacolul “Paris, mon amour” în regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu, un colaj de chansonete ce face parte din proiectul desfăşurat în cadrul programului Music-hall “Punte peste culturi”.
Din distribuţie fac parte: Bianca Ionescu, Tina Munteanu, Gladiola Niţulescu, Oana Rusu – debut, Alexandra Savu, Silvia Sohterus, Daniela Vlădescu, Dorina Velicu, Florin Budnaru, Marius Mitrofan, Ernest Fazekas, Matei Nicolescu, Cătălin Petrescu.
După „Broadway – Bucureşti”, „Paris, Mon Amour” este o nouă reprezentaţie din seria de spectacole – colaj, de pe scena Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.
„Câte puţin din toate… Spectacolul prezintă un Paris normal, cel de toate zilele, un Paris al artiştilor necunoscuţi, unul al îndrăgostiţilor de pretutindeni sau al unei boeme accesibile. (…) Am vrut să aduc pe scenă un Paris cu parfum de epocă, cel pe care îl vedem în fotografiile sepia, un amestec de superfluu cu profund, de grotesc cu apetisant, de fermecător şi inaccesibil uneori, un oraş al damelor uşoare, al mahalalei cu ştaif şi al amestecului dintre real şi turistic”, a spuns regizorul Răzvan Dincă.
În foaierul teatrului, spectatorii vor putea asculta câteva chansonete celebre ale lui Edith Piaf (Je ne regrette rien, La vie en rose), Charles Aznavour (La bohème), Jaques Brel (Ne me quitte pas) sau Joe Dassin (Salut), în interpretarea soliştilor Teatrului Naţional de Operetă.