”Revolta poveştilor”, un spectacol de Tony Adam după o poveste de Sânziana Popescu, scenografia Cristian Marin, coregrafia Ioana Macarie, se joacă pe 7 noiembrie 2021, de la ora 11, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor. ”Revolta poveştilor”, este un spectacol care ne aminteşte că poveștile sunt determinante pentru educația noastră, ne deschid ușa către lumea cărților și ne dezvoltă universul vieții adulte. Vremurile sunt în continuă schimbare, copiii se adaptează din mers vitezei și tehnlogiei actuale, părinții sunt și ei copleșiți de virtual, timpul s-a comprimat, iar magia unei povești pierde teren pe an ce trece. Spectacolul vorbește despre pierderea plăcerii de a răsfoi în tihnă o carte și de a închipui povești pline de magie, personaje și culoare. Într-o lume dominată de tablete și jocuri video riscă să se piardă cel mai important prieten al copilului – imaginația, cea care îi face pe micuți să aibă curaj să viseze și să lupte cu determinare pentru a-și împlini visele. „Revolta poveștilor” vrea să transmită că poveștile pot continua să existe doar dacă sunt citite, cultivate și iubite. Altfel, toate personajele îndrăgite din basmele copilăriei noastre se revoltă, se urâțesc și devin anacronice.
În distribuţie : George – Marian Sas, Mihai – Alexandru Ivănoiu, Mama Vitregă – Manuela Hărăbor / Ana Maria Ivan, Lupul / Balaurul / Pitic (Înțeleptul) – Sorin Aurel Sandu, Făt Frumos / Vrăjitorul din Oz / Pitic (Morocănosul) – Cătălin Frăsinescu, Hänsel – Cristi Neacșu, Gretel – Anca Pascu, Capra / Cenușăreasa / Pitic (Hapciu) – Silvia Stanciu, Scufița Roșie / Mutulică – Ștefania Dumitru, Oglinda – Magda Condurache, Albă ca Zăpada – Mădălina Mihai, Sora / Pitic (Somnorosul) / Căpcăun – Silvia Maurițiu, Sora / Pitic (Rușinosul) / Căpcăun – Alexandra Dogaru, Măgar / Pitic (Bucurosul) – Andrei Dogaru.
Acces 4 +, Durata: 60 minute, fără pauză
Premiera: București, 31 martie 2019, ora 19:00 – Palatul Național al Copiilor, Sala Mică
Biletele se pot achiziționa pe www.mystage.ro
www.facebook.com/TeatrulStelaPopescu
www.instagram.com/teatrulstelapopescu
Pentru acreditări de presă : Simona Iordache 0753174618, pr@teatrulstelapopescu.ro
Organizator : Teatrul Stela Popescu
IMPORTANT
Dragi spectatori,
Având în vedere reglementările legale în vigoare cu toate modificările la zi, desfășurarea activității cu publicul în cadrul Teatrului Stela Popescu se face în condiții speciale:
Sala de spectacol va fi utilizată la capacitatea maximă admisă de dispozițiile legale în vigoare la data desfășurării evenimentului, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar participarea în public este permisă doar persoanelor care prezintă certicatul verde dovedind că:
︎ sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
︎ se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2:
– Prezentarea la sala de spectacol / locație cu minim 30 de minute înainte de începerea evenimentului, pentru a putea respecta regulile de acces.
– Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) este obligatorie pe toată durata evenimentului! Pentru a oferi o protecție eficientă, este necesar ca masca să acopere gura și nasul.
Atenție! Teatrul și personalul acestuia își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
– Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție de către organizator la intrarea în sală/spațiul de spectacol.
– Termoscanarea este efectuată obligatoriu de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura și cele care după termoscanări repetate înregistrează o temperatură de peste 37.3°C, nu vor avea acces în teatru/locația de spectacol.
– Respectarea distanțării de minimum 1.5 m între persoane – de la intrarea în locația de spectacol, la toalete precum și la ieșirea din sală/spațiu.
// Teatrul ”Stela Popescu”.