spot_img

Pablo Márquez în concert la Sibiu şi Bucureşti, în debutul ediţiei aniversare a „Serilor de chitară”

Unul dintre cei mai importanţi şi apreciaţi chitarişti ai lumii, Pablo Márquez (Argentina / Elveţia), revine în România pentru ediţia aniversară a Festivalului Internaţional „Serile de chitară” cu 2 concerte la Sibiu şi Bucureşti. Joi, 4 noiembrie, de la ora 19, în Sala Thalia, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de maestrul Horia Andreescu, Pablo Márquez va cânta în premieră mondială „Concertul pentru chitară, orchestră de coarde şi 2 percuţionişti, op. 174”, intitulat „Aluvión”, de Dan Dediu, unul dintre cei mai importanţi compozitori români. Scris la 38 de ani, respectiv 25 de ani, după concertele pentru chitară de Dumitru Capoianu şi Anatol Vieru, „Aluvión” va deveni cu siguranţă un punct de referinţă în peisajul muzical românesc, în care compozitori importanţi au dedicat instrumentului din ce în ce mai multe lucrări solistice şi camerale în ultimii ani. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Pe 6 noiembrie, chitaristul argentinian revine la Bucureşti în Sala de concerte „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică unde, de la ora 19:30, va susţine un recital cu lucrări de Milan, Sor şi Ponce, iar pe 7 noiembrie, va susţine un masterclass pentru elevi şi studenţi la UNMB.

Intrarea la concertul de la Bucureşti este liberă şi se face pe bază de rezervare, scriind la kitharalogos@gmail.com . La Sibiu, biletele se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii sau aici: http://bitly.ws/iGRT .

Concertul de la Bucureşti va putea fi urmărit şi în direct, online, pe pagina de youtube a Asociaţiei Culturale Kitharalogos.

Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi www.facebook.com/kitharalogos sau www.seriledechitara.ro . Intrarea la concert se face pe baza prezentării certificatului verde de  vaccinare și se face în limita a 30% din capacitatea maximă a sălilor . Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Purtarea corectă a măştii este obligatorie pe întreaga durată a concertului.

 

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Sponsori: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL; Savarez.

Parteneri: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Orchestrele şi Corurile Radio România, Filarmonica de Stat Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Filarmonica Braşov, Institutul Italian de Cultură, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), ICon Arts Transilvania 2022, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Fundaţia ACCUMM. 

Parteneri media: Radio România Muzical, Agerpres, Radio Trinitas, AgenţiadecArte.ro, Liternet.ro, BookHub.ro, Revista Profil Cultural.

 

Considerat a fi unul dintre cei mai importanţi chitarişti ai planetei, primul care a colaborat cu celebra casă de discuri ECM (Narvaez/2007, El Cuchi Bien Temperado/2016), colaborator permanent al Ensemble Intercontemporain, Pablo Marquez este un muzician versatil, un interpret de marcă al muzicii contemporane, al repertoriului chitarei din Renaştere până în zilele noastre, cât şi al muzicii patriei native, Argentina. După succese repurtate în cele mai importante concursuri chitaristice (Radio France, Villa-Lobos în Brazilia, Geneva şi Munchen), Marquez se lansează într-o carieră concertistică remarcabilă, colaborând cu muzicieni de renume precum: violoncelistele Anne Gastinel şi Anja Lechner, flautistul Mario Caroli, Cvartetul Rosamunde, iar în zona muzicii contemporane cu compozitori precum Luciano Berio, György Kurtág şi Mauricio Kagel.

A cântat în cele mai importante săli de concerte (Concertgebouw în Amsterdam, Cité de la Musique în Paris, Toranomon Hall în Tokyo, Teatro Colón în Buenos Aires, Herkulessaal în Munchen, Festival Ultraschall în Berlin, Aix-en-Provence Festival, International Festival în Macao, Quincena Musical de San Sebastián…), iar CD-urile scoase la ECM New Series, Kairos şi Naïve au primit premii importante: Grand Prix du Disque Charles Cros, Amadeus Prize, RTL Classique d’Or.

Locuieşte în Elveţia, unde predă la Basel Musik-Akademie.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508