ACT și Politon, editura sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobook-uri la nivel local, a înregistrat vânzări de peste 2,5 milioane lei, în primul semestru din 2021. În primele șase luni ale anului, au fost editate 27 de titluri noi, dintre care 18 și în format audiobook, cu 10% mai mult decât în aceeași perioadă din 2020. ACT și Politon a fost înființată în 2014, iar în cei șapte ani de activitate a scos pe piață 257 de titluri, dintre care peste 200 în format audiobook. Cărțile lansate fac parte din domenii ca dezvoltare personală, business, diete și sănătate, spiritualitate, dar și literatură, iar formatele comercializate sunt cărțile tipărite, audiobook-urile, eBook-urile și eAudio (MP3).
În prima jumătate a anului, cea mai vândută categorie a fost dezvoltarea personală, cu aproximativ 25.000 de cărți, urmată de literatura pentru copii, cu 17.000. A treia poziție în topul vânzărilor ACT și Politon este ocupată de zona de business, cu 15.000 de exemplare. În ceea ce privește ponderea formatelor, cel mai des căutate au fost cărțile tipărite, care au reprezentat 79,2% din totalul vânzărilor, urmate de audiobook-uri cu 7,5%, eAudio cu 6,7% si eBook-uri, 6,4%.
Raportat la portofoliul ACT și Politon, titlurile care au înregistrat cel mai mare succes în rândul românilor, în primul semestru, aparțin categoriei de dezvoltare personală: Cum să convingi o pisică (Jay Heinrichs), Supranatural (Dr. Joe Dispenza) și Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat (Steve Harvey).
În primul semestru, valoarea medie a unei comenzi a fost de 74 lei, scăzând cu 21% față de perioada similară din 2020, când se situase la 94 lei.
„În prima parte din 2021, am observat o creștere importantă a interesului românilor pentru cărțile de dezvoltare personală. Față de primele nouă luni ale anului trecut, numărul de cărți vândute, la nivelul portofoliului nostru, a crescut cu 10%. Pentru ACT și Politon a fost un semestru satisfăcător, care vine după un an în care am avut o creștere semnificativă a cifrei de afaceri. Această majorare a venit atât pe fondul apetitului mai mare al românilor pentru lectură, în perioada pandemiei, cât și al creșterii preocupării pentru zona de non-ficțiune. Românii vor să afle cât mai multe lucruri din domenii ca psihologia, spiritualitatea, transformarea personală, managementul stresului, wellbeing, leadership. Pe plan global, aceste domenii domină piața de carte de mult, dar în România abia am prins gustul de câțiva ani. Așadar, există potențial foarte mare pentru publicarea unor autori foarte apreciați în afară. Noi ne-am concentrat mult, și vom continua să o facem, pe alegerea celor mai buni scriitori, care au semnat best-seller-uri internaționale”, a punctat Adrian Hoțoiu, fondator și director general al Editurii ACT și Politon.
În 2020, Editura ACT și Politon a înregistrat o cifră de afaceri de 4,73 milioane lei, în creștere cu 63%, față de anul precedent.
Despre ACT și Politon
Editura ACT și Politon a fost fondată în 2014, de către antreprenorul român Adrian Hoțoiu. Act și Politon este singura editură din România care publică majoritatea titlurilor în patru formate: tipărit, audiobook, eBook și eAudio (MP3). Până în prezent, ACT și Politon a lansat pe piață peste 250 de titluri, din domenii precum: dezvoltare personală, business, diete și sănătate, meditație, spiritualitate, dar și literatură. Editura a lansat, sau are în curs de lansare, peste 200 de audiobook-uri, cel mai mare număr de cărți într-un astfel de format, în România. Printre autorii recunoscuți la nivel mondial, publicați de ACT și Politon, se numără: Anthony Robbins, Brian Tracy, James Altucher, Larry Winget, Dr. Wayne W. Dyer, Dr. Joe Dispenza, Tim Ferriss, Steve Harvey, Ryan Holiday, Robin Sharma, Ray Dalio etc. În 2020, Editura ACT și Politon a înregistrat o cifră de afaceri de 4.73 milioane lei, în creștere cu 63 %, față de anul precedent.