Ziua Imnului Național – „Deșteaptă-te, române” – a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, ca o manifestare patriotică și cultural-educativă la ceremoniile militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. Având caracter evocator şi revoluționar, în rădăcinile poporului român, imnul de stat a fost intonat la evenimentele istorice, pentru a le marca de spiritul patriotic.
Versurile imnului național al României îi aparţin lui Andrei Mureşanu, poet şi revoluționar român, conducător la Revoluției de la 1848, când a redactat și publicat poemul „Un răsunet”, care avea să devină, în foarte scurt timp, imn revoluţionar, fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”.
Imnul – Simbol Național
Odată începutul epocii moderne, fiecare popor al oricărui stat național și-a ales simboluri identitare și reprezentative, semnificând cultivarea sentimentului patriotic – datorie de onoare la ceremonii publice, prilejuite de sărbători naționale.
Conform Constituţiei României, cele mai importante simboluri naţionale – repere care au însoţit poporul român în momentele cruciale ale istoriei – elogiate în sărbători naționale sunt: Drapelul Patriei, Ziua Națională, Stema Țării şi Imnul Național.
Originea imnului național
În România modernă, apariția imnului național, la mijlocul secolului XIX, constituit o etapă de emancipare a poporului român – atribut al țărilor civilizate.
Deși există opinii ale primei interpretări oficiale a imnului naţional, intonat pentru prima dată la Brașov,
unele relatări ulterioare – Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august – descrie un eveniment din timpul Revoluţiei de la 1848, petrecut la Râmnicu Vâlcea, care nu exclude probabilitatea ca această „musică vocală” să fi fost auzită în premieră pe câmpia înconjurată cu arbori din apropierea Râmnicului:
„Eri, Joi, la 29 ale curgătoarei luni, după oarecare încetare a boalei holerei, adunându-ne cu toţi cetăţenii Râmnicului Vâlcei şi chorul bisericesc într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este în faţa cetăţii, precum şi d. Administrator cu toţi funcţionarii şi garda naţională înarmată, purtând şease stindarde tricolore, scrise pe dânsele devisa naţiei şi numele districtului, garda naţională având în numărul ei şi o trupă de Austriani, locuitori într-această cetate şi subscrisă de bună voe, au format un cortegiu foarte frumos. În acest pompos constituţiu, aflându-se şi d-ul Anton Pann, profesor de musică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o musică vocală cu nisce versuri prea frumoase, puse pe un ton naţional, plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”.
În timpul Revoluţiei de la 1848, Andrei Mureşanu – unul din conducătorii Revoluției și poet apreciar al vremii – a redactat şi publicat poemul „Un răsunet”, care avea să devină, în foarte scurt timp, imn revoluţionar, fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. După o luptă grea cu atenta cenzură, versurile lui Mureşanu au fost publicate în numărul 25 „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” – revistă săptămânală condusă de bunul său prieten, George Bariţiu.
În ceea ce privește linia melodică, adaptată imnului „Deşteaptă-te, române!”, învăţătorul George Ucenescu din Braşov, ucenic al lui Anton Pann şi contemporan cu poetul Andrei Mureşanu, arată că linia melodică a imnului are la origini un text religios – „Din sânul maicii mele”, după cum reiese dintr-o consemnare autobiografică, publicată de profesorul Strehie Stinghe în nr. 6 al Revistei „Ţara Bârsei” (noiembrie – decembrie 1933):
„Încă din anul 1844, subscrisul, mă aflam învăţător şi cantor la Biserica Sfintei Treimi de pe Tocile – care este comuna Bolgarsechiului de sus în Braşov. Poetul Andrei Mureşianu, ca rudenie cu Parohul Vonifatie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pentru ceraşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune Ia grădina parohului pentru o petrecere deseară cu mâncări şi băuturi în onoarea ceraşelor. Am cântat multe cântece de probă; iar sosind la următorul cânt „Din sânul Maicii mele” şi cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie – obligându-mă ca pe Dumineca viitoare să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii învitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poesia ce o va compune până atunci. În Dumineca hotărâtă — iată că vine poetul împreună cu patru Domni români – şi şezând cu toţii pe iarbă verde şi cu ceraşe înainte – îmi dete D. Andrei Murăşan poesia făcută: „Deşteaptă-te Române”, îi probăm puţine rânduri şi văzând că în tot melosul este o minune, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine. Mai repetându-l o dată, toţi Domnii, învăţând melodia din auz, cântau împreună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănătate marelui poet. Din ziua aceia, cântul „Deşteaptă-te Române” s-au făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta bine şi regulat”.
Despre originea melodiei imnului amintește și Mitropolitul Moldovei – Iosif Naniescu – într-o convorbire pe care a avut-o cu muzicianul Gavriil Musicescu, mărturisind că în perioada în care era diacon în cadrul Episcopiei din Buzău, Episcopul Chesarie l-a trimis la Bucureşti pentru a-i asculta pe „maeştrii cântărilor bisericeşti din acele vremuri”, unde l-a întâlnit pe Anton Pann.
„Instalandu-mă în mitocul Episcopiei Buzeului – continuă Mitropolitul – a venit la mine reposatul Anton Pann, cu care am facut cunostinţă şi prietenie. În una din zilele lunei Septembrie 1839, el mi-a scris cu mâna lui acest cântec în notaţiunea psaltichiei. Manuscriptul original îl păstrez şi azi”.
Dupa un timp, Gavriil Musicescu a primit manuscrisul menţionat, alături de următoarea notă de subsol: „Poesia de faţă, „Din sânul maicei mele”, este scrisă de însusi mâna răposatului Anton Pann, care mi-a dat-o mie când am făcut cunostinţă cu el întâia dată, în anul 1839, la încpeutul lunei septembrie în Bucureşti, unde mersesem pentru oarecare trebuinţă din Buzeu, aflându-mă atunci diacon la Episcopie”.
Imnul de Stat al României în perioade istorice
Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A.
De-a lungul istoriei România a avut ca imnuri naționale și:
– Imnul national – „Desteaptă-te, Române” –
– Imnul regal – „Trăiască Regele” de Vasile Alecsandri, cântat între anii 1866-1948
– Imnul patriotic – „Zdrobite cătuse”, în perioada 1948-1953, pe versuri de Aurel Baranga
– Imnul național „Te slăvim Romanie” – simbol al prieteniei dintre Uniunea Sovietică (1953-1977)
– Imnul național „Trei culori” (1977-1989) pe muzică de Ciprian Porumbescu
– Imnul național „Deșteaptă-te, române”, din 24 ianuarie 1990, prin Decretul-lege nr. 40, prin care „Deşteaptă-te, române!” devinea Imnul de Stat al României, urmând ca peste 8 ani să fie proclamată ziua de 29 iulie ca „Zi a Imnului Naţional al României”, prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998, având ca sursă acelaşi raport citat. „Deşteaptă-te, române!”
Datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, imnul a fost intonat pe străzi, însoţind uriaşele grupuri de oameni. Rememorând evenimentele petrecute în acea perioadă la Timişoara, amintim:
„Un grup de 30 de tineri se îndreaptă spre Catedrală. Urcă treptele şi desfăşoară un steag tricolor cu stema decupată. Încep să cânte «Deşteaptă-te, Române!». Se trage în plin. Morţi şi răniţi. Doar câţiva reuşesc să fugă”. – martor al Revoluției din Decembrie 1989
Dacă intonarea imnului a dat fiori şi elan revoluţionarilor de la 1848, cu puternic spirit patriotic și devotament faţă de neam, astăzi, când suntem deplin conştienţi de istoria poporului nostru, se cuvine să iubim acest cântec „precum un părinte”, după îndemnul istoricului literar Gheorghe Adamescu:
„Este drept că melodia e cam plângătoare, seamănă mai mult a cântec de jale decat a cântec de luptă, dar ne-am deprins aşa de mult cu el, încât îl iubim ca şi un părinte, care, măcar că vede că fiul său e urât, îl iubeşte fiindcă e al lui. Iubim acest cântec, căci el ne aminteşte durerile trecute ale neamului nostru, luptele prin care a trecut si ne dă nădejde pentru viitor”.
Imnul de stat al României – Desteaptă-te, române – este alcătuit din unsprezece strofe, dar la festivități sunt intonate strofele 1, 2, 4 și 11.
„Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!
*
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
*
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.
*
Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!”
Sursa: Doxologia
ECOURI PE CALEA EROILOR
(sonet omagial)
În miez de vară vin la sărbătoare
Și intonează imnul țării mele,
Frați români, comemorând victimele,
La ei înclină frunți, cu întristare.
României rememorând dramele,
Răsună glasuri la manifestare,
Cu ecouri în ritmuri de fanfare,
Când „în memoriam” strigă armele.
S-aducă gloria în jurăminte,
S-au rătăcit eroii-n veșnicie,
Din steag național purtând veșminte.
Veșnic le este memoria vie
În omagii, spre aduceri-aminte
De nesfârșita lor călătorie.
29 iulie – Ziua Imnului Național
Maria Filipoiu / UZPR
București – România
