Academia Română a trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro un comunicat de presă referitor la recenta includere a sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Vă prezentăm textul integral al comunicatului.
”Academia Română salută recenta includere a sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, apreciată ca un succes atât al implicării pe care instituția noastră a avut-o constant, cu argumente și cu documentație de natură științifică și culturală, cât și al efortului tuturor instituțiilor și al societății civile implicate ani la rând în salvgardarea importantului patrimoniu cultural al zonei.
În același timp, Academia Română dorește să reamintească factorilor decidenți de azi și de mâine că, odată cu această includere, statul român își asumă uriașe obligații de natură economică, socială și culturală față de acest ținut bogat în resurse, dar sărac în traiul cotidian al locuitorilor săi. Instituțiile statului român au importanta misiune de elaborare a unui plan concret pentru o dezvoltare durabilă, care să conserve și să promoveze deopotrivă specificul local.
Totodată, statul are de acum înainte multiple datorii în continuarea cercetărilor de arheologie și de arhitectură de la Roșia Montană. Calitatea de sit UNESCO trebuie să determine o grijă specială de care anticul Alburnus Maior nu s-a mai bucurat în ultimii ani.
Prin institutele sale de specialitate, prin experții săi, Academia Română își pune întreaga capacitate în slujba unor acțiuni profilactice în acest loc plin de istorie și de bogății culturale neglijate.
Biroul Prezidiului Academiei Române ”