După sfîşietoarea poveste din ”Să nu mă părăseşti”, Kazuo Ishiguro revine cu un roman de aceeaşi factură şi la fel de impresionant, care o are în centru pe Klara, o inteligenţă artificială construită cu scopul de a le ţine companie copiilor şi adolescenţilor. În timp ce aşteaptă în magazin, alături de alţi „prieteni artificiali”, Klara e remarcată de Josie, o fată hotărîtă să şi-o aleagă drept tovarăşă. Doar că Josie pare să sufere de o boală misterioasă şi Klara, un android cu o sensibilitate, o curiozitate şi o imaginaţie neobişnuit de dezvoltate, se simte obligată să o ajute. O umbră apasă permanent asupra lui Josie, iar credincioasa Klara încearcă să o alunge apelînd la puterea mistică a Soarelui.
Plasat într-o lume distopică din viitorul apropiat, ale cărei spaime şi obsesii sînt filtrate prin discursul inocent al Klarei, o lume poluată şi alienată, unde copiii învaţă online şi au întîlniri de interacţiune programate de părinţi, Klara şi Soarele este un roman despre iubire şi prietenie, despre sacrificiu şi mîntuire. Perspectiva inedită propusă de Ishiguro prin intermediul personajului central sporeşte impactul acestei poveşti profund umane.
Klara şi Soarele de Kazuo Ishiguro a apărut în „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză de Vali Florescu.
„Unul dintre cele mai emoţionante şi mai profunde romane scrise de Ishiguro… Îndrăznesc să declar Klara şi Soarele o capodoperă, una care vă va face să vă gîndiţi la viaţă, la fragilitatea în faţa morţii, la harul mîntuitor al iubirii – pe scurt, la tot ce contează.” (NPR)
„O poveste delicată, impregnată de tristeţe şi speranţă, care îţi rămîne în minte…” (The Washington Post)
„Tema esenţială a lui Ishiguro este inocenţa, pe care el o explorează în romane ce sînt, în acelaşi timp, familiare şi stranii şi care îşi dezvăluie doar treptat adevărata şi devastatoarea semnificaţie.” (Financial Times)
Kazuo Ishiguro s-a născut la Nagasaki în 1954 şi a emigrat în Marea Britanie în 1960, împreună cu familia. A debutat ca prozator la douăzeci şi opt de ani, cu Amintirea palidă a munţilor (Polirom, 2007, 2017), roman recompensat cu The Winifred Holtby Memorial Prize of the Royal Society of Literature şi tradus ulterior în 13 limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare (Polirom, 2005, 2013, 2017), nominalizat în acelaşi an la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award şi tradus în 14 limbi. Anul 1989 i-a adus lui Ishiguro, odată cu Rămăşiţele zilei (Polirom, 2002, 2012, 2017), rîvnitul Booker Prize. În 1995 Ishiguro a publicat romanul Nemîngîiaţii (Polirom, 2018), urmat de Pe cînd eram orfani (Polirom, 2003, 2017) şi Să nu mă părăseşti (Polirom, 2006, 2011, 2017). În 2015 i-a apărut romanul Uriaşul îngropat (Polirom, 2015). Ishiguro a mai publicat şi o antologie de povestiri, apărută în 2009 şi intitulată Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg (Polirom, 2009, 2017). Cel mai recent roman al său, Klara şi Soarele, a fost lansat în martie 2021. În 1995 Ishiguro a primit distincţia Officer of the Order of the British Empire for Services to Literature, în 1998, titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, oferit de statul francez, în 2017 i s-a atribuit American Academy of Achievement’s Golden Plate Award, iar în 2018 statul japonez i-a acordat Ordinul Soarelui-Răsare. În anul 2017 Kazuo Ishiguro a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură.