Bucureștiul cultural-artistic a revenit la viață odată cu relaxarea măsurilor restrictive instaurate în contextul pandemic și odată cu instalarea vremii frumoase, astfel că o mulțime de evenimente au fost anunțate pentru început de iunie (și de vară) în oraș: ateliere deschise, vernisaje și inaugurări de spații expoziționale. În acest sens, o surpriză plăcută și binevenită pentru scena de artă contemporană autohtonă s-a dovedit preview-ul expoziției personale „I’m not there” a artistului californian John Divola, de la 2/3 galeria din Centrul Vechi, spațiu expozițional ce urmează a fi inaugurat pentru public joi, 10 iunie, ora 17:00, în str. Franceză, nr. 4. Purtând amprenta Claudiei Retegan – atât în ceea ce privește renovarea de excepție a clădirii istorice, designul sau amenajarea spațiului, cât și în ceea ce privește conceptul curatorial – galeria are antecedente referitoare la expunerea de artiști internaționali și propune un focus pe producția artistică de foto-video.
„[2/3] E formatul cadrului de 35mm a camerelor compacte de fotografiat. Acest format ascunde în el o întreagă istorie a fotografiei. În plus, e proporția care vorbește despre frumusețe – sau, mai degrabă, perfecțiunea în frumusețe.” – aflăm de pe pagina de Facebook a galeriei referitor la semnificația numelui acestei. Din aceeași sursă, mai aflăm și că au mai avut loc aici deja două evenimente artistice până acum: unul în octombrie 2020, în cadrul NAG, cu lucrările artistului de naționalitate germană KLAUS – „This is neither my land nor your land it is merely a stage”, și unul în decembrie 2020 – „Arta Video din ’70”, cu Bas Jan Ader.
Solo show-ul „I’m not there” aduce împreună două serii fotografice realizate de John Divola: „Dogs chasing my car in the desert” (1996 – 2001) și „Vandalism” (1974 – 1975), precum și două dintre cărțile acestuia, publicate de MACK Publishing: „Vandalism” (2018) și „Terminus” (2021). Textul curatorial este completat de un interviu amplu și elocvent cu artistul despre influențele din practica sa artistică, despre relația dintre fotografie și timp sau dintre abstract și concret, despre discursul artei vizuale, respectiv noile direcții spre care se îndreaptă fotografia. Printre altele, acesta își amintește despre parcursul său artistic faptul că: „La începutul anilor ’70, în Los Angeles nu existau muzee de artă contemporană și doar foarte puține galerii. Atunci când vedeam o pictură sau sculptură, era printr-o imagine fotografică.” Foarte interesant este că, în mod similar, în timpul lockdown-urilor recente, majoritatea expozițiilor online au prezentat, de fapt, tot reproduceri ale lucrărilor artiștilor, aspect care chestionează, de o manieră fascinantă, rolul și importanța fotografiei de-a lungul ultimelor decenii, dar și o anume ciclicitate.
Pentru deschiderea către artiști din afara granițelor tării și pentru specificul său foto-video, prezența acestui nou spațiu expozițional pe scena artei contemporane locale dominată de galerii care prezintă, cu precădere, artiști autohtoni, se arată destul de promițătoare. De asemenea, inaugurarea 2/3 are loc odată cu alte evenimente cultural-artistice din capitală, ceea ce ne poate duce cu gândul la un post-pandemic boom prevăzut de numeroși analiști financiari și jurnaliști economici după această perioadă. Așadar, Cheers to new beginnings!
Ana Sultana Cipariu
