Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Casa de discuri Roton Music lansează albumul discografic „Săptămâna Patimilor” – o emoționantă colecție de muzică de inspirație ortodoxă, dedicată sărbătorii pascale. Proiectul discografic „Săptămâna Patimilor” poartă celebra amprentă sonoră a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar-Mihail Verlan. Repertoriul ales de dirijorul secund al ansamblului include compoziții menite să redea simbolistica specifică Sărbătorilor Pascale și, în special, mesajul spiritual al săptămânii premergătoare Învierii.
„Suntem bucuroși că, alături de partenerii noștri de la Roton Music, putem oferi românilor un nou răgaz muzical și totodată spiritual pentru acest Paște, o sărbătoare însemnată în memoria muzicală de peste 58 de ani a corului nostru. După lansarea albumului „Ave Maria, care a propus ascultătorilor capodopere ale muzicii de inspirație sacră occidentală, venim acum cu o nouă propunere discografică, ce curpinde lucrări ale compozitorilor români, special selectate din filonul ortodox, momente sonore de mare emoție. Din perspectivă artistică am dorit să creăm o punte a speranței și renașterii prin alăturarea cele două generații de coriști din România, madrigaliștii și copiii din Cantus Mundi și, astfel, să primim împreună Învierea Mântuitorului, așa cum se cuvine, cu smerenie și încredere.” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.
Pe lângă lucrări binecunoscute din bibliografia muzicală de inspirație pascală, „Săptămâna Patimilor” conține și o selecție de lucrări recent introduse în repertoriul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
„Selecția lucrărilor pentru albumul „Săptămâna Patimilor” – care conține exclusiv muzică scrisă de compozitori români – a avut la bază firul cronologic al evenimentelor petrecute în perioada premergătoare Învierii Mântuitorului. Pornim în această călătorie din duminica Floriilor cu lucrarea „Axion la Duminica Floriilor” de Ioan D. Chirescu și încheiem cu imnul „Hristos anesti! Hristos a înviat!” de Gavriil Musicescu. Sperăm ca prin sonoritatea și sensibilitatea Corului Madrigal, împreună cu vocile copiilor din corurile Programului Național Cantus Mundi, să atingem sufletele ascultătorilor și să reușim să ne oprim împreună o clipă, pentru a reflecta asupra simbolului mântuirii.”– a declarat Cezar-Mihail Verlan, dirijorul secund al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.
Unul dintre cele mai profunde și emoționante momente muzicale surprinse pe acest album este cel al Prohodulului – care se intonează în mod tradițional în Vinerea Mare și care este recreat simbolic prin îmbinarea sonorității Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu cea a vocilor copiilor din corurile înscrise în Programul Național Cantus Mundi, ca o legătură sonoră și afectivă peste generații.
Albumul „Săptămâna Patimilor” face parte din seria discografică pregătită de Corul Madrigal pentru Sărbătorile de Paște din acest an. În luna martie, alături de Casa de discuri Roton Music, a fost lansat „Ave Maria”, albumul dedicat Paștelui celebrat de credincioșii catolici și protestanți.
Compact discul „Săptămâna Patimilor” este disponibil pentru comenzi pe site-ul Corului Madrigal, secțiunea Magazin și poate fi achiziționat, începând din 15 aprilie, și din rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica și benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara, pe platformele digitale Spotify și Apple Music și în curând pe canalul YouTube.
Parteneri media: Agerpres, Bookhub, București FM, CAȚAVENCII, E-Zeppelin, Fashion Premium Magazine, modernism.ro, Observator Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Rador, PlayU, Radar de Media, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și nopți
*
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.
În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. Anul acesta, Madrigal a împlinit 58 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive și mai apreciate ansambluri corale europene.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 10 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.660 de coruri. Aproape 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.
Roton Music este una dintre primele și cele mai de succes case de discuri independente din România, fondată în anul 1994. În scurt timp s-au alaturat artiști precum Compact, Mădălina Manole și Laura Stoica, iar în 1996 Roton Music devine deja un brand recunoscut în industria muzicală românească.
Prima colaborare internațională a venit în 1996 alături de ToCo, aceștia fiind urmați de artiștii străini precum DJ Bobo, Sylver, Ingrid și tânărul Armin Van Buuren, care au avut primele lor succese în topurile românești. Între 1996 și 2004, foarte mulți artiști români și-au început cariera la Roton Music. Printre acestia, Akcent, Simplu, Voltaj, Hi-Q și Proconsul sunt doar câteva dintre nume sonore care s-au remarcat în lumea muzicală românească.
În 2010, artiștii Roton Music precum Akcent, Inna și Fly Project, erau deja nume cunoscute pe piața internațională. Această tendință a continuat cu Antonia, Amna, Alexandra Stan, Radiokiller, Manuel Riva, iar până în 2016 artiștii români au cucerit mai multe topuri internaționale decât cei din alte țări est-europene în ultimii 15 ani. Începând din anul 2020, Roton Music colaborează cu Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de care a produs deja trei albume dedicate Sărbătorilor de iarnă, care s-au bucurat de un mare succes de public.
Roton Music continuă să livreze sound de calitate publicului și „să dea tonul” atât în România, cât și internațional.