Indemnizațiile lunare pe care le primesc ”pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite” vin de la bugetul de stat, conform Legii nr. 8 din 11 ianuarie 2006, o lege pentru care s-au luptat scriitorii Adrian Păunescu și Eugen Uricaru. Banii nu vin, așadar, nici din seifurile uniunilor de creație și nici din pușculițele magice ale unor pretinși președinți ori vicepreședinți de uniuni de creație. Primele două articole ale Legii nr.8/2006 afirmă, negru pe alb, că ”reglementează dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică” (articolul I) și ” În înțelesul legii, prin uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înțelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creației muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice și al artelor plastice, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică” (articolul II). Ce afirmă pretinșii reprezentanți legali ai Uniunii Scriitorilor din România? Că USR este o persoană juridică de drept public, înființată prin Decretul 267/1949. Dacă această alegație ar fi adevărată, ar însemna că pensionarii U.S.R. și-ar pierde drepturile fix din cauza celor care se pretind a fi conducătorii Uniunii Scriitorilor din România. Persoanele juridice de drept public sunt înființate prin lege, așa cum au fost înființate, de pildă, Academia Română sau Institutul Cultural Român. Uniunea Scriitorilor din România nu a fost înființată prin Decretul 267/1949 și nici nu are o lege de funcționare. Și dacă ar fi o persoană juridică de drept public, atunci nu ar mai beneficia de indemnizația prevăzută prin Legea 8/1996, tocmai pentru că legiuitorul a pus două condiții cumulative clare: se acordă persoanelor juridice de drept privat (1) și (2) anume acelora care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică. Grupul de reformare a U.S.R. a luptat și se luptă cu succes pentru ca U.S.R. să fie o persoană juridică de drept privat, sub autoritatea legală a OG 26/2000, legea asociațiilor și fundațiilor. Am reușit să aducem argumentele pentru intrarea în legalitate a U.S.R. într-un proces inițiat, în 2017, nu de Grupul de reformare a U.S.R., ci de un pretins reprezentant legal al U.S.R., cel care, în dosarul 18753/299/2017, a cerut instanței de judecată înscrierea în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor a ”mențiunii privind faptul că petenta a fost înființată și recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr.267/1949”. La fond, cererea a fost respinsă, la fel și la apel, conform Hotărârii definitive nr. 500 din 18.02.2021, pronunțată în dosarul 18753/299/2017. Adică s-a dreptate celor din Grupul de reformare a U.S.R. care au susținut de 6 ani de zile că U.S.R. este persoană juridică de drept privat, că Decretul 267/1949 este abrogat, că U.S.R. se supune reglementărilor OG 26/2000.
Cum retorica găunoasă și incitările de tip legionar nu pot șterge hotărârile juridice definitive, repetăm, cu calm și cu claritate, că există o singură Uniune a Scriitorilor din România, persoană juridică de drept privat, înființată de mari scriitori, încă din anul 1908, și nu printr-un decret comunist, o asociație care funcționează conform legii OG 26/2000. Numai în aceste condiții legale, scriitorii pot beneficia de indemnizația de merit!
Dan Mircea CIPARIU
AgențiadeCarte.ro vă prezintă textul Încheierii din data de 28 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul de fond 18753/299/2017, asupra căreia a făcut apel domnul Nicolae Manolescu-Apolzan și Uniunea Scriitorilor din România prin Nicolae Manolescu-Apolzan, apel pe care l-a pierdut printr-o hotărâre definitivă (nr. 500 din 18.02.2021)
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Dosar nr. 18753/299/2017
ÎNCHEIERE
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 Noiembrie 2019
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE Dana Petrina Păduraru
Grefier Irina Badiu
Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA şi pe intervenienţii în nume propriu CIPARIU MIRCEA-DAN şi ASOCIAŢIA UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a menţiunii privind faptul că petenta a fost înfiinţată şi recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949.
Dezbaterile şi susţinerile în fond au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 27.11.2019, parte integrantă din prezenta încheiere, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 28.11.2019, când a hotărât următoarele:
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.06.2017 sub nr. 18753/299/2017 petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA prin Nicolae Manolescu a solicitat înregistrarea în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de Judecătoria Sectorului 1 a menţiunii potrivit căreia Uniunea Scriitorilor din România a fost înfiinţată şi recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949 şi funcţionează în temeiul Decretului-Lege nr. 27/1990 şi propriului statut, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 85 din OG 26/2000.
În motivare, în esenţă, petenta invocă art. 1 din Legea nr. 21/1924, art. 44 pct. 2 şi art. 38 din Constituţia din 1948 şi arată că Prezidiul Marii Adunări Naţionale a decis înfiinţarea şi recunoaşterea ca persoană juridică de drept public a Uniunii Scriitorilor din România. Invocă Decretul 267/1949 şi arată că acesta nu este abrogat. Arată că USR s-a înregistrat în Registrul special ca urmare a cererii nr. 390/06.09.1994. anterior intrării în vigoare a OG 26/2000, iar cererea fost admisă prin încheierea din 19.09.1994 pronunţată în dosarul nr. 158/PJ/1994 prin care s-a luat act de modificările intervenite în statut conform procesului-verbal din 19.04.1990. Invocă art. 4 din Decretul-Lege nr. 27/1990 şi art. 85 din OG 26/2000.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În mod necesar şi prealabil analizării fondului, instanţa arată că nu se va pronunţa distinct pe cererea de intervenţie principală formulată de Cipariu Mircea-Dan (admisă în principiu prin încheierea din 08.06.2017), pe intervenţia principală formulată de asociaţia UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA prin Cristian Teodorescu şi Dan Mircea Cipariu (admisă în principiu prin încheierea din data de 10.07.2017) în sensul admiterii sau respingerii acestora, având în vedere motivarea acestor două încheieri. Astfel, s-a reţinut că aceşti intervenienţi invocă „obiecţii”, adică nu reclamă un drept propriu prin cererea de intervenţie principală, ci, prin raportare la particularităţile procedurii necontencioase şi art. 532 alin.2 NCPC, formulează obiecţii faţă de solicitarea petentei, adică justifică pretenţia de a fi luate în discuţie respectivele obiecţii în cadrul procedurii de soluţionare a cererii necontencioase.
Instanţa subliniază caracterul necontencios al procedurii de înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, indiferent de atitudinea procesuală a petentei sau a celorlalţi participanţi. Prin formularea repetată a unor cereri denumite „de intervenţie”, prin formularea de cereri de suspendare a judecăţii, participanţii la procedura necontencioasă nu o pot transforma, contrar legii, într-o procedură contencioasă, supusă judecăţii în şedinţă publică cu dezbateri contradictorii. Instanţa observă că între petentă şi participanţi există numeroase litigii, în care acestea îşi contestă reciproc calitatea de reprezentant al Uniunii Scriitorilor din România, majoritatea fiind de competenţa completelor specializate în materia persoanelor juridice, în care cei implicaţi au folosit aceleaşi căi procesuale (intervenţii, cereri de suspendare), în funcţie de poziţia procesuală, reuşind blocarea reciprocă a judecării cauzelor în materia persoanelor juridice. Instanţa subliniază că sunt aplicabile prevederile OG 26/2000 coroborate cu prevederile cărţii a III-a NCPC-Procedura necontencioasă.
Aşadar, participarea altor persoane la soluţionarea cererii necontencioase nu atrage aplicabilitatea regulilor din procedura contencioasă. Indiferent de denumirea terţului, anume aceea de participant, intervenient sau martor, dacă intervenţiei din materie necontencioasă i s-ar aplica integral şi necondiţionat regulile procedurii contencioase (art. 61-77 NCPC) ar însemna respingerea automată a cererii principale de înregistrare ca efect direct al aplicării art.531 NCPC, or o astfel de interpretare nu poate fi primită.
Ca o comparaţie, instanţa arată că dacă în cadrul soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite debitorul sau altă persoană formulează cereri de intervenţie, cererea principală nu poate fi respinsă în temeiul art. 531 NCPC. În plus, caracterul special, derogatoriu al procedurii necontencioase, coroborat cu normele speciale din materia încuviinţării executării sau a procedurii de înregistrare la persoanele juridice, impun în principiu soluţionarea, şi nu suspendarea judecăţii, chiar dacă pe rolul instanţelor ar exista litigii de fond. De exemplu, ar fi vădit incompatibilă cu procedura încuviinţării executării silite o suspendare a judecăţii până la soluţionarea vreunei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti executorii în primă instanţă. Procedura necontencioasă îşi urmează cursul firesc, având în vedere că încheierile în materie necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat şi având în vedere că, în măsura în care într-o procedură contencioasă se pronunţă o hotărâre judecătorească cu putere de lucru judecat, atunci persoana interesată va putea solicita radierea menţiunilor din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, similar procedurii rectificării cărţii funciare (art. 907 ncc).
Instanţa apreciază că temporizarea efectelor hotărârilor unei persoane juridice nu se poate face decât pe calea ordonanţei preşedinţiale, conform art. 217 ncc, motiv pentru care instanţa nu se poate deroba de obligaţia analizării aspectelor deduse judecăţii, chiar dacă este vorba de o cerere necontencioasă şi chiar dacă împrejurările sunt aduse la cunoştinţa instanţei pe calea unor „obiecţii”. Pentru aceste considerente, instanţa urmează a analiza pe fond cererea de înregistrare cu verificarea obiecţiilor formulate de terţii participanţi la procedură.
Pe fond, pentru uşurinţa verificării raţionamentului şi ţinând cont de faptul că sunt 6 volume, instanţa a ataşat la dosar legislaţia relevantă: Decretul 267/1949, Decretul-Lege nr. 27/1990, Legea 21/1924, OG 26/2000.
Conform art. 85 din OG 26/2000 persoanele juridice de utilitate publică – asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel – înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.
Aşadar, legea exceptează de la aplicarea regulilor OG 26/2000 doar persoanele juridice de utilitate publică, aceasta fiind premisa pe care petenta nu o îndeplineşte.
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA a fost înfiinţată în temeiul Decretului 267/1949 pentru recunoaşterea Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română, ca persoană juridică de utilitate publică, adoptat de PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE.
Art. 1 alin.1 prevede că Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română este persoană juridică de utilitate publică cu sediul în Bucureşti.
Petenta a afirmă că acest act normativ nu a fost abrogat şi că este în continuare persoană juridică de utilitate publică.
Instanţa nu poate reţine un astfel de argument, pentru următoarele considerente:
În primul rând, utilizând raţionamentul petentei în sensul că actul nu a fost abrogat, ar trebui acceptat în tot Decretul 267/1949 şi nu doar articolul 1 alineatul 1 pe care partea îl consideră favorabil. Or, important de reţinut este şi alineatul 2 care prevede că „Ea este organizaţia unică a scriitorilor din Republica Populară Română fără deosebire de naţionalitate sau de limbă.” dar şi art. 2 care arată că Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română, funcţionează în conformitate cu statutul adoptat la data de 25-27 Martie 1949, de Conferinţa Scriitorilor din Republica Populară Română. Acest statut poate fi modificat la propunerea Uniunii, cu aprobarea Ministerului Artelor.
Aşadar, alin.2 cuprinde o interdicţie absolută şi ar trebui acceptat că nici o altă formă de asociere, în afară de USR, a unor persoane ce au calitatea de scriitori nu este permisă de lege. Această ideologie de interzicere a formelor de liberă asociere a scriitorilor era specifică perioadei 1945-1989 când nu se putea concepe acordarea unor astfel de drepturi/libertăţi pentru categorii socio-profesionale considerate apte a vulnerabiliza regimul politic şi derivă din „unicitatea” partidului comunist. Aşadar, filosofia potrivit căreia un singur partid politic este suficient s-a extins asupra multor forme de asociere. În măsura în care în unele domenii s-a permis totuşi funcţionarea unor astfel de asocieri, cum este şi USR, modificarea statutului era supusă aprobării/controlului de stat prin Ministerului Artelor.
Tocmai de aceea USR a primit la data respectivă statutul de persoană juridică de utilitate publică, în considerarea „unicităţii” sale, or, în lipsa acestui fundament rămâne golit de conţinut statutul acordat în anul 1949. Instanţa subliniază că modalitatea de formulare şi de ordonare a dispoziţiilor din decret, conduce la concluzia că alin.2 nu reprezintă altceva decât fundamentul alin.1, cele două alineate fiind indisolubil legate între ele.
În al doilea rând şi în continuarea raţionamentului anterior, instanţa reţine, contrar argumentelor petentei, că Decretul 267/1949 este abrogat începând cu data de 15.01.1990 data intrării în vigoare a Decretul-Lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi de teatru.
Având în vedere schimbarea regimului politic, legiuitorul de la nivelul anului 1990 a decis adoptarea unor acte normative în vederea reparării inechităţilor din perioada regimului comunist.
Astfel, contrar art. 1 alin.2 din Decretul 267/1949 care afirma „unicitatea” organizaţiei de scriitori USR, art. 1 din Decretul-Lege nr. 27/1990 prevede dreptul la liberă asociere a categoriilor vizate anterior: „Scriitorii, artiştii plastici, compozitorii, creatorii de film şi de teatru se pot asocia, potrivit specificului lor de creaţie, în organizaţii profesionale cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale în vigoare.” Iar art. 9 prevede „Pe data prezentului decret se abrogă orice dispoziţii contrare”. Reţinând că art. 1 din Decretul 267/1949 este vădit contrar Decretului-Lege nr. 27/1990 instanţa reţine abrogarea celui dintâi. Întrucât alineatele 1 şi 2 din art. 1 din Decretul 267/1949 nu se pot disocia, alineatul 2 reprezentând cauza/fundamentul acordării statutului special singurei organizaţii de scriitori acceptate, instanţa constată că începând cu data de 15.01.1990 –data acordării dreptului de liberă asociere şi pentru scriitori, petenta nu mai deţine statutul de utilitate publică.
Pe cale de consecinţă, de la data de referinţă 15.01.1990 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA devenea persoană juridică de drept privat supusă prevederilor legale în vigoare, ca orice altă formă de asociere, aşa cum prevede neechivoc teza finală art. 1 din Decretul-Lege nr. 27/1990 şi avea obligaţia de a-şi actualiza statutul prin raportare la normele de drept comun, iar în măsura în care dorea să obţină, din nou, un statut special, acela de utilitate publică, trebuia să uzeze de prevederile legale în vigoare.
La data respectivă era în vigoare Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociatii si Fundatii) în vigoare de la 06 februarie 1924 până la 29 aprilie 2000, fiind abrogat şi înlocuit prin Ordonanţă 26/2000.
Art. 8 din Legea nr. 21/1924 prevedea că Fara distinctie intre persoanele juridice de drept privat existente si acele ce se va forma in viitor, de la data promulgarii legii de fata, nici o modificare de statute sau transformare a caracterului asociatiei sau asezamintului, nici o modificare a organelor de control si administratie, nici o incetare sau dizolvare, operatiunile de lichidare si de atribuire de bunuri, nu se va putea face decit conform acestei legi. Aceste persoane sint obligate a se supune tuturor dispozitiilor declarate de ordine publica in legea de fata. Modificarile statutelor sau actelor constitutive sint supuse verificarii si aprobarii puterii judecatoresti in conditiile art.1.
Referitor la argumentele petentei în sensul că art. 1 alin.2 din Decretului-Lege nr. 27/1990 prevede că Fiecare organizaţie de creatori funcţionează în temeiul statutului propriu şi are dreptul să-şi aleagă forma şi structura organizatorică pe care le consideră cele mai potrivite specificului activităţii sale. sau că art. 4 prevede că Organizaţiile de creatori se bucură de o deplină autonomie structurală, funcţională şi economică, instanţa reţine că nu conduc la concluzia existenţei statutului de utilitate publică decât dacă se prevedea expres în lege acordarea acestuia. Art. 1 alin.2 şi art. 4 nu reprezintă decât afirmarea unor principii generale, ca o continuare a ideii că asociaţiile nu mai sunt sub controlul aparatului de stat, nemaifiind supuse controlului Ministerului Artelor, aşa cum era cazul în perioada în care era în vigoare Decretul 267/1949.
În plus, instanţa mai reţine şi faptul că existenţa unor norme speciale, pentru anumite domenii nu „creează” şi statutul de utilitate publică care nu poate fi dedus implicit, sub imperiul Legii 21/1994 persoanele juridice de drept public dobândeau acest statut numai prin lege (art.1) iar sub imperiul OG 26/2000 statutul se dobândeşte prin hotărâre de Guvern (art.38-45).
Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea privind petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul ales la (…) şi pe intervenienţii în nume propriu CIPARIU MIRCEA-DAN, cu domiciliul în (…) şi ASOCIAŢIA UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – PRIN CRISTIAN TEODORESCU, DAN MIRCEA CIPARIU, cu sediul (…), ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.11.2019.
PREŞEDINTE GREFIER
PĂDURARU DANA PETRINA BADIU IRINA
Joi, 12 noiembrie 2020, Tribunalul București, Secția a III-a, Completul FFR – Apel 1 – Legea 207, a respins, în dosarul 20396/299/2018, ca nefondate apelurile formulate de domnii Nicolae Manolescu-Apolzan, Varujan Vosganian și Uniunea Scriitorilor din România prin Nicolae Manolescu-Apolzan și Varujan Vosganian. Hotărârea este definitivă, astfel încât dl. Varujan Vosganian nu a fost înscris și recunoscut ca reprezentant legal al Uniunii Scriitorilor din România. La fond, instanța de judecată a Judecătoriei Sectorului 1 București, completul specializat pentru persoane juridice prezidat de doamna judecător Dana Petrina Păduraru, ”a avut în vedere 2 argumente principale: petenta (Uniunea Scriitorilor din România – n.n.) nu are statut de utilitate publică şi nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor OG 26/2000”.
AgențiadeCarte.ro vă prezintă textul Încheierii din data de 28 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul de fond 20396/299/2018, asupra căreia au făcut apel domnii Nicolae Manolescu-Apolzan, Varujan Vosganian și Uniunea Scriitorilor din România prin Nicolae Manolescu-Apolzan și Varujan Vosganian, apel pierdut prin Hotărârea definitivă nr 2777 din 12.11.2020.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA A-II-A CIVILĂ
Dosar nr. 20396/299/2018
ÎNCHEIERE
Ședința din camera de consiliu de la 28 Noiembrie 2019 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Dana Petrina Păduraru
Grefier Irina Badiu
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.11.2019, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.11.2019, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 20396/299/2018 petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA prin Varujan Vosganian a solicitat înscrierea în registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria Sectorului 1 a mențiunilor privind persoana care ocupă funcția de prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România în mandatul 2018-2023, respectiv Varujan Vosganian, așa cum rezultă din procesul-verbal al Consiliului USR din 05.05.2018.
În motivare, în esență, petenta invocă art. 1 din Legea nr. 21/1924, art. 44 pct. 2 și art. 38 din Constituția din 1948 și arată că Prezidiul Marii Adunări Naționale a decis înființarea și recunoașterea ca persoană juridică de drept public a Uniunii Scriitorilor din România. Invocă Decretul 267/1949 și arată că acesta nu este abrogat. Arată că USR s-a înregistrat în Registrul special ca urmare a cererii nr. 390/06.09.1994. anterior intrării în vigoare a OG 26/2000, iar cererea fost admisă prin încheierea din 19.09.1994 pronunțată în dosarul nr. 158/PJ/1994 prin care s-a luat act de modificările intervenite în statut conform procesului-verbal din 19.04.1990. Invocă art. 4 din Decretul-Lege nr. 27/1990 și art. 85 din OG 26/2000. Mai arată că nu îi sunt aplicabile prevederile OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații – persoane juridice de drept privat.
Mai arată că în perioada 11.04.2018-05.05.2018 s-au desfășurat, conform statutului, adunări generale în fiecare filială a USR pentru alegerea președintelui. La data de 05.05.2018 la sediul USR după deschiderea urnelor din toate filialele, domnul Nicolae Manolescu a întrunit cel mai mare număr de voturi. Punctul 2 pe ordinea de zi a vizat alegerea unui prim- vicepreședinte iar domnul Varujan Vosganian a fost ales în unanimitate.
Prin încheierea din data de 27.11.2019 instanța a constatat că în cauză au calitatea de participanți următorii: CIPARIU MIRCEA DAN, UNIUN1EA ARTIȘTILOR PLASTICI și FUNDAȚIA PENTRU LITERATURA ȘI ARTE VIZUALE „CONTRAPUNCT”.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În mod necesar și prealabil analizării fondului, instanța arată că nu se va pronunța distinct pe cererile formulate de participanții CIPARIU MIRCEA DAN, UNIUNIEA ARTIȘTILOR PLASTICI și FUNDAȚIA PENTRU LITERATURĂ ȘI ARTE VIZUALE „CONTRAPUNCT” în sensul admiterii sau respingerii acestora, având în vedere că aceștia nu reclamă un drept propriu și că instanța a reținut că va analiza aceste cereri și înscrisuri odată cu fondul cauzei. Când intervin alte persoane în procedura necontencioasă, se pot avea în vedere și obiecțiile ridicate de persoanele care intervin. Tocmai de aceea, având în vedere că instanța nu a reținut existența unor cereri de intervenție conform art. 61 NCPC, va dispune restituirea taxei judiciare de timbru de 100 lei plătită cu chitanța 14329/09.08.2019 către Cipariu Mircea Dan, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
Instanța subliniază caracterul necontencios al procedurii de înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, indiferent de atitudinea procesuală a petentei sau a celorlalți participanți. Prin formularea repetată a unor cereri denumite „de intervenție”, prin formularea de cereri de suspendare a judecății, participanții la procedura necontencioasă nu o pot transforma, contrar legii, într-o procedură contencioasă, supusă judecății în ședință publică cu dezbateri contradictorii. Instanța observă că între petentă și participanți există numeroase litigii, în care acestea își contestă reciproc calitatea de reprezentant al Uniunii Scriitorilor din România, majoritatea fiind de competența completelor specializate în materia persoanelor juridice, în care cei implicați au folosit aceleași căi procesuale (intervenții, cereri de suspendare), în funcție de poziția procesuală, reușind blocarea reciprocă a judecării cauzelor în materia persoanelor juridice. Instanța subliniază că sunt aplicabile prevederile OG 26/2000 coroborate cu prevederile cărții a III- a NCPC-Procedura necontencioasă.
Așadar, participarea altor persoane la soluționarea cererii necontencioase nu atrage aplicabilitatea regulilor din procedura contencioasă. Indiferent de denumirea terțului, anume aceea de participant, intervenient sau martor, dacă intervenției din materie necontencioasă i s-ar aplica integral și necondiționat regulile procedurii contencioase (art. 61-77 NCPC) ar însemna respingerea automată a cererii principale de înregistrare ca efect direct al aplicării art.531 NCPC, or o astfel de interpretare nu poate fi primită.
Ca o comparație, instanța arată că dacă în cadrul soluționării cererii de încuviințare a executării silite debitorul sau altă persoană formulează cereri de intervenție, cererea principală nu poate fi respinsă în temeiul art. 531 NCPC. în plus, caracterul special, derogatoriu al procedurii necontencioase, coroborat cu normele speciale din materia încuviințării executării sau a procedurii de înregistrare la persoanele juridice, impun în principiu soluționarea, și nu suspendarea judecății, chiar dacă pe rolul instanțelor ar exista litigii de fond. De exemplu, ar fi vădit incompatibilă cu procedura încuviințării executării silite o suspendare a judecății până la soluționarea vreunei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești executorii în primă instanță. Procedura necontencioasă își urmează cursul firesc, având în vedere că încheierile în materie necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat și având în vedere că, în măsura în care într-o procedură contencioasă se pronunță o hotărâre judecătorească cu putere de lucru judecat, atunci persoana interesată va putea solicita radierea mențiunilor din registrul asociațiilor și fundațiilor, similar procedurii rectificării cărții funciare (art. 907 ncc).
Instanța apreciază că temporizarea efectelor hotărârilor unei persoane juridice nu se poate face decât pe calea ordonanței președințiale, conform art. 217 ncc, motiv pentru care instanța nu se poate deroba de obligația analizării aspectelor deduse judecății, chiar dacă este vorba de o cerere necontencioasă și chiar dacă împrejurările sunt aduse la cunoștința instanței pe calea unor „obiecții”. Pentru aceste considerente, instanța urmează a analiza pe fond cererea de înregistrare cu verificarea obiecțiilor formulate de terții participanți la procedură.
Pe fond, pentru ușurința verificării raționamentului, instanța a atașat la dosar legislația relevantă: Decretul 267/1949, Decretul-Lege nr. 27/1990, Legea 21/1924, OG 26/2000.
În esență, petenta susține că alegerea prim-vicepreședintelui la data de 05.05.2018 s-a realizat în conformitate cu propriul statut, că este de utilitate publică, nefiind supusă reglementărilor speciale OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații – persoane juridice de drept privat.
Instanța reține contrariul, anume că USR nu are statut de utilitate publică și că orice modificări trebuie să respecte toate prevederile speciale ale OG 26/2000 coroborate cu unele derogări cu Decretul-Lege nr. 27/ 1990, de unde rezultă netemeinicia cererii de față.
Pentru a ajunge la această concluzie instanța a avut în vedere 2 argumente principale: petenta nu are statut de utilitate publică și nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor OG 26/2000.
Astfel, conform art. 85 din OG 26/2000 persoanele juridice de utilitate publică – asociații, fundații sau alte organizații de acest fel – înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor.
Așadar, legea exceptează de la aplicarea regulilor OG 26/2000 doar persoanele juridice de utilitate publică, aceasta fiind premisa pe care petenta nu o îndeplinește.
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA a fost înființată în temeiul Decretului 267/1949 pentru recunoașterea Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română, ca persoană juridică de utilitate publică, adoptat de PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAȚIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE.
Art. 1 alin. 1 prevede că Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română este persoană juridică de utilitate publică cu sediul în București.
Petenta a afirmă că acest act normativ nu a fost abrogat și că este în continuare persoană juridică de utilitate publică.
Instanța nu poate reține un astfel de argument, pentru următoarele considerente:
În primul rând, utilizând raționamentul petentei în sensul că actul nu a fost abrogat, ar trebui acceptat în tot Decretul 267/1949 și nu doar articolul 1 alineatul 1 pe care partea îl consideră favorabil. Or, important de reținut este și alineatul 2 care prevede că „Ea este organizația unică a scriitorilor din Republica Populară Română fără deosebire de naționalitate sau de limbă.” dar și art. 2 care arată că Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română, funcționează în conformitate cu statutul adoptat la data de 25-27 Martie 1949, de Conferința Scriitorilor din Republica Populară Română. Acest statut poate fi modificat la propunerea Uniunii, cu aprobarea Ministerului Artelor.
Așadar, alin.2 cuprinde o interdicție absolută și ar trebui acceptat că nici o altă formă de asociere, în afară de USR, a unor persoane ce au calitatea de scriitori nu este permisă de lege. Această ideologie de interzicere a formelor de liberă asociere a scriitorilor era specifică perioadei 1945-1989 când nu se putea concepe acordarea unor astfel de drepturi/libertăți pentru categorii socio-profesionale considerate apte a vulnerabiliza regimul politic și derivă din „unicitatea” partidului comunist. Așadar, filosofia potrivit căreia un singur partid politic este suficient s-a extins asupra multor forme de asociere. în măsura în care în unele domenii s-a permis totuși funcționarea unor astfel de asocieri, cum este și USR, modificarea statutului era supusă aprobării/controlului de stat prin Ministerului Artelor.
Tocmai de aceea USR a primit la data respectivă statutul de persoană juridică de utilitate publică, în considerarea „unicității” sale, or, în lipsa acestui fundament rămâne golit de conținut statutul acordat în anul 1949. Instanța subliniază că modalitatea de formulare și de ordonare a dispozițiilor din decret, conduce la concluzia că alin.2 nu reprezintă altceva decât fundamentul alin.l, cele două alineate fiind indisolubil legate între ele.
În al doilea rând și în continuarea raționamentului anterior, instanța reține, contrar argumentelor petentei, că Decretul 267/1949 este abrogat începând cu data de 15.01.1990 data intrării în vigoare a Decretul-Lege nr. 27/1990 privind organizarea și funcționarea în condiții de autonomie economică a organizațiilor de scriitori, artiști plastici și compozitori, creatori de film și de teatru.
Având în vedere schimbarea regimului politic, legiuitorul de la nivelul anului 1990 a decis adoptarea unor acte normative în vederea reparării inechităților din perioada regimului comunist.
Astfel, contrar art. 1 alin.2 din Decretul 267/1949 care afirma „unicitatea” organizației de scriitori, art. 1 din Decretul-Lege nr. 27/1990 prevede dreptul la liberă asociere a categoriilor vizate anterior: „Scriitorii, artiștii plastici, compozitorii, creatorii de film și de teatru se pot asocia, potrivit specificului lor de creație, în organizații profesionale cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale în vigoare.” Iar art. 9 prevede „Pe data prezentului decret se abrogă orice dispoziții contrare”. Reținând că art. 1 din Decretul 267/1949 este vădit contrar Decretului-Lege nr. 27/1990 instanța reține abrogarea celui dintâi, întrucât alineatele 1 și 2 din art. 1 din Decretul 267/1949 nu se pot disocia, alineatul 2 reprezentând cauza/fundamentul acordării statutului special singurei organizații de scriitori acceptate, instanța constată că începând cu data de 15.01.1990 – data acordării dreptului de liberă asociere și pentru scriitori, petenta nu mai deține statutul de utilitate publică.
Pe cale de consecință, de la data de referință 15.01.1990 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA devenea persoană juridică de drept privat supusă prevederilor legale în vigoare, ca orice altă formă de asociere, așa cum prevede neechivoc teza finală art. 1 din Decretul-Lege nr. 27/1990 și avea obligația de a-și actualiza statutul prin raportare la normele de drept comun, iar în măsura în care dorea să obțină, din nou, un statut special, acela de utilitate publică, trebuia să uzeze de prevederile legale în vigoare.
La data respectivă era în vigoare Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) în vigoare de la 06 februarie 1924 până la 29 aprilie 2000, fiind abrogat și înlocuit prin Ordonanță 26/2000.
Art. 8 din Legea nr. 21/1924 prevedea că Fără distincție între persoanele juridice de drept privat existente si acele ce se va forma in viitor, de la data promulgării legii de fata, nici o modificare de statute sau transformare a caracterului asociației sau asezamîntului, nici o modificare a organelor de control si administrație, nici o încetare sau dizolvare, operațiunile de lichidare si de atribuire de bunuri, nu se va putea face decît conform acestei legi. Aceste persoane sînt obligate a se supune tuturor dispozițiilor declarate de ordine publica in legea de față. Modificările statutelor sau actelor constitutive sînt supuse verificării și aprobării puterii judecătorești în condițiile art.l.
Referitor la argumentele petentei în sensul că art. 1 alin.2 din Decretului-Lege nr. 27/1990 prevede că Fiecare organizație de creatori funcționează în temeiul statutului propriu și are dreptul să-și aleagă forma și structura organizatorică pe care le consideră cele mai potrivite specificului activității sale. sau că art. 4 prevede că Organizațiile de creatori se bucură de o deplină autonomie structurală, funcțională și economică, instanța reține că nu conduc la concluzia existenței statutului de utilitate publică decât dacă se prevedea expres în lege acordarea acestuia. Art. 1 alin.2 și art. 4 nu reprezintă decât afirmarea unor principii generale, ca o continuare a ideii că asociațiile nu mai sunt sub controlul aparatului de stat, nemaifiind supuse controlului Ministerului Artelor, așa cum era cazul în perioada în care era în vigoare Decretul 267/1949.
În plus, instanța mai reține și faptul că existența unor norme speciale, pentru anumite domenii nu „creează” și statutul de utilitate publică care nu poate fi dedus implicit, deoarece sub imperiul Legii 21/1994 persoanele juridice de drept public dobândeau acest statut numai prin lege (art.l) iar sub imperiul OG 26/2000 statutul se dobândește prin hotărâre de Guvern (art.38-45).
Așadar, în primul rând petenta nu are statut de utilitate publică, iar în al doilea rând petenta nu îndeplinește condițiile prevăzute de OG 26/2000.
Faptul că Decretul-Lege nr. 27/1990 prevede că fiecare organizație de creatori funcționează în temeiul statutului propriu și are dreptul să-și aleagă forma și structura organizatorică pe care le consideră cele mai potrivite, nu înseamnă că asociația poate să ignore legislația aplicabilă. Statutul propriu adoptat ca fiind cel mai potrivit trebuie să respecte legea în vigoare, tocmai de aceea art.l alin.l din acest decret face vorbire de prevederile legale în vigoare, nefiind permis ca o asociație să funcționeze nelegal.
Instanța subliniază că Decretul-Lege nr. 27/ 1990 prevede doar dreptul de liberă asociere fără să impună o anumită formă, fiind necesară, în prealabil, alegerea formei juridice (asociație, sindicat, societate comercială etc), însă după alegerea acestei forme de organizare, trebuie să se supună prevederilor legale aplicabile, conform art. 1 alin.l, deoarece intenția legiuitorului nu a fost de exceptare a organizațiilor de creatori de la normele aplicabile, ci de subliniere atât a dreptului la asociere, cât și a faptului că acestea nu se mai supun controlului vreunui minister, așa cum prevederea decretul din 1949. în nici un caz, legiuitorul nu a intenționat ca organizațiile de creatori să funcționeze fără respectarea normelor de drept, în funcție de forma juridică de funcționare aleasă. De asemenea, referitor la prevederile art. 7 din Decretul-Lege nr. 27/1990 nu pot fi interpretate în sensul că organizațiile de creatori au o libertate neîngrădită sau că nu sunt ținute de vreo normă de drept sau de vreo verificare din partea instanțelor. Art. 7 evidențiază o anumită libertate de alegere a aparatului funcțional, însă aceasta nu este neapărat derogatorie de la dreptul comun, deoarece fiecare asociație are dreptul de a a-și dimensiona atât structura organelor de conducere obligatorii (de exemplu numărul membrilor în consiliul director), cât și de a-și crea structuri facultative (secretariate, consilii, comisii etc), prin statut, în funcție de necesități. De asemenea, faptul că decretul din 1990 prevede că normele nu sunt supuse aprobării sau controlului nici unui organ din afara organizației, nu exclude decât controlul politic, așa cum se întâmpla sub imperiul decretului din 1949, fără a putea afirma că structura funcțională nu poate fi supusă controlului judecătoresc fie prin cereri de înregistrare în registru fie prin cereri în anulare, pe dreptul comun.
Faptul că în anul 1994 sau în anul 2013 s-a luat act de „modificări” sau că ulterior s-au menținut aceste neregularități nu obligă prezenta instanță să le perpetueze în continuare, având în vedere că nici una dintre încheierile anterioare nu se bucură de autoritate de lucru judecat.
Instanța subliniază că potrivit art. 535 NCPC încheierile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat.
Nu se bucură de autoritate de lucru judecat nici încheierile de admitere a cererii necontencioase și nici încheierile de respingere. Nici măcar în cazul cererilor identice din toate punctele de vedere nu se aplică excepția autorității de lucru judecat (bineînțeles, în cazul exercitării abuzive a drepturilor procesuale, se poate face aplicarea art. 12 NCPC).
Astfel, petenta avea obligația întocmirii unui statut în conformitate cu prevederile Legii nr. 21/1994 inclusiv sub aspectul înregistrării filialelor conform art. 8 și art. 34 din această lege iar ulterior, sub imperiul prevederilor art. 83 OG 26/2000 păstrându-și personalitatea juridică, avea obligația de a-și pune de acord statutul cu regimul juridic actual. Art. 83 prevede: „Asociațiile și fundațiile constituite, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în condițiile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) își păstrează personalitatea juridică legal dobândită. Acestor asociații și fundații li se aplică, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, regimul juridic prevăzut de aceasta.”
Astfel, prin raportare la prevederile OG 26/2000 și data adunării generale 05.05.2018, instanța reține următoarele motive care conduc la respingerea acțiunii: Procesul-verbal din 05.05.2018 nu este însoțit de dovezi privind alegerile din filiale (dată clară, convocare, ordine de zi, procese-verbale autentificate, dovezi privind membrii semnatari) deși aceste aspecte au fost invocate prin cererile depuse de participanți; nu a făcut dovada că la data de 05.05.2018 domnul Varujan Vosganian nu avea fapte înscrise în cazierului fiscal.
Potrivit art. 8 alin. 1 lit. b din OG 39/2015 „prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie la solicitarea înscrierii asociațiilor și fundațiilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor”.
Potrivit art. 4 alin. 4 din OG 39/2015 în cazierul fiscal se înscriu și informații din documentele întocmite pentru atragerea răspunderii solidare, patrimoniale sau a inactivității fiscale, după cum urmează: a) atragerea răspunderii solidare cu debitorul, stabilită prin decizie a organului fiscal competent, emisă în condițiile Codului de procedură fiscală, rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege sau prin hotărâre judecătorească definitivă, în situația în care decizia organului fiscal a fost atacată în justiție; b) atragerea răspunderii patrimoniale cu debitorul ajuns în stare de insolvență, pronunțată prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru creanțele care fac parte din pasivul debitorului și sunt administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală; c) inactivitatea fiscală, declarată potrivit legii, cu excepția inactivității fiscale declarate ca urmare a înscrierii inactivității temporare la registrul comerțului, prevăzută în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; iar potrivit alin. 5 „inactivitatea fiscală prevăzută la alin. (4) lit. c) se înscrie atât în cazierul fiscal al persoanei juridice sau entității fără personalitate juridică declarate inactivă, cât și al reprezentanților legali sau reprezentanților desemnați ai acestora).
Potrivit art. 8 alin. 5 din OG 39/2015 se interzice autorizarea operațiunilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care în cazierul fiscal există înscrise informații privind faptele și situațiile prevăzute la art. 4.
Asociația a solicitat înregistrarea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Sector 1 București, a modificărilor intervenite conform hotărârii din 05.05.2018, însă nu a făcut dovada că la data de 05.05.2018, data de când hotărârea a produs efecte, solicitantul nu avea fapte înscrise în cazierul fiscal.
Referitor la obligația de a pune în vedere părții să îndrepte neregularitățile, instanța reține că neconformitățile constatate nu pot fi considerate o neregulari ta te in sensul art. 9 din OG 26/2000, pe care instanța sa fie indreptatita sa ii pună pe tentei in vedere sa o modifice, dacă apreciază ca nu respecta prevederile legale, întrucât o astfel de interpretare a dispozițiilor legale sus-menționate ar echivala cu o imixtiune în manifestarea de voința a asociaților respectiv și o antepronunțare, din punct de vedere procedural, în condițiile în care prin acțiune partea a arătat neechivoc faptul că nu este supusă regulilor OG 26/2000.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge cererea formulată de petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA, cu sediul ales la cab av Corina Popescu, cu sediul în București, și privind pe participanții CIPARIU MIRCEA DAN, cu domiciliul în, UNIUNIEA ARTIȘTILOR PLASTICI, cu sediul în ALBA IULIA, , Jud. Alba și FUNDAȚIA PENTRU LITERATURA ȘI ARTE VIZUALE „CONTRAPUNCT”, cu sediul ales în București, SECT 1 CP 144-OP22 , ca neîntemeiată.
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru de 100 lei plătită cu chitanța 14329/09.08.2019 către Cipariu Mircea Dan, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 28.11.2019.
PREȘEDINTE PĂDURARU DANA PETRINA
Red./ TehnredVP.D.P./B.I./ 12.2019/ 7ex
GREFIER BADIU IRINA
