jmEvents, organizatorul Festivalului Internațional EUROPAfest anunță mutarea evenimentului din luna mai, când se derula în mod tradițional în perioada 16-24 iulie. “Return to Live Music. No limits, just hope !” este sloganul ales de organizatorii EUROPAfest pentru 2021. 2020 a fost un an în care am conștientizat rolul artei și în special al muzicii în a ne crea o stare de bine, de echilibru. Am redescoperit bucuria lucrurilor simple, autentice – sănătatea proprie și a celor dragi, o îmbrățisare, o cină în familie, o discuție de la suflet la suflet la cafeaua de dimineață sau la un pahar de vin pe înserate, sportul, un film bun, o carte sau muzica preferată și am reînceput să le apreciem la adevărata valoare. Toate ne-au dat putere să ne adaptăm și să trecem peste un an dificil, plin de incertitudine, izolare, anxietate, suferințe și pierderi, în care am fost limitați, dar ne-am găsit și propriile limite.
După luni de restricții și săli de spectacole închise, după seri de streaminguri online lipsite de emoția live-ului, artiștii sunt nerăbdători să evolueze pe o scenă adevărată, cu public. Abia așteaptă să simtă din nou energia vie a unui concert, să dăruiască seri memorabile, să comunice, să se conecteze, să inspire, dar mai ales să ofere speranța că totul va fi bine.
La fiecare ediție EUROPAfest prezintă peste 250 de artiști din 40 de țări, cu producții de excepție din patru genuri muzicale – jazz, blues, pop și muzică clasică.
Festivalul Internațional EUROPAfest este unul dintre evenimentele de marcă ale vieții muzicale românești, scopul său fiind facilitarea accesului publicului larg și sensibilizarea lui la valorile muzicale naționale și internaționale într-o manieră atractivă, accesibilă și neconvențională.
Unic în România, festivalul internațional EUROPAfest, organizat de jmEvents, aduce din 1994, în cadrul aceluiași eveniment, patru genuri muzicale: jazz, blues, pop și clasic. În 2005 EUROPAfest a fost primul eveniment căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 este festival EFFE | Europe’s finest festivals, titulatură oferită de Comisia Europeană și Parlamentul European.
Toate noutățile și informațiile referitoare la festival vor fi comunicate online pe www. EUROPAfest.ro, www.jmEvents.ro, www.Bucharestjazz.ro și pe paginile de social media EUROPAfest – Facebook, YouTube și Instagram.