spot_img

Consumul compulsiv este o evadare din tristețe, explică Erich Fromm în cartea „Din dragoste de viață”

Din dragoste de viață”, cea mai recentă apariție editorială care este legată de numele lui Erich Fromm, în colecția „Psihologia pentru toți” a ”Editurii Trei”, reprezintă o întâlnire cu cele mai importante idei ale celebrului psihanalist și sociolog, o cristalizare a operei sale, în formă orală. Cartea s-a născut în urma transcrierii fidele a unor serii de interviuri radiofonice pe care Fromm le-a acordat jurnalistului și moderatorului Hans Jürgen Schultz, în ultimul său deceniu de viață. 

Reflecțiile sale captivează atât printr-o actualitate și aplicabilitate la fel de valabile și acum, ca în urmă cu cel puțin 50 de ani, dar și prin modul limpede, cald și empatic în care Fromm le aduce în fața publicului. Dincolo de concepte, el are talentul de a crea, prin expunerea sa, prin poveștile și exemplele alese, înțelegerea a ceea ce se află în spatele unor nevoi și a unor comportamente. Preponderent acelea de care nu suntem conștienți, dar care ne fac profund nefericiți, într-o existență pe care o resimțim ca fiind lipsită de un sens sau un scop mai profund decât acela de a trăi. Astfel, el explică ce înseamnă plictisul în societatea modernă, ce sunt nevoile fabricate, care este originea agresivității umane, ce sunt psihologia și psihanaliza pentru nepsihologi, ce reprezintă rezistența care ne împiedică să ne vedem pe noi înșine mai aproape de realitate și ne menține într-o lume a falselor așteptări, de ce ar trebui să învățăm cu toții limbajul universal al viselor pentru a fi mai sănătoși în relația cu viața noastră psihică. De asemenea, analizează în același timp consumerismul exacerbat în care ne-am afundat, competiția existențială, diminuarea vizibilă a empatiei și alienarea noastră, ca formă curentă de a fi.

Fromm era un vorbitor extraordinar de bun tocmai pentru că era un ascultător extraordinar de bun. (…) Atunci când îl citesc, mă frapează mereu bogăția ideilor, sugestiilor, analizelor și interpetărilor sale. (…) Aveam mereu sentimentul că, atunci când mă despărțeam de el, eram un om diferit de cel ce fusesem atunci când ajunsesem: plecam cu mintea mai limpede, simțindu-mă mai viu și mai puțin intimidat de forțele care ne oprimă și ne fac vulnerabili în fața disperării. Nu doar cunoașterea lui îl făcea atât de carismatic, ci interdependența dintre viață și teorie, dintre teorie și viață”, notează Schultz, după întâlnirile avute cu Fromm și înregistrarea conversațiilor cu acesta, iar efectul de schimbare interioară se păstrează la fel de intens și în paginile cărții.

Una dintre cele mai frumoase invitații pe care Fromm o face cititorilor săi este aceea a conștientizării ideii despre ce ne definește astăzi, ca valori și nevoi.  Și cum putem, astfel, să ne apropiem mai mult de conceptul de împlinire sufletească, de fericire: punându-ne întrebări despre noi și cultivându-ne răbdarea de a înțelege unde se află, de fapt, esența problemei. Ca în cazul consumerismului, o goană între „a avea”, care ne împiedică „să fim”. „Oamenii sunt din ce în ce mai înclinați să își exprime ființa prin substantive însoțite de o formă a verbului a avea. Am totul, dar nu sunt nimic,” precizând că lucrurile iau locul ființelor, din ce în ce mai mult, în societatea actuală. Iar dacă viața stă doar în posesiuni și uz, precizează el, omul degenerează; devine un lucru; viața lui devine fără rost, practic, o formă de suferință. Ceea ce lipsește este impulsul care să-l anime, să îl facă să fie activ.

Fromm nu condamnă consumul în sine, ci atrage atenția asupra formelor sale, adăugând că, comparativ cu alte forme de organizare și structurare mai timpurii din istoria omenirii, am ajuns într-o societate în care domină consumul compulsiv. Iar ce stă la baza acestui comportament este de fapt un mod de a evada din tristețe. „Consumul promite vindecare și, de fapt, satisface o foame prin care vor fi oarecum alinate depresia și anxietatea. (…) O persoană deprimată se simte de parcă are un gol pe dinăuntru, se simte ca paralizată, de parcă nu mai poate să acționeze, de parcă nu se mai poate mișca dacă nu o pune cineva în acțiune. Dacă ea consumă ceva, sentimentul de gol, de paralizie și de slăbiciune o părăsește temporar și se poate simți așa: <sunt totuși o persoană. Există ceva în mine. Nu sunt chiar un zero barat.> Și apoi se umple cu lucruri care îi alungă golul interior”, analiză valabilă începând cu consumul excesiv de alimente, până la lucruri și obiecte menite să distragă atenția de la propria persoană sau propriile nefericiri.

Înțelegerea acestui cerc vicios perpetuu și schimbarea constau în contemplare, coștientizare și implicarea în activități care să atingă potențialul uman de creație și iubire în relația cu noi înșine și cu ceilalți, atribute ale unei vieți împlinite. Iar să „ne dăm cu un pas înapoi de la iureșul vieții, să revenim la noi, să nu mai reacționăm constant la stimuli, să ne <golim>, astfel încât să putem să devenim activi în noi înșine”, ar fi un început, un prim pas spre vindecare, spre a ne recăpăta o stare de bine.

Erich Fromm a studiat psihologie, filosofie și sociologie la Heidelberg, luându-și doctoratul la vârsta de douăzeci și doi de ani. Și-a continuat studiile la München și Frankfurt. Și-a terminat formarea la renumitul Institut Psihanalitic din Berlin și, în 1930, a început să practice psihanaliza. Activitatea de psihanalist s-a îmbinat cu cea de profesor și cea de autor. A scris 30 de cărți, dintre care „Fuga de libertate”, „Arta de a iubi”, „Anatomia distructivității umane”, „Arta de a fi”, „A avea sau a fi”, „Omul pentru sine”, „Budismul zen și psihanaliza”, „Limbajul uitat”, „Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului” sunt deja publicate la Editura Trei.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508