Radu Țuculescu (01.01.1949, Tg.Mureș, crescut la Reghin) – prozator, dramaturg, jurnalist, regizor, traducător din limba germană. Absolvent al Acadmiei de muzică ”Gh. Dima” – secția vioară. Realizator Radio și TVR, violonist al Filarmonicii clujene. Dintre romanele publicate: ”Ora păianjenlului” ( 1984), ”Degetele lui Marsias” ( 1986), ”Umbra penei de gîscă” (1991), ”Povestirile mamei bătrîne” ( 2006), ”Stalin cu sapa-nainte!” (2009), ”Mierla neagră” ( 2015), ”Măcelăria Kennedy” (2017). Volume de teatru: ”Ce dracu se-ntîmplă cu trenul ăsta?” (2004), ”Bravul nostru Micșa” ( 2010). Proză scurtă:” Cuptorul cu microunde” ( 1995), ”Scorpionul galben” (2011), ”Uscătoria de partid”(2019). Literatură pentru copii: ”Ina și ariciul Pit” (2 volume, 2017). A primit premii pentru proză, teatru și film de televiziune. Romanele sale au fost traduse în Germania, Franța, Austria, Italia, Ungaria, Serbia, Israel, Cehia. Teatrul său tradus în cehă, maghiară, franceză, engleză, italiană, ebraică. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro, cu scriitorul Radu Țuculescu.
– „Femeia de marțipan” (Polirom, 2020) este unul din romanele cele mai vizbile ale momentului, o carte apărută într-o perioadă, iată, istorică. Cum se trăiește apariția propriului roman în timpul unei pandemii?
– Pentru un scriitor, apariția unei cărți este întotdeauna o bucurie, indiferent de… vremuri. În situația actuală, cînd neliniștile sînt amplificate uneori pînă la spaimă, bucuria despre care vorbesc își pierde din strălucire. Eu sper, însă, ca ”Femeia de marțipan” să le aducă cititorilor bucuria lecturii, să uite de isteria ”covidismului” atît de mult mediatizat. Este un roman și de analiză socială, și de călătorii turistico-culturalo- gastronomice unde realul se amestecă, uneori, cu fantasticul. Un roman de dragoste și polițist totodată. Trei părți (capitole) distincte, ca într-o simfonie, și totuși legate între ele. Psihologii feminine bine conturate, puternice, chiar impresionante.
– Aveți formație și experiență de muzician, sunteți regizor de teatru și ați avut chiar o trupă de pantomimă. Sunt acestea generatoarele literaturii originale pe care o scrieți?
– Incontestabil! Am mai spus-o: precum în muzică, tema este cea care dă forma lucrării. De aceea, poate, romanele mele sînt diferite unul de celălalt. Nu mă repet. Încă… Tonalitățiile (majore ori minore, consonante ori disonante…) și armoniile se schimbă în funcție de acțiune și personaje. Leitmotivele își au rolul lor, chiar dacă intervin cu discreție. Romanul – ca o simfonie în care solo-urile sînt cîntate de diverse instrumente în cele mai surprinzătoare momente. Dialogurile au o importanță majoră, mai ales în creionarea personajelor, iar ”decorul” de asemenea. Și mai e nevoie de ”poveste”, neapărat, de umor, de ironie, dar și de autoironie. Am studiat vioara 17 ani (liceu plus conservator), apoi 5 ani am cîntat în filarmonică. Am fost realizator radio, apoi de televiziune, am cunoscut puzderie de oameni (”personaje”) din toate mediile sociale, am stat cu ei de vorbă, le-am ascultat poveștile, le-am notat. Mereu port cu mine un carnețel. Nu am învățat despre nici un soi de ”isme” (și nici nu m-au interesat) – textualism, modernism, postmodernism etc. și nici nu am făcut parte din vreo grupare, mai mult ori mai puțin literară. Dacă m-au cooptat optzeciștii, nu am avut nimic împotrivă. Pe mulți îi prețuiesc, dar și pe alții din alți ”anizeciști”. Eu, de cîte ori am timp, îmi citesc confrații, indiferent de vîrstă sau sex…
– Romanele dumneavoastră sunt traduse în țări precum Germania, Austria, Franța, Italia sau Cehia. La Praga vi s-a pus în scenă, cu un real succes, piesa de teatru „Grădina de vară sau Hai să-i batem”. Cum au fost primite în România aceste performanțe?
– În 2008, la teatrul Orfeus din Praga, s-a montat ”Grădina de vară…”, jucată trei stagiuni consecutive. A intrat în repertoriul teatrului. În 2017, toamna, a avut loc, la același teatru, premiera comediei ”O balegă în mijlocul drumului”, care se joacă, de atunci, lunar, cu sala plină. Evident, anul trecut, prin mai, din cauza covidismului, s-au întrerupt spectacolele. Dar se vor relua. Ecouri în țară? Vagi, cîte o știre, ici colo. Aproape ascunse. Iată și cîteva fapte de-a dreptul… ”interesante”: ICR-ul din Praga nu a reactionat. Nici nu i-a trecut prin minte să organizeze o întîlnire cu autorul jucat de atîta vreme în capitala Cehiei. Cu atît mai mult cu cît aveau totul la-ndemînă – spectacol, public etc. Nu trebuia decît invitat autorul și cazat undeva, chiar si-ntr-un hotel pe lîngă gară… Puteau bifa o acțiune culturală de calitate (cu care se puteau chiar mîndri! zic eu…), cu minimum efort, inclusiv financiar. În Germania mi-au apărut două romane traduse, comentate laudativ, intrate în topuri . S-a ”întîmplat” același lucru ca și la Praga. Oare mutra mea este antipatică și înclinația mea spre umor, spre ironie deranjează ?
– Cum vedeți literatura română contemporană? Care sunt slăbiciunile, avantajele sau speranțele ei de supraviețuire în contextul noilor paradigme?
– Ei, aceasta ar fi o discuție mai lungă și nu cred că am ajunge la concluzii tocmai îmbucurătoare. Avem literatură de foartă bună calitate, competitivă, zic, pe plan internațional, însă și puzderie de subproducții care produc o confuzie de valori în rîndul oneștilor cititori. Atîția cîți mai există… Se pare că glumița: la noi sînt mai mulți scriitori decît cititori, nu este chiar o glumă. Desigur, timpul va cerne… Dar cu atîta ”zgură” găurile sitei se vor înfunda, din cînd în cînd, și va avea nevoie de ”spălături ”zdravene. Cine să le facă? aceasta-i întrebarea.
– Deși ați publicat recent „Femeia de marțipan”, cred că sertarul dumneavoastră are încă multe de împărtășit cititorilor. Ce se află acum în athanorul literar al scriitorului Radu Țuculescu?
– Am început un nou roman. Martin Breda, detectivul criminalist, și iubita lui Maraia, chimistă și… alchimistă, sînt pe urmele altor criminali. O nouă incursiune în această lume a noastră, plină de mizerii și de frumuseți la un loc… O lume în care viața, după cum zice Bretrand Russel, este doar o competiție între a fi criminal ori victimă. E motto-ul noului roman.