În perioada 4 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” găzduiește, la sediul din str. Geneva, nr. 8, din Târgu Jiu, expoziția de pictură ”Purtător de apa vieții”, semnată de artista Daciana Ungureanu. Expoziția este deschisă spre vizitare respectând normele impuse în această perioadă de pandemie.
“Purtător de apa vieții” este o creație ce exprimă modul meu de a interpreta o parte din moștenirea culturală românească și de a o îmbrăca într-o formă contemporană. Poate că nu întâmplător a apărut într-o perioadă de mari încercări, așa cum este aceasta pe care o traversăm acum, când la tot pasul vedem sau auzim despre marea trecere.
Păsările pentru mine semnifică dorința de libertate, fericirea și nevoia de a mă simți protejată. Mi-a plăcut mitul despre pasărea ca aducătoare de ”apa vieții” și credința că ea leagă lumea aceasta cu lumea de dincolo. Identific păsările cu începutul, cu renașterea unui timp, cu primăvara care este șansa repetabilă de a lua viața de la început, pentru a ajunge la plinătatea rodului. De ce păsări? Nu știu… Este ca o foame de ceva nedefinit, ce se materializează prin desenarea păsărilor în diferite ipostaze.
De foarte multe ori simt nevoia de a evada din lumea reală prin incursiuni în lumea basmelor noastre, iar în felul acesta retrăiesc pe pânză o copilărie fericită. Poate să fie o nevoie continuă și subtilă de a mă situa cumva deasupra unui cotidian care, uneori, nu este așa cum mi l-aș dori… poate că sunt așteptări nerealiste de la viață și, atunci când realitatea îmi dezvăluie neîmplinirea, recurg la exprimări ca cele cuprinse în picturile mele… nu știu, poate o să aflu ce mă mână pe aceste căi sau poate nu… sau poate nici nu vreau să aflu și poate că acestă căutare este, de fapt, atât de fascinantă pentru mine. (Daciana Ungureanu, artist)
În Dicționarul de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești al lui Romulus Antonescu pasărea întrupează libertatea și fericirea ființei care nu suportă nicio îngrădire. Exact așa o percep pe Daciana Ungureanu și arta ei. ”Purtător de apa vieții” este prima expoziție personală a Dacianei, o expoziție de pictură în care autoarea nu se rupe de tradiție, ci o continuă într-un mod natural, ca element important în devenirea sa ca artist.
Mereu încărcată de simboluri și emoții, arta pe care Daciana o practică este una extrem de sinceră și curată, presupunând o doză mare de vulnerabilitate. Acesta este, poate, unul dintre motivele pentru care prima expoziție personală vine după mult timp în care artista a acumulat și a experimentat.
”În legendele tuturor popoarelor, pasărea din vârful pomului este aducătoare de apa vieții, sfătuitoarea celor plecați în căutarea elixirului” (R. Antonescu). Daciana nu caută elixirul, ci se bucură de călătorie, de drumul ei care are bine înfipte în tradiții, drum care uneori o duce adânc în interiorul propriei ființe, iar alteori îi dezvăluie corespondenți în exterior.
Pasărea este o metaforă, este un mijloc, este PURTĂTOR. Purtător de apa vieții. (Dorina Cioplea-Văduva, muzeograf)