Una dintre cele mai de succes producţii teatrale ARCUB, spectacolul-recital „Ȋnsemnările unui nebun”, în regia lui Felix Alexa, ce îi aduce pe aceeași scenă pe actorul Marius Manole și compozitorul şi interpretul Alexandru Bălănescu, a fost inclus în selecţia celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru și va fi disponibil pentru vizionare în perioada 25 noiembrie, de la ora 21.30 – 27 noiembrie, până la ora 21.30, pe www.fnt.ro. Ediţia aniversară din acest an a festivalului se numeşte FNT 30 / FNT Altfel şi prezintă online, în perioada 22-29 noiembrie 2020, o revizitare a istoriei FNT din ultimele decenii cu 43 de spectacole de teatru, dintre care o premieră şi două spectacole invitate, ce pot fi vizionate pe platforma www.fnt.ro, la TVR și on-air.
„Actuala ediție a FNT oglindește involuntar încă o replică din Hamlet: <<c-un ochi râzând, cu celălalt în lacrimi>>; o mască râde, alta plânge… Acest străvechi principiu dual de reprezentare a teatrului nu mai e acum doar o formă de coexistență a comicului și tragicului, ci a speranței și neliniștii, a seninului și a înnegurărilor de tot felul. Neliniștea și neuitarea sunt polaritățile ce definesc FNT 2020. Substanţa lor se regăseşte în obligatorii meditații asupra prezentului şi viitorului: esteticile pandemiei, dialoguri, conferinţe, expoziții” declară selecționerii celei de-a 30-a ediții FNT, Ludmila Patlanjonglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari.
Montarea din 2013 a celebrei piese de Gogol „Ȋnsemnările unui nebun” poate fi vizionată online în cadrul secţiunii „arta ACTORULUI mare” a Festivalului Naţional de Teatru 2020. Spectacolul „Ȋnsemnările unui nebun” reuneşte un cvartet artistic de excepţie: actorul Marius Manole, compozitorul şi interpretul Alexandru Bălănescu, scenografa Diana Ruxandra Ion şi regizorul Felix Alexa. Catalogat de critici drept „un moment de vârf al stagiunii”, spectacolul „Ȋnsemnările unui nebun” îşi propune să ofere spectatorilor „o simfonie fantastică şi emoţionantă, cu acorduri de umor negru, o îmbinare subtilă între text şi muzică, între real şi imaginar”, mărturiseşte regizorul Felix Alexa. Într-un spectacol unic, care invită publicul să treacă de la empatie la amuzament, de la compasiune la revoltă, Marius Manole oscilează cu măiestrie între nebunia exaltată şi frustrarea cotidiană a personajului principal, iar compozitorul Alexandru Bălănescu interpretează la vioară alter ego‑ul personajului gogolian.
ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN
Autor: Nikolai Vasilievici Gogol
Traducerea: Emil Iordache
Regia: Felix Alexa
Muzica: Alexander Bălănescu
Scenografia: Diana Ruxandra Ion
Cu: Marius Manole şi Alexander Bălănescu
Durata spectacolului: 90 min.
Programul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul www.fnt.ro. Accesul la toate spectacolele și evenimentele din cadrul Festivalului Național de Teatru 2020 este gratuit.
Producători: UNITER – Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii
Proiect realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte
Partener: Institutul Cultural Român
Sponsor: Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc
Partener principal: MOL România
Cu sprijinul: Dedeman
www.fnt.ro
Detalii pe www.arcub.ro
Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street! și al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival.