Într-una din după-amiezile de toamnă târzie de săptămâna trecută, când am fost la Cărturești Verona, mi-a atras atenția selecția de postere poem care alcătuiesc cea de-a treia expoziție a proiectului interdisciplinar POSTER X POEM.
Montată pe garduri, pereți și ferestre, seria nouă de afișe care aduce împreună arta vizuală și poezia contemporană poate fi văzută (și citită) în aer liber și reflectă, din trei puncte de vedere, Zeitgeistul nostru.
Deși am început să urmăresc @poster_x_poem încă din primăvară, chiar de la lansarea sa pe Instagram, abia acum am descoperit cu adevărat această interesantă asociere de nume de artiști vizuali și poeți contemporani, imagini și idei.
Ca modalitate de producție, varianta de expoziție printată pe forex sau pe alte materiale folosite de obicei în domeniul publicității outdoor mi-a adus aminte de abundența de proiecte desfășurate în spațiul public acum doi ani, cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918, când majoritatea muzeelor sau instituțiilor de cultură din țară prezentau pe gardurile lor vechi de fier, în ordine cronologică, realizări și momente importante care au avut loc de-a lungul unui secol în domeniul lor de activitate. Contextul actual este, însă, unul diferit, iar gardul privit din stradă, ca posibilitate de expunere, capătă noi valențe, numărându-se printre puținele locuri care nu se închid publicului în ipoteza unui lockdown și care, prin urmare, pot asigura afișajul pe o anumită perioadă anunțată. În primul rând din acest punct de vedere mi se pare că expoziția de postere poem reflectă foarte bine Zeitgeistul nostru. Pe urmă, ca limbaj artistic, POSTER X POEM recurge la celebra alăturare dintre artă vizuală și poezie, pereche estetică plină de potențial creator și revoluționar, care a însoțit istoria noastră recentă în evenimentele ei cheie, producând de cele mai multe ori o reflexie fidelă a epocii și problemelor sale, dacă ne gândim la două exemple din secolul trecut cum ar fi dadaiștii sau suprarealiștii.
De asemenea, prin registrul său lingvistic (gentrificare, feminism, like-uri, etc.), expoziția cu 21 de postere poem aduce în atenția publicului larg cuvinte cheie ale discursului cultural actual și propune o inedită incursiune în lumea artiștilor vizuali și a poeților contemporani tineri de la noi.
Cele 21 de perechi de artiști sau artiste și poeți sau poete participante în expoziția POSTER X POEM sunt: Daniel Bere și Cătălin Șuteu, Sorina Vazelina și Krista Szöcs, Alexandra Poienari și Lorena Enache, Alina Marinescu și Monica Cure, Andrei Maceșanu și Diana Ilie, CUSCREW X Luca Ștefan Ouatu, Sasha Staicu și Anastasia Gavrilovici, Lucian Moldovan X Răzvan Andrei, Andreea Cristea X Maria Miruna Solomon, Ciprian Robu și Emil Iulian Sude, Andrei Turenici și Gabriel Daliș, Sinopia și Iv Cel Naiv, Co+lor Studio Studio și Alex Văsieș, Laurian Bardoș și Ștefan Manasia, Ștefan Ciobotaru și Florentin Popa, Andrei Nicolescu și Julien Britnic, Bianca Mocan și Deniz Otay, Mădă Gârbea și Elena Morar, Bogdan Ceaușescu și Radu Andriescu, Miruna Modîlcă Belgun și Yigru Zeltil, respectiv Alice Stoicescu și Medeea Iancu.
Organizată de GLITCH (creative boutique), expoziția POSTER X POEM poate fi vizitată în perioada 8 noiembrie – 16 decembrie 2020 în spațiul public din București, la librăria Cărturești din strada Arthur Verona, nr. 13-15 și la Biblioteca Metropolitană din strada Tache Ionescu, nr. 4, respectiv în filialele sale.
Ana Sultana Cipariu