Editura Omonia anunță apariția volumului ”Nemurirea fiecărei zile. Poeme” de Antonis Fostieris. Ediție bilingvă. Selecție, tabel cronologic și traducere: Elena LAZĂR. Studiu introductiv: Theodoros PYLARINOS. Cu un cuvânt al poetului la ediția românească.
O nouă ediție bilingvă de poezie greacă vine să îmbogățească la sfârșit de toamnă colecția „Biblioteca de Literatură Neoelenă” a Editurii Omonia. Ea prilejuiește cititorului român, obișnuit deja cu antologiile bilingve din creația unor mari lirici greci, întâlnirea cu unul dintre cei cunoscuți poeți ai Greciei de azi.
Editor de poezie el însuși, co-editor de reviste literare, Antonis Fostieris și-a consolidat, cu fiecare din cele zece plachete publicate, reputația unui poet cu o operă de o originalitate aparte, care a stârnit interesul atât al cititorilor și criticilor literari din țara sa, cât și al traducătorilor de pe diverse meridiane, din Balcani până în America Latină.
Antologia cuprinde 80 de poeme selectate din întreaga creație a celor aproape cinci decenii scurse de la debut. Textele introductive, al poetului și al profesorului Theodosis Pylarinos, sunt veritabile eseuri care, prin cheile generos oferite, vor înlesni apropierea cititorului român de opera poetului originar din insula Amorgos din Cyclade. Asemenea celorlalte ediții bilingve, tabelul cronologic oferă principalele repere biografice însoțite de opiniile și comentariile unora dintre cei mai avizați critici și istorici literari greci și străini. Iată doar dintre acestea.Vasilis Vasilikos, autorul cunoscutului roman Z, susține că -„Fostieris este unul dintre cei mai înzestrați poeți, nu numai ai generației sale. Tehnica lui poetică cuprinde toate elementele economiei și ecologiei Cuvântului.” Iar Filippomaria Pontani arată că «Antonis Fostieris este o figură centrală a scenei literare ateniene: excelent cunoscător al poeziei universale (conduce revista „I Lexi” de la fondarea ei), în lirica sa vădește o tehnică impecabilă și o autoconvingere năvalnică, punând întrebări profunde despre relația dintre dragoste și moarte, banalitatea cotidianului, înstrăinarea poetului de opera sa».
După ce prezintă tematica predilectă a poetului („teme precum atotputernicia naturii, privită cu neîncredere, reconsiderarea tripartită a timpului uman în raport cu durata cosmică haotică sau cu imobilitatea lui, subita suprimare a prezentului, cochetarea inutilă cu amintirea și nostalgia, investiția într-un viitor iluzoriu, importanța iubirii de-a lungul vieții, rolul poeziei, funcția mistică a limbii”), profesorul Theodosis Pylarinos stăruie asupra originalității stilului lui Antonis Fostieris: :„Cu un vocabular care acoperă toate straturile limbii grecești, din Antichitate până la greaca comună a zilelor noastre, cuvinte ambigui și multcuprinzătoare, cu asocieri și întorsături sintactice care înfrumusețează discursul poetic, cu o uluitoare varietate de figuri de stil, cu apostrofe și trăsături de stil polisemantice, reușește să atragă cititorul, grație unei simplități dezarmante, în care totuși nu se poate identifica nici cea mai mică urmă de simplificare. Considerăm că această simplitate extremă este dovada cea mai evidentă a cunoașterii solide și a aprofundării de către poet a obiectului său, iar limbajul politrop constituie cheia pentru funcționarea ei.”
În cuvântul la ediția românească, intitulat „În loc de prolog”, poetul abordează problema traducerii de poezie, pornind de la teoria lui Platon după care „întreaga lume materială constituie o traducere universală și o imitare a modelelor imateriale”.Cu cât se îndepărtează poetul de impulsul inițial al inspirației sale? Dar traducătorul , cât este de departe de original? În ce măsură efortul său de transplantare a textului inițial într-un context cultural diferit este reușit? Unde ne plasăm în eternă dilemă dintre pesimiști și optimiști? În tabăra lui Robert Frost, potrivit căruia „poezia este ceea ce se pierde în traducere”, sau a lui Iosif Brodski și adepților săi care sunt convinși că „poezia este ceea ce se câștigă prin traducere”. Sunt numai câteva din problemele ridicate de Antonis Fostieris în cuvântul care ține loc de prolog. În pofida pierderilor inerente înregistrate în procesul traducerii, conchide poetul, „pentru o țară ca Grecia și o limbă precum greaca, cu auditoriu numeric limitat, traducerea continuă să constituie cea mai rezistentă punte de ieșire și de contact cu restul lumii. Ca o astfel de punte de cunoștințe reciproce, de osmoze și de endosmoze a funcționat traducerea și la contactul literaturii grecești cu cea română, un contact care are deja profunzime temporală de cel puțin trei secole și continuă nemicșorat până în zilele noastre.” Ediția de curând apărută nu face decât să consolideze puntea interculturală eleno-română de care vorbește poetul.
Cu antologia Fostieris peisajul poetic configurat deja prin edițiile bilingve consacrate unor mari poeți greci, de la Konstantinos P. Kavafis, Kostas Karyotakis, Kostas Uranis la Andreas Embirikos și Nikos Engonopoulos, de la Yannis Ritsos la Titos Patrikios, se îmbogățește și se diversifică.
Ediția a apărut cu sprijinul Fundația Culturale Grecești din București.
Născut la Atena în 1953, Antonis Fostieris este originar din insula cicladică Amorgos. După studii de Drept la Universitatea din capitala Greciei, urmează un masterat de istoria Dreptului la Sorbona. Nu a exercitat niciodată meseria în domeniul juridic, dedicându-se scrisului. Editor, în colaborare cu Thanasis Niarhos, de reviste, între care și publicația literară „I Lexi” (editată timp de trei decenii). De la debutul din 1971 (cu placheta Marea Călătorie), a publicat zece plachete (cea mai recentă, Moartea a Doua, în toamna 2020), reeditate, majoritatea, în mai multe rânduri. O amplă selecție din lirica sa (Poezie 1970-2005), apărută în 2008, i-a adus Premiul pentru Poezie, pentru ansamblul operei, al Fundației Kostas și Eleni Uranis. Poeme ale sale figurează și în două albume de pictură, dar și în Textele de Literatură Neoelenă pentru liceu (în Grecia și Cipru). Ele sunt prezente și în numeroase antologii. Unul dintre cei de seamă reprezentanți ai generației 1970, Antonis Fostieris deține o bogată colecție de prestigioase premii (Premiul Internațional Kavafis, 1993, Premiul Nikiforos Vrettakos al Primăriei Atenei, 1998, Premiul de Stat pentru Poezie, 2004) ș.a. Ample selecții din lirica sa sau plachete întregi au fost traduse în numeroase limbi: engleză, franceză, germană, italiană, daneză, sârbă, crοată, albaneză, unele fiind reeditate.
NEMURIREA FIECĂREI ZILE
Suntem însă atât de grăbiți, chiar de se-ntâmplă toate atât de încet
O furnică își cară-n spate semințele pentru iarna ce va să vină
Fiindcă mereu e prevestită o iarnă, fiindcă mereu cred
este iarnă
Fiindcă orice anotimp cunoscut are și el necunoscuta lui iarnă
Ninsori blânde, sub cel mai nemilos soare
Cu ghețuri perene, ca păcătoșii morți
al căror trup intact în groapă rămâne
Fiindcă toți suntem păcătoși morți
și trupul în noapte (ca în groapă) intact ne rămâne
În fiecare dimineață aruncă țărâna somnului și înviază
Se piaptănă atent în fața fotografiei defunctului
ieri
C-un zâmbet vinovat
Apoi se pierde fără zgomot în mulțime
Fiindcă-i păcat să trăiești, să te-nvârți cu trupul
intact
Conservat de veacuri în gheață
Să te ridici după secole din cripta ta
Relicve osoase îngăimând după un pic de nemurire –
Fiindcă timpul nu se grăbește, toate se-ntâmplă atât de încet
Că poate și furnica aceea de la începutul poemului
Cară și-acum semințele pentru iarnă
Și iarna să vină n-are de gând.