De curând, la Editura Cartea Românească, în colecţia „Jurnale şi memorii”, a apărut volumul “Berlinul meu e un monolog” de Nora Iuga.
Jurnalul berlinez, “Berlinul meu e un monolog” – cu cele două părţi ale sale, “Fasanenstrasse 23” şi “Stuttgarterplatz 22”, scrise la un interval de zece ani – surprinde personalitatea unui oraş benefic şi malefic totodată, care te seduce şi te sperie deopotrivă, fixează imaginea unui organ viu care respiră, pulsează, celulele lui reproducîndu-se vertiginos ca pe lamela unui microscop planetar. Dar aceasta nu este, pur şi simplu, o carte despre fabulosul oraş din două lumi, ci o carte despre Berlinul unic şi irepetabil al fascinantei şi seducătoarei scriitoare Nora Iuga, al cărei monolog stă sub semnul unei replici memorabile: „Berlinul sunt eu”.
„Cel mai grozav scriu în cap, mergând pe străzi, aşa am scris prima parte a jurnalului, pe bănci, în parcuri, în cimitire, în trenuri, în bistrouri. Ultima parte am scris-o mai mult în casă, la birou; soarele era tot mai palid şi mai stins. Vara şi toamna mai sunt mese pe trotuar, atunci mori să auzi ce vorbesc oamenii, să vezi cum se privesc, dacă se iau de mînă, dacă îşi scot pantoful să-şi mângâie câinele cu talpa goală. Acum vara şi toamna se grăbesc să plece cât mai devreme acasă şi Berlinul se arată tot mai şters, de fapt el nici nu există decât în oglinda mea, adică în chipul meu, în aerul meu, în mâna mea care scrie. Berlinul ăsta nu mai e decât o mică parcelă, inclusă, printr-un partaj arbitrar, unui teritoriu nelimitat, numit Nora Iuga (în slava veche numele ăsta ar putea fi tălmăcit prin Nord-Sud, paradoxul perfect, în care s-ar putea întâlni polul frigului cu cel al căldurii). De aceea nu e vina mea dacă uneori Berlinul ăsta e o biată umbrelă, împrumutată de la un hotel de trei stele de pe Nestorstrasse, pe care Nora Iuga o uită în S-Bahn, dar nu-şi face griji, fiindcă mâine o va găsi, cu siguranţă, la depozitul de obiecte uitate.” , a scris Nora Iuga.
Nora Iuga s-a născut la Bucureşti, a absolvit Facultatea de Filologie, secţia Germanistică (1948). A publicat volume de poezii, printre care “Vina nu e a mea”, “Opinii despre durere”, “Inima ca un pumn de boxeur”, “Piaţa cerului”, “Dactilografa de noapte”, “Fetiţa cu o mie de riduri”, romane, printre care “Săpunul lui Leopold Bloom”, “Sexagenara şi tânărul”, “Hai să furăm pepeni”, “Lebăda cu două intrări”, a tradus din limba germană, printre altele, “Toba de tinichea” de Günter Grass, “Animalul inimii”, “Vulpea era încă de pe atunci vânătorul” şi “În coc locuieşte o damă” de Herta Müller, “Pianista” de Elfriede Jelinek.
La edituri din străinătate i-au apărut traduceri din “Sexagenara şi tânărul”, “Săpunul lui Leopold Bloom”, “Inima ca un pumn de boxeur”, “Autobuzul cu cocoşaţi” şi “Capricii periculoase” (antologie).
I-au fost acordate Premiul ,,Friedrich Gundolf” de către Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, cinci premii ale Uniunii Scriitorilor în anii 1981, 1994, 1998, 2001, 2006 şi numeroase alte premii ale unor oraşe şi reviste din ţară.
