„Multe dintre lucrurile pe care tații le fac intuitiv nu sunt suficient recunoscute și validate nici de către parteneră, nici de către societate și, uneori, nici măcar de ei înșiși”, afirmă psihoterapeuta austriacă Josephine Schwarz-Gerö, autoarea cărții „Tata nu-i ca mama. Cum răspunde un tată la nevoile copilului mic”, recent publicată la Editura Trei, în colecția Psihologie practică pentru părinți. Cu toate că implicarea și experiența taților în îngrijirea copilului s-au schimbat, au crescut și s-au îmbogățit semnificativ în ultimii peste 50 de ani. Astfel, potrivit unui sondaj realizat în 2016 de către Pew Research Center, tații petrec, în medie, opt ore pe săptămână cu activități care presupun îngrijirea copilului, o valoare triplă față de anul 1965 și contribuie la activitățile casnice cu aproximativ 10 ore pe săptămână, față de patru ore, în același an de referință.
Mai mult, potrivit aceleiași surse, în 1989 doar 4% dintre tați rămâneau acasă pentru a îndeplini constant acest rol, iar un sfert dintre ei făceau această alegere pentru că nu găseau o slujbă. În timp ce numărul femeilor care au rămas acasă a fluctuat, cu valori mai mari sau mici de atunci și până în prezent, numărul bărbaților a crescut în mod constant, ajungând să se dubleze până în 2016. De asemenea, rezultatele unei cercetări din 2015, publicate în American Journal of Men’s Health, au evidențiat faptul că, într-un eșantion de 20 de familii, copiii au dezvoltat relații mai bune atât cu mama, cât și cu tatăl, atunci când acesta a adoptat noul rol. Deși acest aspect se poate dezvolta și când mama este figura parentală cea mai prezentă, totuși, studiul a scos la iveală un alt aspect important: în această situație, când tatăl a preluat îngrijirea copilului pe toată durata zilei, au crescut atât nivelul de înțelegere și armonie între părinți, calitatea timpului petrecut individual cu copilul, cât și unitatea familială.
Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre îngrijirea copilului, mamele și tați sunt priviți și se privesc în continuare în mod diferit. Aproximativ 53% dintre americani afirmau în 2016 că mamele sunt mai potrivite decât tații în acest rol. Inclusiv tații și-au evaluat mai puțin pozitiv abilitățile de parenting, decât mamele. În 2015, doar 39% au considerat că „fac o treabă foarte bună”, în creșterea copilului.
Pornind atât de la statistici, cât și de la aceste prejudecăți, autoarea cărții „Tata nu-i ca mama. Cum răspunde un tată la nevoile copilului mic” argumentează prin exemple și studii de caz din experiența sa clinică, inclusiv ca medic neonatolog, de ce rolul tatălui este unul vital nu doar pentru că duce la o dezvoltare echilibrată a percepției copilului despre sine, lume și interacțiunile diferite cu cei din jur, dar contribuie inclusiv la rezolvarea unor conflicte tipice între mamă și tată.
Schwarz-Gerö spune că, în special perioada din jurul vârstei de 6 luni marchează importanța acestui rol, pentru că atunci se produce o modificare fundamentală în sistemul de referință al copilului. Din punct de vedere psihologic, acum debutează procesul de dobândire a autonomiei. Una dintre semnificațiile fundamentale ale tatălui pentru copil constă în faptul că, pe de o parte el îi este familiar și, pe de altă parte, el este diferit de mamă. „Deja din a doua jumătate de an, alteritatea tatălui devine un motor direct al dezvoltării infantile. Valoarea tatălui este dată de faptul că el găsește alte soluții, vine cu alte priorități, aduce alte perspective. Tocmai pentru că el nu este mama. Pentru tată, dificultatea adaptării înseamnă, pe de o parte, a fi în acord cu mama și, pe de altă parte, a fi în mod conștient altfel decât ea”.
Chiar dacă prima legătură a unui copil nou-venit pe lume este cea avută cu figura maternă, tatăl este un motor de dezvoltare la fel de important în primii ani de viață. Plecând de la cercetările de ultimă oră din psihologia dezvoltării, dar și de la o bogată cazuistică, cititorii cărții „Tata nu-i ca mama” vor descoperi că mama este „portul” care oferă copilului „protecție și adăpost în fața furtunilor vieții, pe când tatăl asigură explorarea în largul mării, curiozitatea și dorința de a influența mersul lucrurilor. Prezența tatălui este, deci, absolut necesară pentru a aduce copilului bucuria descoperirii și autonomia de care are nevoie în primii ani de viață”, spune autoarea.
Rolul tatălui nu este important doar în această perioadă, ci pe toată durata dezvoltării copilului, iar Josephine Schwarz-Gerö prezintă în 9 capitole nu doar atribuțiile acestuia, dar și micile detalii care fac diferența mai târziu, pornind de la interacțiunea dintre copil și tată. Iar datele statistice vin să confirme din nou aceste aspecte vitale, expuse pe înțelesul tuturor, în ghidul de parenting conceput de terapeuta austriacă. Unul dintre exemple se regăsește în datele statistice furnizate în 2017 de United States Census Bureau despre criza parentingului masculin cu care se confruntă Statele Unite ale Americii, într-un context social în care 19.7 milioane de copii, respectiv 1 din 4, trăiesc și se dezvoltă fără o figură paternă. Cercetările au demonstrat că factorul „lipsa tatălui” (fie că acesta este cel biologic, vitreg sau adoptiv), duce la o predispoziție a copiilor de a dezvolta probleme comportamentale, tendințe crescute spre obezitate, dependențe de droguri sau alcool, crește riscul de a ajunge la închisoare, de a comite crime, de a abandona școala în perioada liceului cu de două ori mult, iar în rândul tinerelor crește cu până la 7 ori mai mult riscul de a rămâne însărcinate în adolescență.
De ce prezența tatălui schimbă în mod pozitiv aceste aspecte și de ce este important ca însăși mentalitatea despre rolul paternal masculin să se schimbe, cititorii vor afla din cartea „Tata nu-i ca mama. Cum răspunde un tată la nevoile copilului mic”, publicată la Editura Trei. Josephine Schwarz-Gerö este specialistă în psihosomatica sugarilor și lucrează, în calitate de medic neonatolog, la Clinica de Copii Glanzing din Viena.
