Luni, 31 august 2020, de Ziua Limbii Române, între orele 16.00-19.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), va avea loc Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XII-a, difuzat în direct de Radio România Cultural. 22 de nume importante din generaţii şi geografii literare diferite vor susține lecturi publice de câte 5 minute. Sunt invitate 11 poete: Ioana Crăciunescu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Ioana Greceanu, Cătălina Matei, Rozana Mihalache, Iulia Pană, Alina Purcaru, Andra Rotaru, Amelia Stănescu și Florina Zaharia. Sunt invitați 11 poeți: Romulus Bucur, Teodor Dună, Sorin Gherguț, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Luca Ștefan Ouatu, Ioan Matiuț, Bogdan O. Popescu, Adrian Suciu și Robert Șerban. Vor susține recitaluri câteva dintre cele mai importante și mai autentice nume ale blues-ului și jazz-ului contemporan românesc: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Cătălina Beța, Mircea Tiberian și Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrionii Maratonului sunt Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Anamaria Spătaru. Organizatorii Maratonului de Poezie și Jazz sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București și asociația Euro CulturArt. Coproducător: Radio România Cultural. Proiect cofinanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).
Revista Observator cultural și AgențiadeCarte.ro sunt partenerii media ai evenimentului.
Eveniment cinstit de COTNARI!
„Condițiile speciale de prevenire a COVID 19 ne pun în situația de a oferi publicului interesat de Maratonul de Poezie și Jazz doar transmisiunea în direct pe Radio România Cultural, luni, 31 august 2020, între orele 16.00-19.00, și transmisiunea online a evenimentului. Vă mulțumesc pentru înțelegere.”, a declarat Dan Mircea Cipariu.
Continuăm seria de interviuri a Maratonului de Poezie și Jazz cu artista Maria Răducanu:
În urmă cu 12 ani se lansa Maratonul de Poezie și Jazz. De-a lungul timpului, s-au succedat poeți și muzicieni contemporani, iar evenimentul a căpătat amploare. Care sunt primele imagini la care te gândești acum atunci când spui Maratonul de Poezie și Jazz?
Văd poezia devenită spectacol. Public numeros, penumbră, mulți liceeni mirați, sorbind probabil pentru prima dată poeme prin însăși vocea și prezența celui ce le-a creat, voci și chipuri, întâlnire mijlocită de cuvânt și sunet. Poezia căpăta trup omenesc, nu mai era abstractă, ca-n manuale… ce frumoasă mulțime de oameni care se-mblânzeau unii pe alții.
De la ediție la ediție, acest eveniment a adus pe scenă poeți și muzicieni într-un format care atrage un public divers, atât pe cel prezent la fața locului, cât și pe cel care ascultă transmisiunea live, la Radio România Cultural. Crezi că acest format de spectacol va influența modul în care vor fi gândite alte evenimente, în spațiul real sau virtual, în viitor?
„Maratonul e pionierat la noi, asta e clar. Poezia ca spectacol e încă pionierat. În Occident, e de multă vreme tradiție. Poetry performance-ul încă provoacă stupoare pe aici. Așa că trebuie repetat și insistat. Până ne intră în reflex.
Până auzim ce este de auzit.
Ai creat în aceste luni în care distanțarea socială a trebuit să fie adoptată de noi toți? Unii dintre participanții la Maraton au trăit și timpuri cu alte restricții, alții acum s-au confruntat pentru prima dată cu îngrădiri ale libertății.
Mă feresc cât pot de verbul „a crea”. Nu, nu am „creat” în pandemie. Pandemia a fost și este pentru mine ceva asurzitor, tânjesc după liniște, am nevoie de ea și pentru a vorbi, și pentru a cânta. Nu-mi vine deloc să particip la hărmălaia generală, o înțeleg, înțeleg efectele cataclismelor asupra fiecăruia dintre noi, nevoia de urlet ca mod de a arăta că suntem încă în viață și ar trebui să se țină cont de asta…
Dar pentru a fi cu mine, ca apoi să mă pot livra lumii din jur, am nevoie de liniște. Și lucrez la asta cu multă răbdare. Na, am trăit 22 de ani în comunism, dacă nici să rabd nu am învățat…
Uneori, actul artistic se află în centrul vieții, iar alteori nu mai poate ocupa acest loc. Ai trăit perioade mai bizare decât cele de acum?
Viața e bizară, omul e bizar, umanitatea e dubioasă, istoria e harcea-parcea. Virusul acesta, ca să-i punem în cârcă lui tot ceea ce nu mergea deloc bine, ne-a luat piuitul și ne-a obligat pe fiecare să ne vedem dincolo de ceea ce credeam a fi „pas înainte”, „succes” etc. Dacă ești, să zicem, cântăreață și nu mai „ai voie” să cânți… te uiți o vreme în gol, apoi îți amintești că știi foarte bine cum este să ai privighetori în gât și totuși să te simți sugrumat, știi deja de zeci de ani cum este să cânți paradisiac pentru surzi etc. A încerca să nu te simți total inutil față de tine, când toate semnele dinspre lume spre tine sunt menite să te facă una cu pământul, iată o provocare adevărată. O primesc, sunt aici, vreau să văd ce se întâmplă cu mine și cu vocea mea când mă calcă buldozerul.
Cum refaci relația izolare/alienare – act de creație– spațiu exterior?
Am mai fost aici.
Sunt interioară de felul meu. Când cânt, mă întâlnesc cu exteriorul și poate că-l și înfrumusețez un pic. Am trăit mereu cu puțin. Păstrez vaga senzație (trufie!) că, necerând mai nimic, mi se permite/sunt lăsată/ am voie să dau. Cât mai am de dat.
Un loc – imaginar ori real – unde-ți dorești să poți crea sau recrea în curând ar fi…
Haha! Oriunde am un petec de liniște. Să fie cei pe care-i iubesc sănătoși, cu pâinea cea de toate zilele pe masă, să le licărească ochii de speranță, și atunci mă ghemuiesc cu chitara în mână într-un loc și emit câte un sunet, apoi încă unul… și așa alung absurdul pentru încă o vreme…
_
Maria Răducanu este „o apariţie fără precedent – sunetul ei pur nu se aseamănă cu sunetul nimănui, deşi ea cântă melodiile Mariei Tănase, dar şi alte cântece din folclorul românesc, dar şi fado-ul portughez şi cântecele de jale şi bucurie, în alte limbi, posedând geniul de a „cânta” în diferite dialecte, de a fraza limba ca un poet. Şi „coregrafia” ei este pură şi personală, o siluetă amintind „Rugăciunea” lui Brâncuşi, meditând prin cântec în faţa Providenţei, punându-se în genunchi fără să atingă podeaua, parca „levitând” ca sfinţii ridicaţi de Duhul Sfant. Dar Maria Răducanu, „fata de la Huşi”, a studiat mai întâi Literatura şi Filologia şi numai după aceea s-a afirmat în Muzică, tălmăcind muzica tradiţională românească într-un fel unic. (…)…acea stare psihică şi fizică plină de armonie care mă face să mă gândesc nu numai la Orfeu şi la arta şamanilor, dar şi la cântecul ielelor (care există şi în folclorul suedez şi e ţinută la mare cinste), la cântecul şi la dansul lor în cerc. Acestea au darul de a-i vrăji pe cei care ascultă şi văd, creând acea stare de suflet vindecătoare pe care grecii au numit-o Katharsis.”, a scris Gabriela Melinescu.
