Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău , în colaborare cu fundația Copăceni VDR , vor organiza, în ziua de 26 august 2020, cu începere de la ora 11.00, un spectacol cultural-artistic cu ocazia inaugurării casei memoriale ”Adrian Păunescu” în comuna Copăceni, raionul Sângerei. În cadrul evenimentului, la solicitarea Fundației Copăceni VDR, actorul Nicolae Jelescu va susține un recital din poezia lui Adrian Păunescu: ”Dor de Eminescu”, ”Rugă pentru părinți”, ”Telefon peste moarte”, ”Dor de Bacovia”, iar cantautorul Andrei Păunescu, fiul poetului, va susține un recital.
La inaugurarea Casei memoriale vor rosti mesaje de salut: dna Maria Bajura, președintele Fundației Copăceni-VDR, reprezentantul Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru din Iași, care au efectuat lucrările de restaurare a casei, dl. Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român Mihai Eminescu, dl. Valeriu Rusu, șeful Direcției Cultură a Consiliului raional Sângerei, dl. Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu.
Adrian Păunescu
1943 La 20 iulie, Copăceni, jud. Balți, Basarabia, s-a născut scriitorul, publicistul, textierul și omul politic Adrian Păunescu (născut Adrian Păun). Fiul lui Constantin Păunescu si al Floarei, învățători, de descendență olteană.
1960 Incheie studiile liceale la București, începute la Craiova. La 1 mai debutează ca poet în revista „Luceafarul”.
1963 Până în acest an îl găsim corector la București și Oradea.
1963-1968 Student la Facultatea de Limbă și Literatură română a Universității din București.
1965 Debut editorial cu vol. „Ultrasentimente”. „Cel mai tânăr poet al acestei republici” își schita atunci un portret ce avea să se definitiveze in cărțile de mai târziu: cântăreț, prin excelență, al Cetății, într-o poezie discursivă, patetică, expresie a unui vitalism frenetic și al unei mari capacități de metaforizare. „Mieii primi” (1967) și mai ales „Fântâna somnambulă” (1968) accentuează aceste trăsături.
1966-1968 Lucrează la revista „Amfiteatru”.
1968 I se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor.
1968-1970 Ocupă diverse funcții redacționale la „România literară”.
1970 A publicat și un mic volum de proză fantastică și satirică, sub titlul „Cărțile poștale ale morții”. Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacara și revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracție indiscutabilă asupra tineretului și a vieții publice din România, datorită combinației de idei de stânga, de inspirație occidentală și de naționalism. Numeroși muzicieni din genurile rock și folk pe care autoritățile comuniste îi puteau considera „subversivi” au fost lansați sau promovați de Păunescu prin recenzii ori prin introducerea lor in Cenaclul Flacara.
1970-1972 În această perioadă ocupă diverse funcții redacționale la ”Luceafarul”.
1973-1985 Redactor-sef al revistei „Flacara”.
1973-1985 Conduce cenaclul „Flacara”.
1977-1981 La ideea lui Dumitru Popescu, realizează la Televiziunea Română un ciclu de emisiuni de descoperire și valorificare a potențialului creator cultural național („Antena vă aparține”, „Antena Cântării României”, „Gala Antenelor”, „Descoperirea României”, „Redescoperirea României”, etc.)
1982 Apare triplul album de discuri LP, „Cenaclul Flacara in concert”, iar in 1983, este realizata, fara a putea fi cuprinse decat putine filmari, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacara – „Te salut, generatie in blugi”, interzisa imediat de autoritati. In urma unor incidente inregistrate la un concert al Cenaclului Flacara la Ploiesti, activitatea cenaclului este interzisa pana in 1990. 1985-1989 Numele său nu a mai putut apărea pe posturile de radio si televiziune, măsura restrictivă care continuă pana în 1992.
1990 Din acest an activează ca director al ziarelor „Vremea” și „Totuși iubirea”.
1992-1996 În această perioadă este senator.
1993-1996 Reprezentant al României în Consiliul Europei.
Din creatia lui Păunescu mai fac parte: „Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap” (1970), „Viața de excepții” (1971), „Istoria unei secunde” (1971), „Lumea ca altă lume” (1973), „Poezii de până azi” (1978), „Iubiți-vă pe tunuri” (1981), „Manifest pentru mileniul trei – volumul 1” (1984), „Manifest pentru mileniul trei” – volumul 2 (1986), „Locuri comune” (1986), „Infracțiunea de a fi” (1996), „Tragedia națională” (1997), „Deromanizarea României” (1998), „Cartea Cărților de Poezie” (1999), „Meserie mizerabilă, sufletul” (2000), „Măștile însîngerate” (2001), „Nemuritor la zidul morții” (2001), „Până la capat” (2002), „Liber să sufar” (2003), „Din doi în doi” (2003), „Eminamente” (2003), „Cartea Cărților de Poezie” (2003, ediție revazută, adaugită și actualizată), „Întoarcerea pe Atlantida” (2003), „Logica avalanșei” (2005), „Antiprimăvara” (2005), „Muguri pe ruguri” (2005), „Ninsoarea de adio” (2005), „Incă viu” (2005/2008), „Un om pe niște scări” (2006), „De mama și de foaie verde” (2006), „Copaci fara pădure” (2006), „Lehamite” (2006), „Doamne, ocrotește-i pe români !” (2006), „Suntem pe mana unor nebuni” (2006/2008), „Vagabonzi pe plaiul mioritic” (2007), „Ruga pentru parinți” (2007-2008), „Libertatea de unică folosință” (2007), „Poezia patriotică în luptă cu homunculii” (2009), „Vinovat de iubire” (2010), „Ultima noapte pe Atlantida”, Poezii vechi și noi” (2010).
2010 La 5 noiembrie, la București, scriitorul român Adrian Paunescu trece în eternitate, după o perioada în care a fost măcinat de o boala incurabilă.
