La Editura Tracus Arte va apărea volumul de povestiri furnicile uriașe, de Ioan Suciu.
– Vino mai aproape! îmi zise el.
Printr-un fel de fereastră în zid am zărit interiorul unei
încăperi, un fel de acvariu uriaș, în care mișunau – nu-mi venea
să-mi cred ochilor – furnici de mărimea unor câini. Văzându-mă
așa tulburat, profesorul râse iar și mai enervant.
– Să trecem dincolo, zise el, făcându-mi ușor vânt printr-o
ușă și m-am trezit pe un tobogan, alunecând în întuneric pe o
pantă foarte înclinată. Amețisem, eram complet dezorientat și nu
știu exact cum s-au petrecut faptele, cert este că în câteva minute
mă aflam pe spatele unei furnici din acelea imense, ca un călăreț
pe un cal nărăvaș. Eram pe un tăpșan înverzit, destul de plat, dar
aflat la mare altitudine. Insecta de sub mine a început să se miște
și am înțeles în acel moment ce simt concurenții la întrecerile de
rodeo; aveam la mine o toporișcă din acele folosite de alpiniști și
am utilizat-o pentru a face o spărtură, în chitina groasă a insectei,
în care să-mi pot fixa mâinile; furnica păru să nu simtă nimic, așa
cum ai face o injecție în spinarea unui elefant. Mă țineam bine,
cu ambele mâini de acea fantă, și am constatat că insecta o luase
în sus pe munte, până pe crestele cele mai înalte; peretele era
aproape vertical și nu exista vehicul inventat de om care să poată
să efectueze o asemenea escaladare; mi-era frică să mă uit în jos,
doar o singură clipă mi-a scăpat privirea și m-am simțit ca și cum
m-aș fi aflat pe aripa unui avion care zbura aproape de vârful
stâncos al muntelui. Ioan Suciu
Ioan Suciu (n. 1948, în Sibiu) a absolvit Academia de Studii Economice, în 1971. A debutat cu volumul de povestiri Vânătoare de roboți (1982). Au urmat: Trei sute de trepte, roman (2011), Candelabrul galben, povestiri (2012), Omul de fier, povestiri (2014), Instituția, roman, (2015), Femeia de porțelan (2016), Momâia, nuvele (2017), Năucul, roman (2018), Omul de sticlă, povestiri (2019).
Vizitați website-ul pentru a descoperi următoarele apariții editoriale: https://edituratracusarte.ro/2020/08/13/furnicile-uriase-de-ioan-suciu/