Luni, 31 august 2020, de Ziua Limbii Române, între orele 16.00-19.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), va avea loc Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XII-a, difuzat în direct de Radio România Cultural. 22 de nume importante din generaţii şi geografii literare diferite vor susține lecturi publice de câte 5 minute. Sunt invitate 11 poete: Ioana Crăciunescu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Ioana Greceanu, Cătălina Matei, Rozana Mihalache, Iulia Pană, Alina Purcaru, Andra Rotaru, Amelia Stănescu și Florina Zaharia. Sunt invitați 11 poeți: Romulus Bucur, Teodor Dună, Sorin Gherguț, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Luca Ștefan Ouatu, Ioan Matiuț, Bogdan O. Popescu, Adrian Suciu și Robert Șerban. Vor susține recitaluri câteva dintre cele mai importante și mai autentice nume ale blues-ului și jazz-ului contemporan românesc: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Cătălina Beța, Mircea Tiberian și Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrionii Maratonului sunt Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Anamaria Spătaru. Organizatorii Maratonului de Poezie și Jazz sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București și asociația Euro CulturArt. Coproducător: Radio România Cultural. Proiect cofinanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).
Revista Observator cultural și AgențiadeCarte.ro sunt partenerii media ai evenimentului. Eveniment cinstit de COTNARI!
„Condițiile speciale de prevenire a COVID 19 ne pun în situația de a oferi publicului interesat de Maratonul de Poezie și Jazz doar transmisiunea în direct pe Radio România Cultural, luni, 31 august 2020, între orele 16.00-19.00, și transmisiunea online a evenimentului. Vă mulțumesc pentru înțelegere.”, a declarat Dan Mircea Cipariu.
Continuăm seria de interviuri a Maratonului de Poezie și Jazz cu scriitoarea Florina Zaharia:
În urmă cu 12 ani se lansa Maratonul de Poezie și Jazz. De-a lungul timpului, s-au succedat poeți și muzicieni contemporani, iar evenimentul a căpătat amploare. Care sunt primele imagini la care te gândești acum când spui Maratonul de Poezie și Jazz?
Amintirea primului meu maraton, în mai 2008, duce cu ea și parfumul unui maraton real, o alergare la propriu, pentru că în acea noapte aterizam pe aeroportul din România la ora 23.50, iar la 00.40 aveam lectură în centrul Bucureștiului. Am reușit să ajung, la limită, și am citit poeme cu rucsacul în spate și a fost așa o necugetare emotivă de neuitat. Primele imagini ale sălii în care se asculta jazz și poezie la miezul nopții, cu prietenul și poetul Dan Mircea Cipariu, amfitrionul evenimentului și liniștea aceea plină de cuvinte și emoție rămân într-adevăr în memorie pentru mult timp.
De la ediție la ediție, acest eveniment a adus pe scenă poeți și muzicieni într-un format care atrage un public divers, atât pe cel prezent la fața locului, cât și pe cel care ascultă transmisiunea live, la Radio România Cultural. Crezi că acest format de spectacol va influența modul în care vor fi gândite alte evenimente, în spațiul real sau virtual, în viitor?
De câteva luni, scriitorii și artiștii s-au mutat aproape total în mediul virtual. Acest lucru nu afectează inspirația sau modul de a ne exprima, dar ne găsește mult mai singuri. Pe unii îi sperie și îi panichează. Dar din esența spaimei și a vieții se scrie și poezia și ziua care vine, nu-i așa?
În plină pandemie, fiecare poet invitat la Maraton va citi, timp de cinci minute, în direct la Radio România Cultural, poeme inedite sau deja publicate. Tu ce ai ales?
Sunt poeme inedite, scrise în acest timp nebun și banal.
Ai scris în aceste luni în care distanțarea socială a trebuit să fie adoptată de noi toți? Unii dintre participanții la Maraton au trăit și timpuri cu alte restricții, alții acum s-au confruntat pentru prima dată cu îngrădiri ale libertății.
La începutul pandemiei am privit totul ca pe un film, era o peliculă la care priveam cu interes în fiecare zi și refuzam să intru. Distanțarea socială m-a apropiat foarte mult de mine. Ceea ce m-a înspăimântat într-un mod destul de plăcut.
În acest timp scos din țâțâni, am derulat mai multe proiecte personale pe care, culmea, le-am și finalizat. Eu cred că distanțarea de lucruri și de oameni, privitul în tine însuți îți scoate mințile din dezordine și le așază cuminți în locurile lor simple și liniștite. Eu am stat cu mine foarte în interior așa cum stă o perfuzie cu tine. Și am reușit să scriu.
Uneori, scrisul se află în centrul vieții, iar alteori nu mai poate ocupa acest loc. Ai trăit perioade mai bizare decât cele de acum?
Cele mai ciudate timpuri pentru mine au fost atunci când am fugit de mine și nu am mai știut drumul înapoi. M-am risipit în funcții și în proiecte administrative, iar prețul a fost foarte scump.
Când te oprești din scris trebuie să știi de ce să te agăți. E important unde revii, în ce punct al scriiturii (al existenței) poți să lipești ceva din tine. Și apoi să continui. Gestul să fie simplu, natural, nu copleșitor. Să fii mână-n mână cu propria ființă (scriitură) și cu propriul miez este destul de greu. Dar scrisul are propria canapea terapeutică, propria pierdere și cădere. Scrisul m-a găsit întotdeauna…
Cum refaci relația izolare/alienare – scris – spațiu exterior?
Când recunoști că te întâlnești cu tine însuți, îți asumi tot ceea ce urmează: angoasă, vinovăție, anxietate, frică, scârbă de sine. Și realizezi cu luciditate că oricât de puternic ar fi eul tău se poate nărui oricând. Iar să-ți „pierzi mințile este, asemenea pierderii cheilor mașinii, o mare belea”, spunea o carte despre depresie. Încerc, așadar, să-mi duc viața între granițele lucrurilor pe care le pot tolera. Iar atingerea spațiului exterior să-mi provoace scrisul.
Un loc – imaginar ori real – unde-ți dorești să poți scrie sau citi în curând ar fi…
La far. Există un loc lângă mare, pe o stâncă, plajă sălbatică, far și mare foarte albastră. Acolo merg să scriu și să mă întâlnesc cu mine, atunci când se poate. E un loc foarte real în care îmi doresc mereu să ajung.
***
eram pe stradă.
și m-a ajuns, din urmă, parfumul tău.
am întors capul, și el s-a întors din drum,
s-a apropiat de mine și m-a atins pe față,
pe stradă nu mai erau decât castanii înfloriți,
și eu, cu geanta mea pentru cumpărături.
îmi plac străzile mici, de cartier,
aproape de înserat,
îmi plac pentru că atunci când sunt pustii,
se uită direct în ochii mei și
nici nu știu cu cine mă pot întâlni.
_
Florina Zaharia (n. 1975) este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Litere (română-engleză) şi un Master în „Teoria şi practica textului”. În prezent este redactor-şef al revistei Dunărea de Jos din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi şi coordonator zonal al operascrisa.ro. Cărţi publicate: goală pe străzi, Editura Eminescu, Bucureşti, Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Iaşi) pentru debut; possssssster, 1999, Editura Prier, Craiova, Premiul Nichita Stănescu; alextandru – manuscris de mângâiat, 2001, Editura Cartea Românească, Bucureşti; nueuflorina, 2004, Editra Vinea, Bucureşti; 1863 – 1894 aşteptarea fără braţe, 2007, Editura Opera Magna, Iaşi, Premiul Hyperion; eua, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010; bandagebody, Editura Fundaţiei Culturale Antares, 2011; manifestrup, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011; Cărţi-obiect: împreună cu Francisc Chiuariu, cartea interioară, Mogoşoaia, 2009; cartea trupului, Mogoşoaia, 2009; cartea pietrei, Mogoşoaia, 2009.
