spot_img

Școala de vară offline la Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București s-a implicat activ în această perioadă contribuind la reducerea efectelor izolării și singurătății prin creșterea numărului de activități online dedicate copiilor. După încetarea stării de urgență, muzeul a luat toate măsurile de siguranță și a invitat publicul să revină la programul normal de vizitare la sediile sale. Cu aceeași precauție, respectând toate măsurile care se impun, MMB vine în întâmpinarea copiilor și părinților propunând ca, de această dată, activitățile obișnuite din cadrul Școlii de Vară, ce vor avea loc în lunile iulie și august, să se desfășoare offline.

 

Participarea este posibilă numai pe bază de înscriere. Pentru înscrieri și detalii, părinții sunt rugați să trimită un e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro, cu precizarea activităților la care doresc să participe copiii.

Atelierele sunt dedicate copiilor cu vârsta peste șapte ani, se vor desfășura în aer liber, în curtea Palatului Suțu și Muzeului Theodor Aman, dacă vremea va permite, cu un număr limitat de locuri (maximum șase copii la un atelier) și respectând reguli sanitare speciale (detalii aici –  http://muzeulbucurestiului.ro/redeschiderea-muzeului-municipiului-bucuresti/).

ATELIERELE DE BANDĂ DESENATĂ PENTRU COPII 

În lunile iulie și august, Muzeul Municipiului București vă invită să participați la Atelierele de bandă desenată pentru copii la Palatul Suțu, în cadrul Salonului BD – Povești din București în benzi desenate, ediția a VII-a.

Primele ateliere vor avea loc sâmbătă 4 iulie și duminică 5 iulie, între orele 11:00 – 12:30.
Prin intermediul atelierului, copiii vor învăța, alături de autorul Mihai Ionuț Grăjdeanu, să realizeze o pagină de bandă desenată cu câte două sau mai multe cadre, cu unul sau mai multe personaje, respectând un fir epic si dând naștere unei povești cu episoade scurte. Prin joacă și desen, își vor dezvolta imaginația, iar la finalul celor patru ateliere, vor deveni creatorii propriilor reviste de benzi desenate.

Următoarele ateliere vor avea loc în spiritul Jocurilor Olimpice, acestea fiind planificate pentru zilele de 11 și 18 iulie 2020 și 1, 8, 15 august 2020, între orele 10.30 și 12.00.
Ce vom desena? Chiar dacă Jocurile Olimpice nu se desfășoară anul acesta, spiritul olimpic merge înainte și vom petrece această vară nu pe stadioane, ci pe o coală de hârtie.
Ne pregătim, cu mic cu mare, să participăm la Olimpiada de Benzi Desenate.
Inițiată de Mihai I. Grăjdeanu și, cu îndrumarea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Olimpiada de Benzi Desenate ne va aduce mai aproape de aniversarea a 50 de ani de la prima apariție publică a steagului olimpic.

Aceste ateliere vor avea loc numai în caz de vreme favorabilă. Taxa de înscriere este de 20 de lei și include un bilet de vizitare a muzeului.
Durata: 1 oră și 30 min.
Rezervarea obligatorie se face prin e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro.

CĂLĂTORII ÎN TRECUT

Începând din 8 iulie 2020 până pe 1 august 2020, Artelier D – Proiecte pentru copii și Muzeul Municipiului București vă invită la programul educativ „Călătorii în trecut”, organizat în aer liber la Muzeul Theodor Aman.

 

Descoperim istoria în scene și portrete de Theodor Aman. Călătorim în epoca lui Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu și Carol I și aflăm despre luptele pe care le-au condus, armatele și locurile asociate cu acești mari conducători.

 

Începem cu o examinare a scenelor și portretelor istorice realizate de Theodor Aman și vorbim despre Istorie ca temă a operei sale.  Comentăm legende și amintiri despre Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu și Carol I, apoi împletim istoria cu creativitatea, prin diferite tehnici de lucru – pictură, scriere creativă, arhitectură.

 

Miercuri 8 iulie și duminică 12 iulie, ora 10.30, De ce pedepsea Țepeș?

Miercuri 15 iulie și sâmbătă 18 iulie, ora 10:30, Avea Vladimirescu o comoară?

Miercuri 22 iulie și duminică 25 iulie, ora 10:30, Purta armură Mihai Viteazul?

Miercuri 29 iulie și sâmbătă 1 august, ora 10:30, Coroana lui Carol I

 

Programul este structurat în 3 părți:

  • discuție pe teme legate de epocile istorice explorate: infracțiuni și pedepse în vremea lui Vlad Tepeș; alianțe, case și drumuri legate de activitatea lui Tudor Vladimirescu; arme, armuri și armate din timpul lui Mihai Viteazul; războaie și proiecte de cultură la care a participat Carol I;
  •  analiza unui tablou de Theodor Aman;
  • activitate creativă și prezentarea lucrărilor, cu o scurtă introducere despre monștrii din manuscrisele medievale; coduri și tehnici ale hărților de comori; cum se compune o poveste de acțiune; structură și scop în arhitectura clădirilor culturale, modele vechi și noi.

 

Durata: 2 ore, între orele 10.30 – 12.30.

Taxă participare: 35 lei/atelier/copil.

Rezervarea obligatorie se face pe site-ul www.artelierd.wordpress.com, prin completarea formularului.

 

POVEȘTI ȘI EXPERIMENTE LA MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

În zilele de 19, 20 și 21 august 2020, Asociatia Learning by Teaching și MMB vă invită la programul educativ „Povești și Experimente la Muzeul Municipiului București”, organizat în aer liber la Palatul Suțu, parte din Școala de vară la Muzeul Municipiului București.

De la Ceasul Colin la Ceasul solar – 19 august 2020, 10.30-12.30
Copiii vor descoperi mai multe tipuri de ceasuri sau instrumente care indică trecerea timpului în vizita ghidată în muzeu, vor scrie împreună o poveste, iar apoi vor realiza ceasul cu apă și ceasul solar.
Să descoperim fizica la Muzeul Municipiului București – 20 august 2020, 10.30-12.30
Invităm copiii să descopere în muzeu instrumente și opere de artă care pot fi utilizate în studiul fizicii. Împreună vom scrie „Povestea descoperirii fizicii la Muzeul Municipiului București” și cu toții vor realiza experimente care să ilustreze obiectele observate în muzeu.
Călătorie în bioregiunile României pornind din Pinacoteca Municipiului București – 21 august 2020, 10.30-12.30
Descoperim împreună bioregiunile României la Muzeul Municipiului București, în Pinacotecă, alături de maeștrii penelului și scriem o poveste jucăușă. Proprietățile chimice ale sării ne vor ajuta să realizăm opere de artă.

Durata: 2 ore. Taxă participare: 35 lei/atelier/copil.

Rezervarea obligatorie se face prin e-mail la adresa: educatie@muzeulbucurestiului.ro.

CE POȚI FACE CU O IDEE LA MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI?

 

Asociația Learning by Teaching și Muzeul Municipiului București invită profesorii din învățământul preșcolar și primar în perioada 19 august – 30 august, la Palatul Suțu să descopere activități/ lecții integrate pe care le pot desfășura în muzeu, la clasă sau online pornind de la cărți și patrimoniul prezentat publicului. În fiecare întâlnire vom vorbi despre o serie de obiecte din expoziția permanentă și din Pinacotecă precum și despre experimente asociate acestora. Întâlnirile vor avea loc online, educatorul muzeal transmițând în direct de la muzeu.

Pentru înscrieri și detalii așteptăm mail la adresa: educatie.lbt@gmail.com

Muzeul Municipiului București invită persoanele  interesate de programele speciale pentru copii să se aboneze la newsletterul  educativ folosind acest link:  bit.ly/NewsletterEducatie.  / transmite Muzeul Municipiului București.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508